Pe Titus Crăciun nu am reuşit niciodată să îl trag de limbă. La prima vedere, îţi lasă senzaţia unui om rece, mult prea serios şi din cale-afară de ocupat, pe care nu-ţi chiar vine să-l deranjezi. L-am întâlnit prima dată înainte de unul dintre evenimentele noastre de suflet „Salvează o zână” (detalii aici). M-a uimit promptitudinea cu care un om care părea din cu totul alt film, a spus „da” provocării noastre.
L-am reîntâlnit în momentul în care a acceptat o nouă provocare, aceea de a se alătura, după mulţi ani, unui nou proiect. Aşa că vă las să descoperiţi despre ce, cât, cum…cu unul dintre puţinii jurnalişti ancoraţi în realitate.
Probabil că te-au mai întrebat și alții, dar am vrea să știm și noi: de ce ai ales jurnalismul?
Neinteționat. Eram student, eram prin Moscova, erau anii 90, cu siguranță cei mai tumultoși ani din punct de vedere politic după cel de-al doilea război mondial. Se schimba lumea cu repeziciunea cu care își schimbau proiectile de tun comuniștii cu anticomunuștii și eram într-unul dintre centrele ei. Simțeam istoria cum curge și se impregna. Un bun prieten de acolo, tot student, tot român, astăzi politician cu greutate, inclusiv în kilograme, a venit dintr-o vacanță și m-a întrebat (împărțeam același apartament minuscul, aproape de Universitatea Lomonosov) : ”Nu ai vrea să scrii pentru Evenimentul Zilei, că le trebuie corespondent de Moscova? Fac concurs ăștia”. De acolo a pornit. Cei de la Evenimentul Zileri, era director Cornel Nistorescu, m-au acceptat, și m-am apucat de scris. Faxul, la vremea aceea, era cel mai tare mijloc de transfer de date. Când i-am luat primul interviu lui Jirinovski, am spart piața, la vremea aceea. A urmat incursiunea pe linia frontului în Afganistan, în războiul dintre talibani și Alianța nordică a lui Shah Masud, apoi revenirea în țară, încă o scurtă perioadă de Evenimentul Zilei, apoi 7 ani de Adevărul de Cluj, 8 ani de Ziua de Cluj și deja trei zile de catcostaclujul.ro. Ăsta din urmă e al meu și al trupei mele.
Care sunt provocările cărora trebuie să le faci faţă în această meserie?
Poate cea mai mare provocare e lupta împotriva blazării, a scufundării. Nu pricinută de rutină, pentru că în jurnalismul adevărat rutina e precum antrenamentul atletului: pentru olimpiadă. Ci a neînțelegerii ideii sintetizate de Mihnea Măruță drept postulat la care ader :”Jurnalistul e un vidanjor social” (nu e chiar expresia exactă, sper să nu îl supere ghilimelele). Concret, despre provocarea din întrebare: degeaba sapi după rahat dacă, scos la iveală, are cineva grijă să îi idea o poleială aurită.
Care a fost materialul de care te leagă cele mai multe emoții?
Ultimul de la Ziua de Cluj scris într-o încrâncenare emoțională la limita urii. Sigur, nu e deloc profi, nu cadra stilului meu rece, cifric, poate ”boring” de a prezenta informația. S-a numit ”Tristețea salvatorilor din Apuseni”, pe care acum l-am redeschis și are aproape 20.000 de vizualizări și bine peste 6.000 de like-uri pe FB. Pe vremea aia nu eram ancorat în social media, cele mult risipitoare de timp, dar văd că e musai. Era un reportaj de la locul prăbușirii avionului cu medici. Cam acum trei luni.
Ce crezi ca lipsește din jurnalismului anului 2014?
Nu sunt guru în jurnalism. Am început un proiect nou, după aproape 18 ani în care predominant am fost în domeniul politic în care, cât de cât, am primit cle mai multe înjurături. Deci cumva eram functional. Ce lipsește jurnalismului? O seamă de oameni buni. Ce au fost și nu au lăsat prozeliți (vezi întrebarea a doua).
Nu demult, ai făcut trecerea către un nou proiect: Cât costă Clujul. Despre ce e vorba? Cum ați identificat aceasta nișă pe care ați dezvoltat noul proiect?
Trebuie să mulțumesc unor oameni că m-au determiat să fac pasul. Sigur, într-o anumită cheie, ”determinare” poate fi și interpretată ca ”obligare”, dar nu facem analiză semiotică. Ideea o rumegam demult. E o zonă în care vedeam că este interes. Sigur, pornit empiric, apoi pe studii sociologice, Și tot sigur pe unele capacități personale de a prezenta date și fapte certe. (Mi-a scăpat din frâu modestia)
E un proiect de echipă? Cât e de importanta echipa cu care lucrezi?
Răspunsul standard: ”Echipa e totul!”. Răspunsul meu: ”E cel mai fain să ai și prieteni și să fie și profi”. În ei stau.
De ce ar trebui să vă citească oamenii? Un mesaj pentru viitorii cititori?
Oamenii nu trebuie să ne citească doar așa. E mult mai simplu: cu puterile noastre ne vom strădui să dăm un răspuns cât mai amplu la întrebarea ”Cât costă Clujul?”. Cred că oamenii își pun o întrebare de asta. Noi doar îi ajutăm.
Sursă foto: Ziua de Cluj, catcostaclujul.ro.
