La mijlocul lunii septembrie am pornit într-o călătorie peste mări şi ţări în îndepărtatul continent Asiatic, pe urmele fascinantei culturi budiste, în ţara zâmbetelor şi a verdelui sublim: Tailanda. Zborul până acolo fiind destul de lung, ne-am hotărât să împuşcăm două ţinuturi magice dintr-o lovitură, astfel am combinat un city break în oraşul îngerilor – Bangkok, cu un sejur pe malul oceanului Indian în renumita insula indoneziană Bali. Ce mi-a fost dat să descopăr este cel puţin neobişnuit: iubesc România, ador Europa şi culturile monoteiste, Bali-ul ca potenţial “iubit” nu va primi a doua întâlnire.
Tailanda mă cucerise în urmă cu câţiva ani, când vizitasem insula Phuket, astfel am insistat pentru explorarea capitalei. După 3 avioane schimbate (că de, din Cluj e greu cu legăturile) şi multe ore de zbor, am aterizat în Bangkok. Umiditatea aerului m-a recucerit instant, în timp ce feţele zâmbitoare ale localnicilor mă obligau să le răspund la fel. Nu am înţeles nici până acum această filosofie a lor: “dacă poţi să zâmbeşti, de ce nu o faci? Nu te costă nimic” dar încerc să o aplic negreşit!
Am ales un hotel la care visam demult: Banyan Tree Bangkok – unul din cele mai faimoase hoteluri din lume, care are la ultimul etaj (nr. 62) un restaurant în aer liber, şi unde camerele standard sunt compuse din 2 încăperi şi au servicii ireproşabile, tipice acestei ţări frumoase.
[scrollGallery id=25 thumbsdown=false]
Prima oprire: un restaurant tailandez evident, recomandat de concièrge-ul de la hotel, situat la 5 minute distanţă. Picurii mici de ploaie ne-au înviorat la cele 35 de grade din aer (septembrie fiind sezon de ploi). La restaurant, aceeaşi serviabilitate, plus gustări din partea casei, compuse din frunze de ceva cu multe chestii ce nu putea fi definite… Conform principiului curiosity killed the cat, am avut nevoie de câţiva litri de apă pentru a-mi potoli focul din cerul gurii! Atenţie deci, dacă nu mâncaţi iute de obicei, asiguraţi-vă de 3 ori că felul servit nu va fi iute! Deserturile m-au cucerit însă definitiv, dacă mai păstram vreo nostalgie după Europa! Nu rataţi aşadar savuroasele mâncăruri tailandeze de la restaurantul Baan Khanita.
Am aflat cele mai interesante povestiri de la ghidul nostru despre Buddha de Aur şi Buddha de Smarald, ne-am descălţat la intrarea în fiecare templu (grija că s-ar putea sa nu ne mai găsim încălţările la ieşire s-a dovedit a fi nefondată), am cumpărat flori de lotus şi le-am dus ofrandă şi am primit apă sfinţită. Unul din temple era pavat cu romburi de aur, iar la întrebarea mea cum se face că, de sute de ani, nu le-a furat nimeni, ghidul nostru ne-a răspuns senin: “Nu, un budist nu ar putea trăi cu gândul că a luat ceva ce nu-i aparţine şi că oricând nenorocirea se poate întoarce asupra lui.” (foarte bun mod de a combate criminalitatea, deşi cred că e singurul loc din lume în care funcţionează metoda). Bangkok-ul trebuie vizitat măcar o dată în viaţă. Contrastul dintre templele grandioase, poleite cu aur, şi zgârie norii moderni este impresionant. Oamenii şi-au păstrat însă principiile, puternic înrădăcinate, şi asta este de apreciat!
[scrollGallery id=26 thumbsdown=false]
Cina la Vertigo & Moon Bar a fost o experienţă unică, de nedescris! Luminile oraşului la picioarele noastre, servirea desăvârşită, atenţia pentru detalii şi mâncarea au fost perfecte.
Încercaţi şi piscina infinitului situată la etajul 21. Nu veţi regreta!
După câteva zile guvernate de zâmbete, serviabilitate la cel mai înalt nivel şi experienţe care mi-au umplut sufletul, am aterizat în Bali.
