„Ţii în mână cea de-a 400-a vioară făcută de mine” – mi-a spus el zâmbind enigmatic. Gingaşul instrument muzical, de mare valoare, care trăda încă de la prima vedere meşteşugul admirabil al celui din faţa mea, începea, încă de atunci, să-mi deschidă poarta către o nouă lume. Ştiam prea puţine despre ea, însă gândul că un Maestru veritabil mi-ar putea fi ghid în acest univers al celor aleşi pentru iscusinţa desăvârşirii acelor bijuterii ce delectează sufletele cu armonia sunetelor, acest gând deci m-a determinat să păşesc înainte cu cea mai mare încredere.
Era limpede, încă de la început, că sunt pe mâini foarte pricepute. Istoria lor este una foarte specială. De-a lungul unei vieţi, Márkus-Barbarossa Jánosa fost mai mereu cu bagajele pregătite, fiind dispus oricând să colinde lumea pentru a-i întâlni pe adevăraţii maeştri de la care să poată învăţa „secretele” artei de a restaura şi construi instrumente muzicale valoroase. Acum, el însuşi este un maestru veritabil, dar un om discret, de o modestie copleşitoare, cu o erudiţie şi un talent interior care te determină, încă din momentul în care îl cunoşti, să înclini capul cu reverenţă. Am intrat în atelierul său de pe Str. Brassai Sámuel nr. 15 convins fiind că experienţa trăită acolo va fi, cu siguranţă, un câştig pentru suflet. Viori, chitare, mandoline… fiecare dintre ele par să rostească, într-o simfonie tainică şi delicată, povestea fascinantă a unui savant al instrumentelor muzicale al cărui renume a depăşit demult graniţele ţării. Şi auzi această simfonie doar dacă îţi deschizi ochii minţii, lăsând farmecul simplităţii locului să te cuprindă în întregime.
Márkus-Barbarossa este expert internaţional în instrumente muzicale la Dorotheum-ul din Viena, cea mai veche şi mai renumită casă de licitaţii din Europa. Vorbeşte peste 10 limbi străine, a citit tot ceea ce s-a publicat reprezentativ pentru domeniul său de activitate în diverse vremuri şi în diverse graiuri, a vizitat cele mai renumite ateliere de profil de pe continent, iar marile capitale ale lumii, unde şi-a desăvârşit vocaţia, sunt locurile unde se simte tot timpul ca acasă. De peste 20 de ani revine de unde a tot plecat de-a lungul timpului, însă „Ţara celor 1000 de Orgi” are pentru El o semnificaţie aparte. Primii paşi spre magia vocaţiei sale i-a început în Transilvania. Tot aici a pus pe hârtie şi primele versuri, iar ulterior, când oamenii regimului de tristă amintire l-au expulzat pentru curajul său de a nu renunţa la dorinţa sinceră de spune tot ceea ce gândeşte şi simte, şi-a consolidat o convingere aparte. Pentru a fi excepţional de bun în tot ceea ce faci, trebuie să rămâi mereu tu însuţi şi să crezi în visurile tale, în talentele tale, în comorile lăuntrice de care dispui. Altfel sunt puţine şanse să te apropii de desăvârşire în vocaţia ta interioară. Doar prin aceasta, adevăratul Maestru poate să facă diferenţa clară între el şi amatori. În plus, în mod paradoxal, El nu are secrete. Cel care, în timp, reuşeşte totuşi să devină stăpân pe Arta sa, acela va ajunge, inevitabil, şi la înţelepciunea care îl ajută să înţeleagă faptul că tot ceea ce ai mai strălucit în tine trebuie să ştii să dai mai departe. Trebuie să ştii să oferi din „magia” ta tuturor celor care merită şi sunt dispuşi să înveţe cu sufletul deschis tocmai pentru că vor să fie buni şi admirabili în pasiunea aceea arzătoare care zilnic îi motivează să continue ceea ce le place să facă.
Am privit de nenumărate ori viorile din atelierul Maestrului care, în ciuda vârstei, reuşeşte încă să scoată din priceperea sa „mărgăritare” de foarte mare preţ. Admirându-le fineţea, m-am întrebat nu o dată ce anume le face să fie atât de speciale, atât de scumpe şi atât de căutate, dar, mai presus de toate, ce anume le dă viaţă… În toiul curiozităţilor mele vis-à-vis de „secretele” muncii pe care o depune zilnic, Maestrul Lutier mi-a arătat, la un moment dat, o carte care a fost tipărită la Nürnberg în prima jumătate a Epocii Luminilor. Acest veritabil „manual” de instrumente muzicale, vechi de aproape trei secole, redă în germana gotică fiecare pas care trebuie urmat pentru ca opera iniţiată să poate ajunge la desăvârşire. Şi totuşi… mai este un detaliu pe care nu îl citeşti în carte, dar îl poţi „fura” de la cel care îşi cunoaşte cu adevărat meseria. O vioară, pentru a fi cu adevărat specială, trebuie lucrată foarte multă atenţie, însă niciodată nu este suficient doar atât. Asemeni Creatorului care, la începutul tuturor timpurilor, a oferit suflare de viaţă Cununii Creaţiunii sale, Maestrul adevărat, la rândul său, are menirea de a face acelaşi lucru cu viitoarea sa capodoperă. Şi vioara prinde viaţă, încă din clipa în care Marele ei Arhitect, alegând cu grijă ceea ce are nevoie pentru truda sa, începe să facă totul, oferind loialitate, pasiune şi căldură sufletească până când demersul său ajunge la împlinire. În clipa în care cineva pune mâna pe ea şi încearcă să cânte, voind să ofere aceleaşi lucruri tuturor celor ce vor să îl audă, abia atunci „chimia” dintre Instrument şi Maestrul gamelor începe să fie desăvârşită. În momentul acela, „sufletul” viorii se trezeşte la viaţă pentru delectarea timpului semn că Lutierul şi-a făcut treaba admirabil, din nou…
Surse foto: arhiva personală Aty Varga, arhiva personală Cosmin Ignat
