În ultimii ani, fiind foarte preocupată de modul în care gândim și cum funcționează creierul nostru, am căutat răspunsuri la întrebări precum: de ce ne este frică, când avem prima dată sentimentul de frică și cât de rău poate frica să dăuneze vieții noastre?
Am fost plăcut surprinsă să aflu că toate studiile făcute ne spun că ființa umană, copilul, se naște fără sentimentul fricii. El este liber să crească cu încredere și înțelegerea lumii care ne înconjoară, fără a avea acest sentiment care la unii se transforma într-o adevărata boală.
M-am întrebat atunci, când apare, pentru prima dată, acest sentiment care poate la adolescență să ducă la decizii fatale, de suicid și poate conduce, în viață, la cea mai grea boală pe care o poate avea mintea noastră, depresia.
Am înțeles că frica și sentimentul fricii se pot transmite și fără cuvinte. Practic, noi ne infectăm cu frică numai gândindu-ne că ceva nu va funcționa, că ceva rău se va întâmpla.
Mintea umană, din păcate, nu este un lucru care ne aparține doar nouă, celor care o purtăm, ci ea transmite unde celor din jurul nostru, celor dragi, pe care cu siguranță nu am vrea să-i rănim sau să le facem rău.
Cum am putea noi, în primul rând ca adulți, să stopăm cuvintele prin care ne speriem propriii copii, pentru că frica se instalează în momentul în care le spunem despre pericole ca fiind niște lucruri fatale, grave și dezastruoase. Mesajele noastre inspiră teama de necunoscut, de ce se poate întâmpla și de ce este cel mai rău. Dacă mesajele noastre ar fi legate mai mult de crearea unei mediu sigur, plin de încredere și oportunități, frica nu s-ar mai instala. De mici, la 2 ani, le spunem copiilor dacă nu sunt cuminți că vine cineva și îi ia, că pot păți ceva rău, în loc să le spunem cum să aibă încredere în ei.
La 2 ani, mintea unui copil este precum cerul senin, pregătit să fie liniștit, să exploreze, să vadă viața ca pe ceva frumos, înconjurat de iubire și bucurie. Noi suntem cei care tulburăm liniștea cerului lor prin nori gri, cenușii sau negri, care îi sperie și îi îndepărtează de ei înșiși. Imaginați-vă o lume în care cu toții am gândi pozitiv, am vedea și căuta frumosul în educația copiilor noștri. Cum ar crește acei copii? Nu putem merge la extrem să spunem că afară nu este o lume în care nu sunt pericole și nu există provocări. Cum ar trebui să ne pregătim copiii pentru ea?
Frica este sentimentul care poate distruge oameni și destine. Noi suntem singurii care o lăsăm să își facă loc în mintea noastră. Dacă ne-am opri pentru o clipă cu toții și am reflecta la sentimentul de frică care ne domină și l-am face să descrească, i-am lua din putere, în loc să-i dam putere prin gândurile noastre negative, viața noastră ar fi mai ușoară și mai fericită.
Totul începe când ne naștem. De noi depinde să ne creștem copiii fără frica, dar cu multă încredere în ei și în viitorul lor. La școală, sentimentul de frică se dezvoltă și mai profund. Copiilor le este frică să spună că nu au înțeles lecția, le este frică să aibă o opinie diferită de a profesorului, le este frică că nu și-au făcut tema și șirul poate continua. Dacă noi am avea dascăli care i-ar inspira pe copii în fiecare moment, aceștia ar cultiva, în locul fricii, sentimentul de responsabilitate, i-ar încuraja să pună întrebări, să aibă păreri diferite și să recunoască că azi, din păcate, nu și-au făcut tema. Cum ar arăta învățământul nostru și cum ar arata această generație de copii?
Reflecția mea pentru această săptămâna este: cum ar fi o zi din viața ta în care nu ți-ar fi frică de nimic?
Sursă foto: smallbiztrends.com
