Kai Brand-Jacobsen – O viaţă pentru pace

Kai Jacobsen

Kai Brand-Jacobsen a crescut în Canada, locuieşte în Cluj-Napoca şi lucrează în toată lumea. Îi place locul în care a decis să trăiască, se bucură de evenimentele culturale din oraş şi de fiecare om cu care ajunge să discute lucruri mai importante decât “cum e vremea”. Îi plac românii, dar îl şi intrigă atitudinea lor. Crede în schimbare, însă doar prin unirea forţelor şi-a creşterii nivelului de conştientizare şi implicare socială.

Visează de câţiva ani să realizeze un proiect numit “Innovation Creativity Design Cluj”, prin care oameni din diverse domenii să fie puşi faţă-n faţă şi să discute despre cum îşi doresc ei să fie Clujul. Cam atât de mult iubeşte oraşul unde a înfiinţat de câţiva ani o fundaţie pentru implementarea programelor de pace, fundaţie care lucrează şi la nivel internaţional, însă numai în locurile unde sunt invitaţi. Pare să călătorească dintotdeauna şi parcă nu oboseşte niciodată. Vă invit să-l cunoaşteţi!

Cine este Kai Brand-Jacobsen și cu ce se ocupă?

Este un individ foarte fericit, care are o familie minunată, un job pe care-l iubește și care trăiește într-un oraș de care se bucură foarte mult. Lucrez în peacebuilding (implementarea programelor de pace), pe scurt, încerc să ajut oameni, comunități și țări să găsească metode eficiente pentru a trata conflictele într-un mod constructiv.

Mă așteptam la un răspuns mai amplu cu privire la activitatea ta, pentru că am auzit că ești foarte entuziasmat de ceea ce faci. Când și cum ți-ai dat seama că acesta este domeniul în care vrei să lucrezi?

Pentru început, că tot ai spus că te așteptai la un răspuns mai lung, eu am învățat întotdeauna de la familia mea să nu vorbesc despre mine. Dacă alți oameni vor să vorbească despre mine, e bine și frumos, dar când vorbesc despre munca mea, mereu spun “noi”, pentru că este un efort de grup, cu mulți oameni implicați. Am știut ce vreau să fac atunci când aveam 13 ani. Acela a fost momentul când am decis exact ce vreau să fiu, chiar dacă în timp am crescut și-am evoluat. Pentru mine e esențial să-mi trăiesc viața onest și să fac tot ce pot pentru lucrurile care mă pasionează și în care cred.

Cum am început? Doar unii dintre cei mai apropiați prieteni și membrii familiei știu asta. Tocmai ce avusesem cea mai frumoasă vară din viața mea. Eram îndrăgostit, m-am întors în Canada. Stăteam în camera mea, mă uitam la un tablou și am decis că pot să fac orice aș vrea să fac cu viața mea, dacă am voință. Și asta am vrut în acel moment.

Kai JacobsenDe ce domeniul implementării programelor de pace?

Abia când aveam 16-17 ani am început să cunosc asta ca peacebuilding, dar înainte și chiar după… o numeam revoluție. Ideea de bază, din punctul meu de vedere, este că ar trebui să trăim într-o lume în care fiecare individ să aibă oportunitatea să crească, să se dezvolte și să-și ducă viața fără prejudecăți și frică, să poată descoperi cine este şi să trăiască în siguranță. Dar când aveam 13 ani și mă uitam în jur, vedeam războaie în diferite țări, îmi vedeam familia având o viață relativ bună, dar mulți oameni nu aveau aceleași oportunități în accesarea unor resurse și am știut că e inacceptabil. Am vrut să fac tot ce depinde de mine ca să schimb asta.

Și cum ai început?

Am ascultat, am învățat, am citit. Îmi plăcea foarte mult și încă ador să citesc. Când m-am întors în Canada la 18 ani, după ce-am lucrat puțin prin lume, obișnuiam să stau în camera mea nopți întregi ascultând muzică și citind. Asimilam informațiile prin lectură, dar mă întâlneam și cu foarte mulți oameni. Familia mea călătorea foarte des și ne-au dat șansa de a experimenta și descoperi diferite țări și culturi. Și nu stăteam doar la hotel, ci ne întâlneam și vorbeam cu oameni. Părinții mei erau foarte implicați social și activi pe plan cultural. De asemenea, bunicul meu a fost în Ministerul de Externe, așa că am crescut într-o casă unde să ai discuții despre ce se întâmplă în lume, dacă guvernul e just sau nu, dacă sistemul politic trebuie schimbat… era ca și cum ai mânca cereale la micul dejun.

Care este cea mai mare realizare a ta de când ești consultant pe probleme de pace?

Nu mă gândesc la o singură realizare. Și sunt foarte conștient de faptul că nu sunt prea aproape de a face ceea e nevoie cu adevărat să fac. Am avut numeroase realizări în diferite moduri, jucăm un rol activ în procese de pace din multe țări, am instruit mii de oameni care înțeleg acum procesul de consolidare a păcii și sunt capabili să lucreze în acest domeniu într-un mod mai eficient ca până acum. Am înființat una dintre cele mai faimoase academii de training din lume aici, în Cluj, chiar dacă 90% din programe se desfășoară peste tot în lume – PATRIR- Peace Action Resource Institute of Romania.

