Început: vezi FOTO. Ăsta e începutul. M-am tot gândit cum să încep să sune inspirat, din punct de vedere turistic. Să sune ca şi cum sunt „povestitor turistic” de meserie. Sau măcar un turist interesant. M-am învârtit până am ajuns în faţa barului. De unde am „extras” lozul câştigător: o sticla de vin care poartă numele locului din Toscana de care m-am îndrăgostit iremediabil, „Il Boro”. Am aşezat sticla în faţa laptopului a cărui imagine de fundal e tot de acolo. Şi gata. Toate amintirile din ceea ce devin tot mai convinsă că a fost cea mai frumoasă vacanţă a noastră (de 12 ani uit să folosesc exprimările la singular) au început să curgă valuri… Acum nu mai ştiu să le pun stavilă.
Îmi trec prin faţa ochilor larg deschişi peisajele nebănuit de impresionante pentru cineva obişnuit cu „dealurile noastre frumoase din Transilvania”, de un verde iremediabil, cu „aer” surprinzător de medieval- aşezări cochete, construite în vârf de deal, în interiorul vechilor ziduri ale cetăţii. Închid ochii şi revăd sticlirea ciudat de calmă a râului Arno fix sub Ponte Vecchio, smerenia lui Da Vinci, Rafael şi Michelangelo în faţa Primăverii lui Botticelli, norii pufoşi care îmbrăţişează un turn (foarte) strâmb, castelul lui Feragamo şi imperiul Prada pierdute în numele unor sate nerostite… Nasul se trezeşte brusc învăluit de mirosul de chiparos, iarbă proaspăt tunsă, cafea şi o uşoară aromă de Chianti, din sticla lăsată aseară pe masa din grădină. Ce să mai zic de papilele gustative, care sunt în extaz numai la gândul unei bistecca alla fiorentina (vită), completată magistral de un pahar de Chianti sau Brunello di Montalcino. Sau spaghetti alle cozze (midii, scoici), sau gamberi (creveţi), sau scampi (homar) preparate sănătos, culmea, tot cu vin. Sau pur şi simplu pinzimonio (verdeţuri crude înmuiate în ulei de măsline- dar ce ulei!). Mmmm. Nu mai am cuvinte, am doar simţuri! Da, chiar e ca în „Eat, Pray, Love” J.
Hai să încerc totuşi o mică organizare… într-o mare de sentimente pe care numai o vacanţă în Toscana ţi le poate da!
Alegerea vacanţei: a fost cea mai uşoară parte, aşa cum se întâmplă de obicei pentru mine- merg unde mi se „arată” pe moment, adică în acel moment în care mi se face un chef nebun de vacanţă. Şi acum a fost la fel, cu diferenţa că această vacanţă a pornit de la un episod de neînţelegeri…domestice. De aici şi exprimările la singular din acest paragraf. Pe scurt, vacanţa aceasta trebuia să fie evadarea mea, o săptămână de relaxare departe de casă, cu peisaje zen, artă în formă pură şi vin bun- descrierea pe…la fel de scurt a Toscanei. Dar până la urmă s-a transformat în cea mai romantică vacanţă în doi. Aşa a fost să fie. Şi acum îmi dau seama că asta e cel mai bun pont turistic pe care îl voi da probabil până la sfârşitul acestui articol: Toscana e locul ideal pentru orice tip de vacanţă, indiferent că mergeţi singur, însoţit de persoana iubită, sau de întreaga familie (am prieteni care au mers cu doi copii şi un căţel, şi, nu numai că au supravieţuit, dar s-au simţit atât de bine încât şi-au prelungit concediul cu încă o săptămână).
Durata vacanţei: o săptămână, de sâmbătă până vineri- insuficient pentru a vedea toată Toscana, dar ok pentru a te relaxa şi a-ţi dori să te întorci pentru continuare şi anul viitor, sau poate mai repede…
Perioada ideală pentru o vacanţă în Toscana– primăvara, în intervalul aprilie- iunie, când soarele blând îţi dezvăluie toate frumuseţile unei naturi etern verde, fără a deveni obositor pentru turiştii „flămânzi” de a vizite interminabile. E şi sezonul în care poţi da peste festivaluri de vin care se ţin doar o dată pe an, aşa cum am avut noi norocul la Radda in Chianti.
Alegerea transportului şi a cazării: Nu am luat în calcul transportul cu maşina, având în vedere durata scurtă a concediului- în varianta pe patru roţi, o asemenea excursie nu ar trebui să ţină mai puţin de două săptămâni. Aşadar… trăiască low-costurile! În funcţie de oraşul din România în care ai norocul să trăieşti, poţi ateriza cam oriunde în Toscana- Pisa, Firenze, sau puţin mai departe, dar irelevant din punct de vedere al comodităţii (reţeaua feroviară în Italia este de nota 10)- Bologna, sau chiar Roma. Noi am optat pentru cele 2 variante din urmă din motive ce au ţinut atât de oraş (din Cluj nu sunt foarte multe variante de zbor low-cost), cât şi de organizare. Astfel, la dus am aterizat în Roma, iar la întors am plecat din Bologna. All in all, cu tot cu rezervarea târzie a zborului (cu câteva zile înainte), tot a fost decent: 150 de euro de persoană, dus-întors.
Cât despre cazare… noi am avut norocul să stăm la nişte prieteni – familia Moldovan, cei care au adus concept store-ul INNES Designer’s Delight în Cluj- chiar în inima Toscanei, în provincia Arezzo (mai exact în satul Laterina), într-o casă tradiţională, într-un sat tradiţional, adică experienţa perfectă pentru acest tip de vacanţă. Nu degeaba în Toscana este foarte dezvoltat agroturismul! Să stai în hotel de 4 stele nu e o „afacere” aici, decât dacă hotelul e în mijlocul dealurilor şi are propria vie, şi fermă, şi grădină de legume…şi frumuseţea izolării. În cazul în care nu sunteţi fani agroturism, vă recomand una din miile de pensiuni din vârf de deal, cu flori la geam, vecini care vin la cafea dimineaţa şi doamne gălăgioase în bucătărie. Preţurile medii variază între 50 şi 250 de euro camera pe noapte.
Costurile unei zile (masă, intrări în muzee, mijloace de transport): Având în vedere că noi, spre deosebire de italieni, mâncăm şi dimineaţa ceva mai „serios” decât biscuiţi uscaţi, pregăteşte-ţi minim 5 euro pentru un mic dejun: un panini cu prosciutto crudo costă în jur de 3 euro, la care se adaugă încă un euro pentru o cafea (pont: costă atât numai dacă o bei la bar, dacă te aşezi la masă costă mai mult decât dublu!). O masă principală pe model italian- antipasti, primi, secondi piati, plus dolce, aperitivo, cafea şi un pahar de vin ajunge cam la 50 de euro, în funcţie de vinul ales. Intrările la obiectivele turistuce nu depăşesc 15 euro, biletele de autobuz urban sunt în jur de 2 euro, interurban- 4 euro, iar trenul rapid între Roma şi Firenze de exemplu costă 25 de euro, sau 14 euro, varianta mai lentă, un fel de personal.
Eu vă pot spune că, având cazarea în regiunea Arezzo, am reuşit să vizităm foarte multe locuri cu mijloace de transport în comun, însă de preferat ar fi să vă închiriaţi o maşină. Pont: e plin de Fiat 500, care nu e deloc atât de mică pe cât pare (asta v-o garantează un „utilizator” zilnic), consumă puţin şi „aleargă” pe şoselele şerpuite dintre dealurile unde s-a născut.
VA URMA…
Text şi foto: Anca Dinu
