Țânțarul pufos, zzzbbzzz, zzzbzzz, zboară elegantisim prin văzduhul bucureștean și zzzbzz, zzzbzz, își aranjează frizura gelată, mai aruncă o privire în vitrina unui boutique de Dorobanți, își reconfirmă poziția, apoi dintr-o dată o zărește.
O adevărată apariție: ochi mari și mieroși, blană catifelată și moale, buze cărnoase, pulpițe apetisante, fiecare trăsătură pare desenată după chipul și asemănarea prãzii perfecte. Țânțarul pufos trage aer în piept, își încoardă firimiturile de mușchi și pornește hotărât la atac. Ochește și țintește. Într-o frenezie de emoție, uită de el, se mai privește odată, își repetă calitățile de cuceritor șarmant și puternic, se imaginează amantul focos și își înfige mini-tentaculele în suava căprioară.
Și totuși, ea își vede în continuare liniștită de păscut.
Poc! Poc! Vânătorul ochește ținta și o elimină fără a clipi. Căprioara cade fără drept de apel. Țânțarul pufos își umflă puful la gândul reușitei indubitabile: zzzbzzz, zzzbzzz, încă una căzută lată!
Concluzie: Tânțarii pufoși sunt niște specimene des întâlnite, cu nivelul self-esteemului peste limitele admise de lege, cu pene umflate artificial pe umerii lați, discurs înfloritor – minus conținut. În fiecare zi, la prânz, par că își iau doza de substanțe halucinogene care să le alimenteze puterile de cuceritori înțepători. Desigur, acesta este doar produsul imaginației lor. Realitatea le arată adevărata putere – practic inexistentă – de a cuceri și/sau păstra tinerele căprioare.
Aviz amatorilor.
Sursă foto: wpclipart.com
