Meneaito vs. poziția pinguinului

O căutare pe dr. Google privind cele mai bune cântece pentru petrecere îți relevă vedete muzicale precum: El meneaito, brașoveanca, dansul pinguinului, Macarena și chiar Coco Jambo. Pe cât de colorate sunt denumirile acestor „clasice” melodii, pe atât de tare au capacitatea de a-mi zgâria retina și auzul deopotrivă.

Să le luăm pe rând. El Meneaito – DJii susțin că este cel mai antrenant cântec din câte există pe acest minunant pământ. Cine sunt eu să-i contrazic?! Mai ales când în mijlocul savurării aperitivului format din gustoasele chiftele, șnițele, vinete cu pojghiță de stătut și a doboș-ului din cașcaval cu șuncă, masele prezente la manifestare sar ca arse de pe scaunele îmbrăcate cu cearșafuri lucioase pentru a forma regulamentar rândurile pentru meneaito. Începe isteria: doi pași la stânga, doi la dreapta, mireasa, nașa, soacra, bărbații cu divinele cămăși colorate cu mânecă scurtă. Ah, era cât pe ce să uit de bătăile din palme. Serios?!

maxresdefault

Dansul pinguinului – după cum îi spune și numele, încearcă, am impresia, să imite mișcările adorabilului animal. De ce domnilor? Dacă suntem oameni, nu ar fi mai frumos să ne purtăm ca atare? De ce ai forma un nesfârșit rând de oameni țopăind când în față, când în spate, cu aceeași mireasă care conduce șirul de wanna be pinguini? Cred că aduce mai mult a dansul iepurelui: țup, țup față, țup spate. Nu-i așa?

Fotografii-nunta-Aiud-10_10_10-53

La Macarena se înscriu de obicei doamnele: mai slăbuțe, mai rotunjoare, cu rochiile lucioase, gata gata să crape pe ici pe colo, încercând să imite lascivele mișcări ale fetelor din videoclip. Mâinile sus, mâinile jos, unduirea corpului, coborâre și țup, ne întoarcem la dreapta. Reprezentanților sexului puternic le aduce aminte de armată, motiv pentru care ringul aparține frumoaselor făpturi cu sarmale și sclipici în păr.

Dancing-at-wedding-reception-with-Tim-Altbaum-Productions1

Acestea fiind spuse, nu pot decât să sper că nu voi avea coșmaruri dansante la noapte!

Și-am încălecat pe-o șa, și-am fugit cât am văzut cu ochii!

Sursă foto: youtube.com, jcphotography.ro, jcphotography.ro