Vineri, 31 ianuarie 2014, începând cu ora 19:oo, pe scena Colegiului Academic va avea loc Concertul vocal-simfonic susţinut de Orchestra şi Corul Filarmonicii, sub bagheta maestrului Misha Katz. Pe scenă se va afla şi pianistul Timur Sergeyenia, solist în peste 2000 de concerte în toata Europa.
Din programul serii fac parte Concertul pentru pian nr. 4 de Ludwig van Beethoven şi Suitele I si II din Daphnis şi Chloe de Maurice Ravel.
Biletele se pot cumpăra de la Agenţia de Bilete a Filarmonicii (Piaţa Lucian Blaga nr. 1-3, la parter în incinta Casei de Cultură a Studenţilor, Tel. 0264 43 00 60) de luni până joi între orele 10-16 sau vineri între orele 10-14, precum şi cu o oră înainte de concert, la Colegiul Academic (Casa Universitarilor).
Acest concert este realizat în colaborare cu Institutul Francez Cluj.