Nu cred să am frică mai mare decât cea de stomatolog. N-aș ști să spun de unde vine, dar cred că rădăcinile sunt undeva în cabinetul prăfuit din școlile comuniste unde ne întâmpina o doamnă care avea mai mult aerul unui companion al lui Hitler decât alura unui medic care cunoaște cuvântul compasiune și empatie.
Am tot amânat și amânat până mi-am dat seama că problema mea nerezolvată îmi afectează zâmbetul. Nu mai râd, zâmbesc doar; și asta pentru că în acest fel reușesc cât de cât să maschez ceea ce ar trebui de fapt să rezolv. Nici măcar conștientizarea schimbării fizionomiei nu a reușit să mă pornească; însă David a reușit. Băiatul meu mai mare m-a rugat să îl duc la stomatolog pentru că și colegii lui merg și are un dințișor care îl doare. Pentru el m-am pornit! Pentru că nu mi-am dorit să preia fricile mele.
Am început să devin receptivă la cele din juru-mi legate de stomatologie. Unde? La cine? Doare? Recomandările m-au purtat “virtual” de la un medic la altul însă nu am simțit că e unul din ele acel loc. Asta până la evenimentul meu de anul trecut cu Andreea Esca. Atunci am cunoscut-o pe Smaranda Buduru, o doamnă care zâmbea frumos, cu o dantură la care visam mai mult decât la gentuța Chanel. Aproape o oră am tot povestit despre fricile mele, despre ce înseamnă stare de bine pentru pacient și pentru medic deopotrivă, despre design, amenajări și ce înseamnă să conduci o afacere în perioade bune și mai puțin bune. Cu alte cuvinte, am simțit-o ca om și nu m-am gândit la ea în primul rând ca la un medic stomatolog (by the way, am înțeles că se spune în multe feluri și că ar fi bine să știu cum mă adresez: medic primar, specialist, recunosc nu mă pricep…).
Sfârșitul de an mi-a fost extrem de aglomerat așa că iar mi-am amânat problema, deși conștientizam nevoia. Îmi doream să ajung la stomatolog din ce în ce mai mult și mă imaginam deja cu un zâmbet larg, natural și îngrijit. Astfel că natural, 2014 nu a debutat Blank (asemenea temei Bulevard) ci plin de avânt și prioritate pe propria persoană (v-am spus în decembrie că îmi doresc TIMP…pentru mine). I-am scris Smarandei sperând să-și mai aducă aminte de mine și să mă primească personal, pentru că încrederea o am în ea ca om.
Sunt deja la a patra vizită la Stomestet, clinica Smarandei și a lui Rareș Buduru; nu mă doare, sunt mândră de mine că am reușit să-mi înfrâng fricile și recunoscătoare lor ca mi s-au arătat umani și profesioniști în același timp. Am o senzație de bine că voi putea în curând să-mi împlinesc obiectivul, dar și că am întâlnit din nou oameni care fac lucrurile pe bune și de tot.
I-am invitat să-mi spună povestea lor și ne-am întâlnit la o cină… foarte sănătoasă pentru dantura fiecăruia.
Stomestet e o afacere de familie, pornită în 2001 într-un apartament cu 2 camere și cu viziunea unui loc în care nu există un cunoscător în toate ci o echipă în care fiecare cunoaște foarte bine o părticică din întreg, astfel încât pacientul să beneficieze de tot ce e mai bun. “Nu un om-orchestră, ci o orchestră cu cea mai frumoasă simfonie” îmi spunea zâmbind Rareș. Conceptul a funcționat și în scurt timp spațiul nu i-a mai cuprins pe toți. Din păcate 2005 era anul în care valoare cu proprietatea nu prea se împăcau și nu au reușit să cumpere apartamentul de deasupra ca să se extindă în același loc; nici chiar cu bani “nemeritați” aș spune fiind din domeniu.
Soluția a fost un teren plin de cotețe și mizerii din spatele unei case vechi din Mănăștur, teren pe care a fost proiectată și ridicată clinica Stomestet. Nu a fost ușor, mai ales că au pornit afacerea la un cu totul alt nivel în același timp cu criza și cu declinul constructorilor. Deși au promis ianuarie 2009, termenul a devenit octombrie, mai ales când Smaranda și Rareș au sesizat pereții prea strâmbi, chiar și pentru un amator în domeniu.
Anul 2010 a fost cel mai greu an pe care l-au avut ca și afacere. A fost anul care le-a cerut și abilități de management având un spațiu nou, mult mai mare și rate curgând deja la banca. Anul în care sfaturile prietenilor de a se concentra pe cifre, management, control de timp și de bani au avut mai mult efect invers. Nu le poți ști pe toate așa că au revenit la viziunea lor inițială și au dezvoltat un business centrat pe pacient și pe o echipă care își diversifică în interior competențele și le aprofundează la nivel de expertiză. Pe scurt, un loc în care cu o singură vizită beneficiezi de experiență aprofundată pe specialități a unui întreg domeniu, într-o singură echipă. Maxim ca și obiectiv.
Faptul că Stomestet este o afacere de familie are avantaje și dezavantaje. Însă se completează reciproc, “Smaranda are întotdeauna viziunea, dar are nevoie de mine să o implementez” îmi povestea Rareș. Unele seri se pot termina cu dispute, altele cu înțelegerea reciproca a apatiei, iar altele cu celebrarea unor reușite, toate pornite din același loc: Clinica – primul copil al familiei. M-am tot gândit la acest aspect, pornind și de la faptul că propria mea afacere e de fapt tot o afacere de familie care fără aportul soțului meu nu “ținea nici până la colț”. Cred că totul pornește de la cuplu și cât de sudat e el; iar dacă acest cuplu pornește ceva împreună și e și la nivel de individ în complementaritate, atunci are o valoare adăugată și un avantaj competițional major.
E și cazul Smarandei și a lui Rareș care, la 14 ani de când sunt împreună își zâmbesc în continuare frumos și se susțin unul pe altul. De fapt ceea ce își doresc în continuare e tot TIMP. Timp unul pentru celălalt și pentru una dintre pasiunile care îi animă pe amândoi dincolo de clinică: călătoriile. Călătoriile în locații cât mai îndepărtate și diferite, cât mai lungi și mai dătătoare de relaxare. De la Camino la Thailanda, de la Peru la Cuba și mai departe în Kenya.
Pentru toate acestea mai au un pic de lucru, pentru că sunt încă sufletul și inima Stomestet și vor trebui să găsească formula magică prin care își vor procura mai mult timp. Astfel echipa va fi suficient de stabila și pregătită să meargă înainte și în absență. Și la cum i-am văzut împreună, cred că vor reuși.
Eu nu pot decât să le mulțumesc pentru viziunea unui Stomestet de care beneficiez și eu acum și să le urez să le iasă toate pentru că merită. Iar dacă și vouă vă e frică de stomatolog, atunci nu pot decât să vă spun că o veți depăși când vă veți dori rezultatul final. Atunci când acesta devine un obiectiv și ați găsit medicul care v-a arătat latura umană cu care empatizați. Eu am găsit și mă pregătesc intens pentru cadoul pe care mi-l ofer singură anul acesta la x…ani: un zâmbet frumos!
La bună reauzire,
Diana
Foto: Laura Bâlc, arhivă personală Smaranda și Rareș Buduru
