Premiile Galei Mediafax – Gala Valorilor

Marele premiu al Galei MEDIAFAX 2014 – Gala valorilor, a fost acordat actorului Radu Beligan, printre laureaţi numărându-se coregraful Gigi Căciuleanu, medicii Radu Zamfir, Valentin Calu şi Cătălin Pivniceru, reprezentanţi ai moţilor care i-au salvat pe aceştia în urma accidentul aviatic din Apuseni.

radu-beligan-afp-octav-ganea

Printre personalitățile premiate marți seara la Ateneu Romnân se numără și realizatoarea de televiziune Eugenia Vodă, comisarul şef Aurel Călin, Simona Baciu – fondatoarea Transylvania College, Ionuţ Dumitru – preşedintele Consiliului Fiscal, omul de afaceri Marcel Bărbuţ – patronul Adeplast. Fostul preşedinte al Republicii Moldova Mihai Ghimpu şi parlamentarii liberali Valeriu Munteanu, Corina Fusu, Gheorghe Brega, au fost premiați pentru că sunt iniţiatorii documentaţiei înaintate Curţii Constituţionale a Republicii Moldova pentru recunoaşterea limbii române ca limbă oficială.

simona-baciu-octav-ganea

Premiile au fost acordate de actori întruchipând personaje precum Lucia Sturdza Bulandra, Constantin Tănase, Titu Maiorescu, Tristan Tzara, Dumitru Mociorniţă, Regina Maria, Carol Davila, Gheorghe Lazăr, Henri Coandă şi George Enescu, personalităţi care ar fi fost premiate la o Gală MEDIAFAX de acum aproximativ 100 de ani.

Lista laureaților Galei Mediafax – Gala Valorilor

– Marele Premiu – Premiul pentru construirea legendei prin performanţă – Radu Beligan

– Premiul pentru excelenţă în comunicare – Eugenia Vodă

– Premiul pentru competenţă – comisar-şef Aurel Călin

– Premiul pentru exprimare liberă – Ionuţ Dumitru

– Premiul pentru performanţă în antreprenoriat – Marcel Bărbuţ

– Premiul pentru voluntariat în cauze etice şi caritabile – salvatorii din Apuseni: Argentin Todea, Gheorghe Giurgiu şi Gheorghe Trif

– Premiul pentru transformarea profesiei într-o religie – medicii Radu Zamfir, Valentin Calu, Cătălin Pivniceru

– Premiul pentru educaţie – Dascălul Românilor – Simona Baciu, fondatoarea Transylvania College

– Premiul pentru forţarea limitelor – coregraful Gigi Căciuleanu

– Premiul pentru promovarea spiritului şi culturii române – Mihai Ghimpu, Valeriu Munteanu, Corina Fusu, Gheorghe Brega

 Sursă știre și foto: mediafax.ro

No Comments Yet

Comments are closed