De câțiva ani îmi tot zic că cercetez de unde vine obiceiul asta cu Marele Mucenic Valentine’s Day, în ce zonă folclorică a patriei a apărut prima dată și cam de când s-a propagat în toată țara. Îmi tot promit că voi aprofunda subiectul și că voi afla de când l-au confiscat mall-urile, localurile cu puțini clienți și femeile pentru care emanciparea e mai mult decât să refuze tradiționalul „dacă bărbatul nu mă bate, înseamnă că nu mă iubește.”
Eu am auzit de Valentine’s prima data spre sfârșitul școlii generale, prin ’97, în vremurile în care ProTV-ul făcea senzație prin campanii cu… orice. Erau vremuri în care telespectatorii păreau un mare grup de zombie atrași de strada Pache Protopopescu, locul unde în decembrie se împărțeau căciulie cu logo-ul televiziunii. Îmi amintesc cum cei care nu mai apucau să primească vestitele căciulițe își brodau logo-ul ProTV. Scriu aici lucrurile acestea, pentru că dacă le-aș zice unui adolescent de azi i-aș da un reset la calculatorul principal. Na… astea erau vremurile. Încă nu se sfârșise epoca ajutoarelor, iar lumea devora, cu tot cu ambalaj, pachetul pe care televiziunea i-l oferea. Și de unde să ofere dacă nu de la americani, că pe ei i-am așteptat 40 de ani. Așa s-a nimerit că în pachetul acela era și Valentine’s pe care toți l-au înghițit fără să apuce să-i prindă gustul sau să se prindă cu ce se mănâncă.
Preambulul acesta din jurnal folosește mai mult ca să scormonesc prin amintiri legate de Valentine’s. Ce știu e că mi se părea o chestie stranie, exotică. Cred că asta n-avea de-a face cu faptul că era ceva din străinezia, ceea ce l-ar fi făcut implicit ceva cool (noțiune pe care o bâjbâiam). Valentine’s Day era ceva straniu pentru că pur și simplu pe atunci era stranie posibilitatea de a avea o prietenă.
Ajung cu traseul amintirilor prin clasa a X-a, când la o ședință cu părinții și elevii, tatăl unei colege considera că „Belantainsdei” e un simbol al conflictului dintre generații. Pentru el, e clar, era mai mult un conflict dintre branduri. Pentru noi, la vremea aia, era un moment de validare sociala, când dacă dădeai fetei o floare și o pupai erai ok, iar daca nu… nici nu vreau să-mi amintesc. Nu conta dacă îți plăcea fata, dar nu conta nici că era o fată pur și simplu, conta că acea fată să le placa celorlalți. Cam așa a fost până la facultate, când am aflat despre Dragobete de la o proto-hipsteriță, pentru care Valentine’s era o mizerie americană pentru masele de proști fără imaginație. Am folosit toată sintagma pentru că „mainstream” nu exista pe atunci. Nu mai știu nimic despre acea fata, dar nu m-ar mira ca odată cu intrarea în convențional a hipsterilor, ea a ales să nu fie mainstream, devenind o gospodină care se uită la Suleyman.
Despre Dragobete pot spune că e ceva bun pentru români, dar doar atât timp cât există și Valentinul. Nu pentru că ar fi mai mult decât o tradiție marginală, care nu a fost ținută în toată țara și despre care nu există atestări mai vechi de un secol. Dragobetele e bun ca să fim români, iar cei mai români suntem când ne place sa fim altfel decât ceilalți. Ca români ne dăm cu părerea despre orice. Ca români avem alta părere decât celălalt, iar părerea lui nu poate fi decât greșită. Daca cineva ține Valentinul, noi vom ținem Dragobetele, iar dacă altcineva ține Dragobetele, noi îl vom ține altfel, că-i mai bine. Asta ne definește: ne considerăm sau vrem neapărat să fim altfel decât ceilalți. Așa rezultă vreo 20 de milioane de Românii în spațiul carpato-danubiano-pontic, nu doua Românii, cum ni se spune în campaniile electorale. Și eu obișnuiesc sa îmi fac propria Românie, de o singură persoană, dovadă că la povestea cu Pro-ul am folosit persoana a treia, deci scopul textului nu e de a critica.
Cam atât știu despre Valentine’s și, recunosc, cam tot atât voi ști pentru că iar nu-mi mai rămâne timp de aprofundat subiectul. Dar până la urmă ce importanță are, daca eu oricum știu că n-o să-l serbez ca ceilalți, care încep seara cu lumânări și alte chestii flaușate și o sfârșesc prin mișcări de gimnastică ridicolă deprinse de la natură, sau, mai nou, de pe niște site-uri de internet.
Sursă foto: rebloggy.com, eternulmaramures.ro
