Cum să arătăm mai bine primăvara asta

Am fost invitată să scriu un articol despre nutriţie, supleţe, sănătate şi alte teme ce derivă din asta, deci cum s-ar zice sunt o „new entry”… Bineînţeles că am fost încântată şi onorată.

Luna martie… luna femeii, luna frumusetii… Tema: „Flori, fete…” Aşadar „FETELOR” ce facem în martie?

M-am gândit să vă spun ce fac eu. Poate găsiţi ceva care să fie pe sufletul vostru.

Pentru mine zilele astea cu soare (deşi afară e frig încă), înseamnă mult – nu exagerez deloc – efectiv mă binedispun. Să ştiţi că există o explicaţie medicală pentru asta: este dovedit ştiinţific că sub influenţa luminii, creierul secretă aşa numiţii hormoni ai fericirii: endorfinele. Endorfinele sunt răspunzătoare de starea de bine, ne fac mai active, ne pornesc ”motoarele”. Şi dacă tot vorbesc de endorfine poate că ar fi bine să ştiţi că acestea se secretă în cantitate mare şi atunci când facem sport. La unele persoane cantitatea este aşa de mare, starea psihică atât de bună, încât ele devin dependente de sport. Asta ar fi o explicaţie pentru acelea dintre noi care nu putem renunţa la sport şi care ne simţim vinovate dacă pierdem o oră de sală.

tumblr_mig4l6FRZq1s40kuwo1_500_large

Spuneam că mă binedispun dar, să ştiţi că mă şi obligă. Cum adică mă obligă? Mă obligă, să spun aşa, să arăt bine.  Vreau să arăt bine, dar vreau să ţin cont şi de sănătatea mea, de vârsta mea, de structura mea fizică, adică vreau să fiu cât se poate de realistă. Încep prin a mă uita în oglindă: în primul rând aş vrea să dau jos câteva kilograme. E greu? DA. Poate fi greu dacă sunteţi singure, dar dacă vă ajută, vă sfătuieşte cineva, poate nu mai e aşa de greu. De aceea există nutriţionişti, oameni specializaţi – mergeţi la ei, nu ezitaţi, sigur nu aveţi ce pierde. Din păcate, am constatat că există tendinţa de a încerca rezolvarea problemei kilogramelor în plus fără a apela la un specialist. Din punctul meu de vedere, asta e o greşeală. Un consultant în nutriţie, care are răbdare şi este preocupat de ceea ce face, vă poate ajuta să scăpaţi şi doar de câteva kilograme în plus. Poate aceste kilograme, două, trei, acumulate peste iarnă, s-au încăpăţânat să rămână acolo unde nu trebuie şi, hai să fim sincere, ele se dau jos cel mai greu.

Sigur îmi este greu să vă spun în câteva cuvinte ce şi cum să mâncaţi. Este greşit şi să dau nişte sfaturi universale, pentru că fiecare dintre noi are particularităţile lui. Dar totuşi vreau să vă “fac poftă” să consultaţi un nutriţionist spunându-vă cum poate arăta meniul unei zile: dimineaţa – vreo 3 felii de somon afumat, cu o feliuţă de pâine şi o cafea mare şi aromată, sau o jumătate de avocado cu roşie,  însoţite de aceeaşi feliuţă de pâine şi aceeaşi cafea bună; la prânz  – o salată caprese, mică, şi un cotlet slab de porc cu legume la cuptor; gustare – câteva migdale asortate cu nuci, iar seara o salată enormă cu de toate (doar e primăvară şi farfuria trebuie să fie colorată), împreună cu două fileuri de doradă la cuptor şi multă, multă apă. Eu zic că nu sună rău. E un meniu variat, organizat, colorat, e gata calculat şi e sănătos; în plus, se poate comanda şi în oraş (asta e o problemă pentru multe dintre noi: suntem femei active, alergăm toată ziua, mâncăm în oraş şi, de multe ori, nu ştim ce). Vreau să vă mai spun că la începutul primăverii este foarte important să consumaţi multe lichide (apă sau ceai). Este o perioadă când astenia e la ea acasă, adică organismul este spoliat de o serie de nutrienţi şi vitamine şi dacă ne privăm şi de apă ne vom simţi exact invers de cum am dori.

3d1cf7c00f8c7c27dcf84f9fe650117c

Continui să mă uit în oglindă… hopa… o pernuţă. Asta vreau să dispară. Ştiu cum să fac, am mai făcut-o şi va funcţiona din nou. Mă mai uit la pielea mea: e ternă. A fost închisă toată iarna în ciorapi, în pantaloni.  Vrea să strălucească. Credeţi-mă, se poate! N-am să vă spun despre masaje şi împachetări, deşi şi unele şi altele au rolul lor bine situat în medicină. Masajele, împachetările cu diverse substanţe se practică din cele mai vechi timpuri şi au rol benefic asupra pielii. Recunosc, ele nu pot pătrunde în profunzime, acolo unde depozitele de grăsime s-au instalat de mult timp dar, în mod clar, ele cresc tonusul pielii şi o fac să-şi recapete strălucirea. O să vă vorbesc în schimb despre creme. Să ştiţi că şi aici este bine să primiţi un sfat avizat. Ştiaţi că există produse speciale, cu o concentraţie mare de acid hialuronic (acidul hialuronic este cel care se găseşte în structura pielii şi de care depinde elasticitatea ei)?

e6faaf1677a1031248213b8f786f613e

Folosiţi pentru piele o astfel de cremă, nu una împotriva celulitei, cum facem majoritatea. Cât de eficiente vi s-au părut, sincer, diversele creme anticelulită pe care le-aţi folosit? Eu prefer să nu răspund. Dacă tot am ajuns la celulită, care şi ea este un depozit de grăsime, dar dispus în forma caracteristică de coajă de portocală, vă invit să încercaţi aparatele de ultimă oră care tratează celulita. Au la bază o serie de tehnologii strict medicale şi sunt pentru uz profesionist. Vă aştept cu drag să le testaţi. Îndrăzniţi să schimbaţi ceva!

M-aş bucura foarte mult să vă gândiţi la ceea ce v-am povestit. Ar fi multe de spus, multe reţete de discutat… aşadar, vă aştept cu drag la o poveste în articolul următor.

Surse foto: prestonfitness.com; pinterest.com; weheartit.com; totalhealthclinics.com