N-am cum să nu îmi amintesc de mama în fiecare zi. Pentru că ea nu uită să mă sune de mai multe ori pe zi să mă întrebe ce mai fac, ce-am mâncat, ce face Vladimir, ce isprăvi a mai făcut mătușa x sau unchiul y, cine se însoară sau cine a murit. de multe ori am suspectat-o că are contract cu Google, prea le știe pe toate.
Mama e mama. The one and only. E omul care știe orice, oricând, oricum. Știe să citeasca gânduri, vise, te iubește necondiționat, chiar dacă o repezești la telefon de mai multe ori pe zi; chiar dacă ratezi toate nunțile și botezurile din familie sau nu-ți amintești zilele de naștere ale tuturor mătușilor.
Nu mi-o pot imagina pe mama fără casa plina de oameni și zeci de feluri de mâncare pe gustul fiecăruia în parte. Poate nu am moștenit de la ea această aplecare către fiecare om în parte, dar o admir și o urmăresc (amuzată, uneori) dar și plină de admirație pentru răbdarea cu care se înarmează de toate sărbătorile și nesărbătorile din an.
O urmăresc cum tratează fiecare om ca pe un caz „social” aparte, fie că e o problemă minoră, e vorba de un sfat, sprijin material, moral…you name it.
Astfel încât, stau și mă întreb dacă nu cumva mamele sunt croite pe același calapod și dintr-un material special: material de mama.