Am vorbit și am creat legături cu mii de oameni din diferite țări, care se aflau într-un conflict dificil sau în situații de război. I-am ajutat să rezolve problemele cu care se confruntă țările lor.

Kai Jacobsen

Lucrezi cu oameni și instituții din întreaga lume. Ce îi deosebește pe români de ceilalți? Sunt diferiți?

Cred că asta e cea mai interesantă întrebare pe care puteai să mi-o adresezi. Sunt multe lucruri care sunt la fel. Încă din 1997, de când am vizitat prima dată România, observ foarte des că discuţiile oamenilor despre problemele ţării au aceeaşi concluzie: se întâmplă aşa pentru că suntem români, pentru că e România şi nu e nimic de făcut în privinţa asta. Iar acesta nu este rezultatul fostului regim, ci a 400 de ani cu un anumit sistem de guvernare şi o cultură a elitelor care practic a blocat populaţia. Adevăraţii români nu au fost niciodată implicaţi în guvernare.

Una dintre marile diferenţe care se văd atunci când intri în legătură cu oameni sau instituţii din mai multe părţi ale lumii, este că în ţările unde situaţia este mult mai grea pe plan social, sanitar, educaţional şi nu numai, oamenii sunt mult mai implicaţi social. Există mai multă conştiinţă socială.

Este diferit peste tot, însă ceea ce m-a făcut să mă îndrăgostesc de România e pasiunea şi inteligenţa pe care le observ la oameni, un romantism incredibil. Îmi place să mă întâlnesc şi să vorbesc cu oamenii. Există această dorinţă aproape virtuoasă în oameni ca lucrurile să devină mai bune, această speranţă şi bunătate. Pe de altă parte, foarte mulţi oameni ascund aceste lucruri în spatele unui zid, îşi pun o mască de cinism pentru că se tem că lucrurile nu se vor îmbunătăţi şi nu vor să fie răniţi. Sunt multe persoane care nu au avut o viaţă grea, dar care vorbesc despre cât de teribile sunt lucrurile, sunt tineri în cafenele care se plâng, dar nu fac nimic. Oamenii de aici nu au avut de-a face cu greutăţi prea mari în deceniile recente, mulţi dintre ei nici înainte. Este această tendinţă de a renunţa înainte de a începe ceva. De asemenea, nu sunt drăguţi unii cu alţii, însă cred că acest lucru e pe cale să se schimbe. Dacă aş vorbi cu 1000 de români, poate toţi mi-ar spune ce nu le place în România sau la ceilalţi, dar nu s-ar opri pentru o secundă să realizeze că nimeni nu vrea lucrurile respective, toţi vor ceva mai bun. Şi ar trebui să se gândească la ce ar putea face împreună pentru a realiza ceea ce îşi doresc.

Ca expert în programe de pace, ce părere ai despre proteste în general? Dar despre protestele românilor?

Lucrez în peacebuilding de mai bine de 17 ani, dar nu m-aş numi un expert, m-aş numi un muncitor – un om care munceşte cot la cot cu ceilalţi. Lucrez cu aceeaşi pasiune şi dedicaţie precum ar face-o un dansator, un om de ştiinţă sau un inginer în munca lor. O combinaţie între disciplină şi pasiune. Dar aş spune, de asemenea, că sunt un manifestant, cred că manifestele fac parte din ceva ce avem nevoie. Când ceva e nedrept și inacceptabil, fiecare dintre noi, ca ființă umană și cetățean, are responsabilitatea de a se ridica și, cu toată forța minții, a sufletului și cu pasiune, ar trebui să spunem că nu e drept și nici de acceptat, însă va trebui să facem și un pas înainte pentru a schimba acel lucru. Oamenii protestează împotriva lucrurilor care li se par greșite, dar trebuie să facă și următorul pas, să se întrebe fiecare: în ce tip de comunitate și în ce fel de țară vor să trăiască și ce pot face pentru a o crea. Şi, de asemenea, să recunoască faptul că toată puterea stă în mâinile noastre, în acțiunile pe care le facem.

Aceasta este o perioadă în care e nevoie de prosteste. Avem de-a face cu chestiuni politice şi economice în schimbare, lucruri care sunt de-a dreptul inacceptabile. Majoritatea avem atât de puţine informaţii şi mult mai puţine discuţii despre ceea ce se întâmplă. Trebuie să vedem ce ne dorim, ce sistem politic şi social ne dorim şi ce putem face pentru a le crea.

Cât despre protestele din România, în primul rând, nu ştiu prea multe, am călătorit foarte mult. Mi-ar plăcea să văd o mişcare a maselor, cu întreaga populaţie din România care să vadă ce iubesc în comunitatea şi ţara lor, ce-şi doresc pentru viaţa lor şi care e diferenţa dintre ceea ce vor şi ceea ce au. Avem nevoie de mai multă mobilizare. În Cluj, de exemplu, protestele au fost la un nivel de început, mulţi oameni au încercat să îndemne cetăţenii să devină activi şi conştienţi de ce se întâmplă. Îi admir şi îi respect foarte mult. Dar se ajunge la demonizarea indivizilor. Şi ar trebui să facem ceva mult mai serios de atât, nu este vorba despre fiecare individ în parte, ci despre clasa politică din România. Trebuie să găsim o cale pentru a răspunde unei mari provocări cu care ne confruntăm în acest moment, avem nevoie de multe discuţii publice, sociale şi de creşterea nivelului de conştientizare.