David Rios, World Class Bartender: „Barmanii se inspiră din bucătărie”

Zilele trecute, localul Charlie, din Cluj-Napoca, a găzduit o prezentare pentru aproape 50 de barmani din vestul ţării, susţinută de nimeni altul decât David Rios, barmanul spaniol ce a câştigat în 2013 competiţia Diageo World Class, cel mai prestigios concurs de barmani din lume.

Acesta se află într-un turneu de prezentări pentru viitorii participanţi şi nu numai, iar la Charlie, le-a povestit celor prezenţi despre ce înseamnă să participi la o astfel de competiţie, care sunt provocările, trendurile şi le-a dat câteva hint-uri.

Noi l-am prins pe final şi ne-am bucurat să îi putem lua un interviu scurt, ca un shot tare.

david rios 1

Cum ai devenit barman, cum a început toată povestea?

Am început la 18 ani, am lucrat într-un bar un an, iar la un moment dat am văzut un băiat care făcea cocktail-uri şi mi s-a părut interesant, diferit. Dar pe atunci se făceau simplu, cu suc. M-am întrebat ce e şi mi-am dat seama că vreau să fac ceva diferit.

Cum te-ai simţit pe parcursul competiţiei Diageo World Class? Care au fost provocările?

A fost destul de dificil. Au fost multe probe surpriză. Juriul e format din cei mai buni barmani din lume, care au în spate ani buni de experienţă.

De ce crezi că ai câştigat, care ţi-e secretul?

Nu câştigi o astfel de competiţie doar pentru un anumit lucru, ci pentru tot ce faci acolo. Dar, pe lângă asta, contează personalitatea şi elul cum îţi prezinţi băuturile. Sunt cinci zile de competiţie, tot ce faci în timpul respectiv e important.

Cum ţi s-a schimbat viaţa după această competiţie?

În totalitate. Începi să fii o imagine mondială, eşti invitat la traininguri, întâlniri, interviuri, te recunoaşte lumea pe stradă.

Ce s-a întâmplat, mai exact, la Charlie?

E vorba de o prezentare pentru barmanii din vestul ţării care vor face parte din competiţia din România, ieri am fost la Bucureşti. Am prezentat trendul „Time is relative”, le-am spus mai multe despre competiţie, le-am dat sfaturi.

Unde mergi mai departe?

Plec sâmbătă în Dubai şi apoi prin Asia pentru traininguri şi jurizări.

charlie 1 charlie 2

Care consideri că sunt trendurile din industrie?

Cred că se aseamănă şi se leagă de bucătărie tot mai mult. E vorba de lucrul cu ingrediente de calitate. Barmanii se inspiră foarte mult din bucătărie.

Ce ştii despre băuturile româneşti?

Urmează să descopăr mai mult. Am încercat un vin alb, ţuică şi o să fac mai multe vizite în continuare pentru a afla mai multe despre ingredientele locale.

Care este reţeta ta preferată, când vine vorba de băuturi?

Nu cred că am o reţetă favorită. Depinde de zi, de companie, de stare. Poate ceva cu whiskey…

Ce sfat le-ai da celor care vor să devină barmani?

Precum le-am spus şi celor ce au venit la prezentare, să aibă în primul rând încredere în băutura lor. Să nu înceteze să viseze, să creadă în ei, să înveţe şi să exerseze în fiecare zi. Să se perfecţioneze!

david rios 2

 Credite foto: Gabriel Aldea