Ultimul Concert vocal-simfonic din 2014, la Filarmonica Transilvania

concert vocal simfonicFilarmonica de Stat „Transilvania” are plăcerea de a invita clujenii la ultimul Concert vocal-simfonic din acest an, ce va avea loc pe scena Colegiului Academic, vineri, 19 decembrie, începând cu ora 19:00.

Corul şi Orchestra Filarmonicii clujene, alături de soliştii vocali Daniela Mureşan Chişbora, Liliana Mattei Ciucă, Tony Bardon şi Cristian Hodrea, vor interpreta Simfonia I în Do major de Ludwig van Beethoven şi fragmente din Oratoriul Messiah, o capodoperă muzicală inegalabilă, semnată de Georg Friedrich Häendel, „cel mai mare compozitor care a trăit vreodată” – Ludwig van Beethoven (1824).

Corul Filarmonicii va fi pregătit de maestrul Cornel Groza, iar la pupitrul orchestrei se va afla dirijorul olandez Theo Wolters.

 Theo Wolters s-a născut în anul 1955, în Melick (Olanda), fiind mezinul unei numeroase familii de muzicieni. La o vârstă foarte fragedă, Theo a început să studieze trompeta în cadrul intim al fanfarei conduse de tatăl său. Talentul său a fost remarcat încă de pe atunci, iar Theo a urmat studiul muzicii mai departe la Conservatorul din Maastricht, fiind admis la clasa renumitului trompetist Wim Groot, fost prim trompetist la Orchestra Concertgebouw.

Biletele se pot cumpăra de la Agenţia de Bilete a Filarmonicii (Piaţa Lucian Blaga nr. 1-3, la parter în incinta Casei de Cultură a Studenţilor, Tel. 0264 43 00 60) conform programului: Luni & Miercuri 10 – 14, Marţi & Joi 12 – 18 şi Vineri 10 – 14 sau cu o oră înainte de concert, direct de la locaţia acestuia.

20 lei preţ întreg / concert

10 lei preţ redus (elevi, studenţi şi pensionari) / concert