De câte ori nu vi s-a întâmplat să vă rugați pentru putere și să primiți în schimb de două ori mai multe poveri? Sau pentru iubire, nepregătiți fiind, și să primiți un puzzle? Adevăratul simț al umorului absolut îl veți gusta dacă îndrăzniți să cereți curaj sau mai grav, întelepciune. Te va surprinde cu răspunsuri de neînțeles. Universul nu e lampa lui Aladin, nu îți va da nimic, în afară de ghizi și poate, inspirație.
În clipa în care întelegi că nu e haos ci doar o provocare în a învăța și a evolua, vei vedea cum fiecare răspuns este o unealtă, iar rugăciunile tale se vor transforma în mulțumiri. Ai găsit drumul și un sens în toate, oricât de haotic și de neînteles ar părea pentru alții.
„Un fenomen care pare a se desfășura la întâmplare, are de fapt un element de regularitate ce ar putea fi descris matematic.” – Teoria haosului, Edward Lorenz
*
“Haos controlat”, așa se definește cel mai adesea un obiect de arhitectură deconstructivist. Sigur că se poate discuta mult despre teoria care a generat acest curent în arhitectură, despre filozofi ca Ferdinand de Saussure, Derrida, și alții care au influențat în primul rând literatura și mai apoi toate celelalte domenii ale artei. Teoria deconstrucției, elemente distorsionate și dislocate, generează în arhitectură intervenții simbol, al căror autor descompune elementele arhitecturale uzuale și le recompune într-o compoziție generată de propriile reguli. Teoria semnificatului și a semnificantului (ex: cuvânt și sensul cuvântului) este aplicată și deseori utilizată în susținerea și explicarea intervențiilor acestui curent în arhitectură.
Mai mult ca în orice altă perioadă, contextele (geografic, cultural, social, funcțional, etc) se îmbină într-o intervenție unică. Parcul La Villette, cu intervențiile lui Bernard Tschumi este un bun și ușor de înțeles exemplu. Această serie de simboluri pe care arhitectul le propune își are fiecare propria filosofie și chiar dacă poate părea haotică, întelegerea punctului de vedere al autorului o transformă într-o impresionantă reușită. Așa a început, iar apoi o serie de mari arhitecți vin să își genereze propriile simboluri, într-un peisaj architectural obosit în acel moment de postmodernism.
[easyrotator]erc_46_1374093898[/easyrotator]
Sursa foto: Parcul La Villete – tschumi.com
În cadrul teoriei haosului este cunoscut efectul fluturelui. Dependența de condițiile inițiale, în care, dacă ar apărea o cât de mică schimbare am avea un rezultat diferit.
„Mișcarea aripilor unui fluture azi poate produce o mică schimbare a atmosferei. Din această cauză și de-a lungul unei anumite perioade de timp, atmosferă se va schimba. Peste o luna poate, o tornadă care trebuia să lovească coasta Indoneziei nu va mai apărea. Sau din contră, tocmai din această cauză va apărea.”
Poate că mai mult ca în orice altă perioadă, în deconstructivism este evident acest “butterfly effect”. Dacă vremea ar fi fost diferită atunci când arhitectul a vizitat situl, poți fi convins că obiectele de arhitectură ar fi fost altfel. La fel ar fi putut schimba rezultatul orice alt mic detaliu diferit în momentul inițial.
*
Zâmbete, amintiri împărtășite cu drag, gesturi pline de drăgălășenie… toate astea ar pune cu siguranță pe gânduri orice muritor care își duce viata în limitele largi ale normalului. Am pățit la fel și am închis ochii, îndreptându-mi gândul spre cer:
– Asta este? Calea asta e bună? E un semn?
Mi-a răspuns printre mangâietoare hohote de râs:
– Ce vrei? Adevăr sau Provocare?
Text: Daniela Maier
