O insulă în mijlocul Caraibelor cu munți împăduriți de junglă, cascade, plaje superbe, mare cristalină – ar putea fi un șablon pentru multe din insulele Caraibelor.
Jamaica are totuși ceva special. Vă gândiți la Bob Marley – personaj emblematic pe care jamaicanii nu se mai satură să-l divinizeze! Dar, Jamaica nu e doar un OM, în Jamaica e vorba despre oameni! Frumoși, mândri, de o spiritualitate aparte.
Pentru a înțelege Jamaica, trebuie să le cunoaștem și să le înțelegem istoria. Originea lor e etiopiană, cei mai frumoși oameni ai continentului african, descendenți direcți ai poporului lui Dumnezeu, zămisliți din iubirea dintre regina lor Sheba și regele iudeilor Solomon. Mai mult, Jamaica e leagănul Rastafari, a caror adepți sunt celebri Rasta-man, minoritate a cărei credință este că Haile SELASSIE, ultimul împărat al Etiopiei, este încarnarea lui Dumnezeu pe pământ și că Isus e negru. E ușor de înțeles de ce jamaicanii sunt mândri!
Mai trebuie spus că Jamaica, fostă colonie Britanică, deși independentă de 50 de ani, are ca și conducător al statului pe regina Angliei, iar limba oficială este engleza. Cred că și datorită acestui fapt, jamaicanii sunt dornici de comunicare deschiși, amabili, prietenoși.
No problem! Așa se desfășoară lucrurile în Jamaica și într-adevăr te fac și pe tine, aterizat din iarna clujeană, stresat ca tot românul după un an de muncă, să simți că se poate trăi și în acest mod! No problem!
După ce am înțeles să ne lăsăm problemele, stresul și hainele groase în valiză, ne-am bucurat de plajă, rom (the good one!) de soare, uneori chiar și de ploaie, dar și de restaurantele a la carte ale resortului. Pe lângă serviciul rapid și rece … de pe plajă ne bucuram de internet la discreție!
Într-una din zile, mânați de curiozitate și de copiii care voiau să înoate cu delfinii, am închiriat un microbuz (cu șofer bineînțeles, se circulă pe stânga) pentru a face un tur al insulei. Ne-am oprit la Cascadele Dunners River Falls – o cădere de apă într-o pădure din junglă, în pantă la un unghi de 50 grade pe verticală pe care băieții curajoși și echipați au escaladat-o. Se țineau de mână în șir indian și se cățărau pe pietre prin cascadă.
Următoarea oprire a fost mult așteptata și emoționanta întâlnire cu delfinii! Bonus au primit înotul cu pisica de mare și un show …cu rechini, care i-a cam speriat!
Ușor înfometați am traversat Ochio Rios – un oras port – atât de special pentru vasele de croazieră, clădirile colorate tipic caraibiene, tarabe cu fructe exotice, mici mall-uri pentru turiști și localnici vorbareți. Ne-am oprit la un restaurant local cu muzica raggae live, într-o grădină la umbra palmierilor să gustăm autenticul jerk chicken. Puiul prăjit pe grătar, stropit și la propui și la figurat cu berea locala a fost spicy, exotic și delicios!
Am insistat să vedem apoi o plantație de cafea, celebra Blue Mountains, dar ghidul nostru era începător, după cum am constatat și nu prea știa încotro să o ia, așa că am lăsat pe data viitoare această incursiune.
Combinația de peisaje superbe specifice Caraibelor: plaja alba cu nisip fin, păduri de mangrove, apa caldă și limpede a mării, calmul, relaxarea, buna dispoziție… frumusețea și disponibilitatea oamenilor, dar și condițiile luxoase ale resorturilor turistice, fac din vacanța ta una specială.


