Demult nu mi-a mai fost dat să ajung în magazine în care rolul vânzătoarei să fie unul suprem. Un fel de om-caracatiţă, ce stă cu tentaculele extinse peste toate produsele şi care îţi oferă un bun întru vizualizare, doar dacă-i binevoiesc ventuzele.
Ne-am obişnuit cu libertatea regăsită în magazinele mari, nu doar supermarketuri, ci şi lanţuri de magazine de haine, multinaţionale, unde nu există o barieră între marfă şi cumpărător. Poţi să citeşti lista de ingrediente de la oricâte produse alimentare doreşti şi să zăboveşti la o etichetă până o înveţi pe de rost. Deopotrivă, poţi să despătureşti toate ţoalele care-ţi ajung în mână, să probezi câte un accesoriu ce nu te reprezintă, dar te amuză prin discrepanţa ivită sau să încerci papuci până nimereşti idealul, fără să simţi ochiul critic proiectat pe dumneata.
Cu totul alta e povestea la ABC-ul de bloc sau la magazinul cu „de toate” prezent în cadrul fiecărui complex de cartier, unde trebuie să te comporţi cu precauţie. Din cauza spaţiului mic, coada se formează de îndată, aşa că nu e timp de lămuriri. Ţi se răspunde la o întrebare, două, dar apoi tot îşi pierde cineva răbdarea. Cum acces la produs nu ai, fie cumperi în semi cunoştinţă de cauză, presupunând că pâinea respectivă are doar făină (neagră), apă, drojdie, sare şi nu trei rânduri de ingrediente, care naiba ştie la ce trebuie puse, fie pleci cu plasa goală.
O categorie aparte a magazinelor cu tejghea, sunt merceriile. Fiind în căutarea unui anumit tip de panglică, am luat la pas toate prăvăliile cu astfel de specific, din zona centrală. Şi ce misiune dificilă mi-am ales!
Desigur, ceea ce căutam era de negăsit, însă m-aş fi mulţumit şi cu un înlocuitor. Dar ca să poţi ajunge la un compromis, trebuie să vorbeşti cu zeiţa, căci accesul la fiecare firicel se face prin intermediul ei. Şi începe povestea:
– Mi-ar trebui o bandă, nici lucioasă, dar nici elastică, cam de atâţia centimetri lăţime… plus alte detalii.
Cu o faţă mai mult spre acru decât spre amabil, te ascultă şi apoi îţi arată cu dezinteres o rolă din ceva material.
– Păi ştiţi, nu chiar aşa, mai mult cum ar fi cea de acolo.
– Care? Asta?
– Nu, nu, mai la dreapta puţin.
– Asta?
– Sunteţi aproape, chiar următoarea.
Îţi pune şi mai afectată noua rolă pe masă.
– Ah, nu e bună, de departe (adică din faţa tejghelei) părea a fi altă textură.
Normal că între timp lumea se adună grămadă şi începe jocul de glezne, tanti se oftică şi tu te frustrezi că nu poţi să obţii ceea ce doreşti, din cauza afurisitei de barieră. Se pierde mult timp până când fiecare client descrie ce are nevoie, lucru cu care nu mai suntem obişnuiţi, astfel că expunerea merge obositor de greu. Mult mai eficient ar fi dacă ni s-ar permite să atingem materialul şi să evaluăm oferta cu toţi senzorii.
Însă o fi paranoia furtului la mijloc, act care chiar dacă s-ar înfăptui, nimeni nu s-ar îmbogăţi din zece papiote furate, cum nicio mercerie nu ar da faliment din acelaşi minus. Să ne destindem, mai bine!
Surse foto: zimbio.com, inchescurtains.co.uk
