Şerban Tigănaş este Președinte al Ordinului Arhitecților din România și partener fondator al birourilor de proiectare dico si tiganas şi Planwerk. Recent, Şerban Ţigănaş a fost speaker la ARThitecture Conference & Expo, fapt ce ne-a făcut curioşi cu privire la cum vede el tot ce se petrece în domeniul arhitecturii.
Când v-aţi dat seama că arhitectura este domeniul care vi se potriveşte cel mai bine? Cum aţi început?
Părinții mei au fost ingineri constructori și asta m-a influențat cu siguranță. Bunicul meu picta și obișnuia să mă ia cu el în vacanțe să lucrăm împreună. Încă dinainte de școala primară mă jucam desenând și construind. Destul de devreme, prin clasele de gimnaziu mi s-a consolidat ideea că doresc să devin arhitect și că îmi manifest cele necesare pentru a mă orienta spre acest domeniu. Cred că pe la 14 – 15 ani, cam prin clasa a opta știam deja cu precizie. Am început să desenez tot mai mult spații și construcții, să fiu interesat de geometrie în toate formele ei și să citesc despre arhitectură. În liceu profesorii mă provocau mereu să mă pregătesc și să le fac prezentări legate de arhitectură colegilor mei. Apoi totul a fost ca pentru orice arhitect român care începea facultatea în anii 80: pregătire intensă pentru admitere, un examen foarte selectiv și șase ani de facultate la București plini de experiențe importante pentru restul carierei.
Care este prima lucrare cu care vă mândriţi?
Mi-am început cariera la Alba Iulia, ca stagiar și am participat la mai toate concursurile de arhitectură, design și urbanism care s-au organizat în anii aceia, câștigându-le aproape pe toate. Primul concurs important câștigat a fost cel pentru amenajarea pieței Gării din Sibiu. Proiectul nu s-a realizat atunci, dar peste circa zece ani a fost regândit de echipa româno – germană Planwerk, din care fac și eu parte și pus în operă, la fel ca alte proiecte din Sibiu. La mai mulți ani distanță de momentele începuturilor, după ce am revenit la Cluj, trecând pe la Brașov înainte, în 1997 an format firma Dico și Țigănaș. primul nostru proiect interesant care cred că a ieșit bine a venit la destul de scurt timp: birourile fabricii de bere Bergenbier de la Blaj, pentru un mare producător belgian.
Care este clădirea dumneavoastră preferată?
Pentru mine e ca un top muzical, am foarte multe clădiri pe care le descopăr și le înțeleg devenindu-mi preferate. Clasamentul se schimbă mereu. De când am început să călătoresc mai mult prin lume și am putut să văd și să parcurg case frumoase, această listă afectivă s-a reconfigurat tot mai mult. Am înțeles că arhitectura poate fi intuită, dar trebuie să fie simțită la fața locului pentru a avea o comunicare completă.
Cum vi se pare că stă Clujul la capitolul arhitectură?
Față de restul României stă bine atât la capitolul tezaur patrimonial, cât și la arhitectură mai recentă. Față de așteptările și speranțele mele pentru ce s-a întâmplat în acești ani pe care i-am dorit cu toții de mare eliberare și progres, Clujul și tot restul țării a ratat în general prea multe șanse de a construi arhitectură de calitate. Nu e doar o problemă locală, ci una de cultură a românilor pe care am încercat să o înțeleg și să contribui la rezolvarea ei.
Ce aţi schimba în oraş dacă aţi avea o baghetă magică?
Mentalitățile oamenilor și mai ales rezultatul educației pe care o au sau o capătă și pe baza căreia se sprijină comportamentul lor legat de construire.
Cum au decurs lucrările la construcţia Cluj Arena?
Pregătim o carte despre asta cu echipa revistei Zeppelin, dar ca să citez o vorbă pe care am folosit-o acum câțiva ani la o conferință la Cluj, preluată de la un prieten, ”minunat de greu!” A fost ceva complet diferit de orice experiență anterioară datorită interesului extraordinar al publicului manifestat prin presă. Eu am numit fenomenul comportament Big Brother!, adică o monitorizare permanentă cu știri în direct despre fiecare mișcare din șantier și la sfârșit o numărătoare inversă ca la lansarea unei rachete. Au fost multe momente de disperare, de tensiune pe șantier dar și de bucurie când vedeam că lucrurile se rezolvă și ies bine.
Care este direcţia în care se îndreaptă arhitectura urbană?
În România arhitectura stagnează ca pondere și apariții, nu e în creștere pentru că nici statul și nici investitorii în mare majoritate foarte speculativi, nu au priorități pentru calitate. Direcțiile necesare ar trebui să se orienteze către construirea sustenabilă, clădiri verzi, utilizarea clădirilor existente după o reabilitare care să le facă viabile cu cerințele viitorului. Arhitectura spațiilor publice are un potențial enorm să fie reconsiderată, dar nu ca acum, fără participarea arhitecților și peisagiștilor, ci doar a drumarilor și inginerilor de trafic. Spațiul public este cel mai important pentru că de calitatea lui depinde cum ne simțim cu toții, locuitori sau vizitatori. Proiectele mici, de bună calitate și foarte inovante, inițiativele de jos în sus (bottom – up) sunt în creștere și le prevăd un viitor important.
Pentru că ați participat la ARThitecture Conference & Expo, vă întrebăm şi noi, cum arată calitatea în arhitectură?
Discuția este din nou între la noi și în alte părți, între în general sau prin excepții. Calitatea arhitecturii nu e pe culmi în acești ani datorită combinației dintre absența unei culturi generale în domeniul construirii, o practică proastă care a setat niște standarde joase, mult datorată statului prea puțin exigent cu calitatea investițiilor din banul public și mediului ultra speculativ din afacerile imobiliare românești.
Un film despre oraşul Buenos Aires analizează arhitectura oraşului şi asociază felul clădirilor cu problemele psihice localnicilor. Totul porneşte de la faptul că Buenos Aires este un oraş care a întors spatele oceanului. Poate afecta arhitectura unui oraş starea de spirit a oamenilor?
Întodeauna există relații și deteminări între calitatea spațiilor în care trăim și a vieții noastre. Arhitectura este fundamentală, dar nu poate să fie de calitate fără oameni educați, conștienți, de calitate ei înșiși și fără o societate generoasă față de viitor și responsabilă față de trecut.
Sursa foto: arthitecture.ro