Hotelul pentru care am optat aici este Ayana Resort & Spa, hotel care a aparţinut lanţului Ritz Carlton. Comparaţia între Bali, respectiv Indonezia şi Tailanda subliniază foarte bine tema what`s hot and what`s not!
[scrollGallery id=27 thumbsdown=false]
Omul sfinţeşte locul! Cât adevăr în această vorba veche din bătrâni! Bali-ul nu m-a impresionat. Or fi fost de vină aşteptările prea mari sau faptul că veneam din ţara cea mai dragă mie până acum…
Ospitalitatea tipică tailandezilor s-a evaporat încă din aeroportul din Bali, deşi eram la nici 3 ore de zbor de ultima noastră destinaţie. Drumul până la hotel a fost rupt parcă din filmul greşit, maşinile circulă fără reguli, pe nişte drumuri înguste, mărginite de mormane de gunoaie şi barăci. Desigur, multe din destinaţiile turistice exotice sunt marcate de o sărăcie lucie, însă aici totul părea prea mult: ultimul strat de flori de la intrarea în resort era mărginit de gunoaie.
Resort-ul frumos, însă nu de 5 stele + cum se presupunea, camerele (după ce ne-au fost schimbate din motive obiective) acceptabile, însă serviciile mult sub ţara vecină.
Nu mi-au plăcut:
– Plaja – cea privată a hotelului presupune un adevărat maraton, oaspeţii fiind nevoiţi să coboare cca. 200 de trepte, şi SĂ LE Şi URCE, pe lângă faptul că de baie în ocean nici nu poate fi vorba, curenţii fiind mult prea puterninci; – cea publică (Seminyak) nu poate fi folosită ca plajă, fiind total neîngrijită;
– Lipsa de ospitalitate a angajaţilor hotelului;
– Dezordinea din oraşe şi gunoaiele de lângă;
– Clima – în high sezon – norii au predominat cerul de la capătul lumii.
Sunt deosebite plantaţiile de orez, terenul de golf de la Bali Nirvana, templele hinduse, poveştile despre zeităţile hinduse care trăiesc în statui de piatră acoperite cu fuste şi cărora fiecare balinez le aduce ofrandă în fiecare zi, maimuţele care vin în vizită pe plajă, în căutarea unui snack de după-masă, Rock Bar-ul hotelului Ayana – un bar situat pe stâncile de la poalele hotelului la care cobori şi urci cu un funicular, iar în nopţile agitate valurile ajung până la oaspeţi, infinity-pool-ul hotelului (adults only) şi ceaiul negru cu ghimbir. Nu rataţi o ceaşcă de cafea Kopi Luwak (cea mai scumpă cafea din lume) produsă după o metodă controversată (trecută prin tractul digestiv al unui animal) în Indonezia.
[scrollGallery id=28 thumbsdown=false]
La plecare, cu febră 39,5, am mai schimbat vreo 2 giga de avioane până să aterizăm în mult-iubitul şi civilizatul oraş Cluj-Napoca. Mi s-a părut acum cel mai civilizat oraş din lume şi mi-am propus să nu mai părăsesc bătrâna Europă… până când nu voi fi explorat fiecare centrimetru pătrat din ea. Nu observasem până acum curăţenia de pe străzi, trăsăturile frumoase ale oamenilor, amabilitatea farmacistei şi a agenţilor vamali şi cât de bine e să vorbeşti aceeaşi limbă. Cu toate că vocea mă părăsise undeva deasupra Indiei cred, îmi venea să ţip de bucurie, să le spun tuturor cât de bine e acasă unde statuile sunt statui, reci de piatră, nu zei deghizaţi pe marginea drumului, unde miroase a toamnă, şi nu a ofrande în descompunere, unde în pomi sunt prune, nu banane, şi unde sunt toţi cei dragi.
Cred că în materie de călătorii, hot înseamnă să îţi alegi destinaţia potrivită caracterului şi felului vacanţei pe care ţi-o doreşti, precum şi compania potrivită. Nu alegeţi o destinaţie pentru că este la modă, încercaţi să ascultaţi părerile celor care au vizitat locurile respective, lăsaţi-vă consiliaţi la agenţiile de turism şi până la urmă: enjoy, profitaţi de jumătatea plină a paharului.
