Aşa cum se ştie, de săptămâna trecută avem o pistă nouă de decolare – aterizare, ce va deservi în viitor frumoasa noastră urbe. Că mai trebuie prelungită cu încă aproximativ jumătate din ce s-a făcut până acum, e altă poveste. Până una alta, s-a inaugurat ceea ce este deja funcţionabil şi cum altfel, decât cu un miting aerian.
Pentru că era firesc să participe un număr considerabil de indivizi, organizatorii au anunţat că RATUC-ul va suplimenta numărul de autobuze spre zona aeroportului. Totodată, din cauza numărului restrâns de locuri de parcare, participanţii erau sfătuiţi să folosească mijloacele de transport în comun şi să lase autoturismele acasă.
Cine a fost măcar o dată în aeroportul clujean, a văzut că parcarea de acolo e destul de plină şi când vine charterul de Heraklion, darămite la aşa o manifestare. Nu trebuie să fii oareşce profet ca să prevezi că, pe lângă tine, vor mai fi câteva mii de născuţi în maşină, care se vor înghesui întru staţionare pe acelaşi petec de pământ, asta incluzând şi străduţele din jurul aeroportului. Reiese din nou că au fost prea mulţi comozi, întrucât artera principală era sugrumată cât de bine pe direcţia Someşeni. Autobuzele şi troleibuzele sunt alternative de transport decente şi sigur nu sunt purtătoare de antrax, aşadar se pot folosi cu încredere, mai ales atunci când vă îndreptaţi spre manifestări publice, unde negreşit va fi pe bază de aglomeraţie.
Întrucât am decis destul de târziu să iau parte la eveniment, adică pe la ora începerii, singura variantă rezonabilă rămânea urmărirea spectacolului de pe un deal din apropiere. Aşa am evitat şi huuu-urile pe considerente politice, dar şi ieeei-urile exclamate de nişte cetăţeni aflaţi mult prea aproape de perimetrul personal. Cu toate că vizibilitatea nu a fost cea mai bună, am avut o imagine de ansamblu asupra modului în care s-a format show-ul.
Cele mai delicioase au fost acrobaţiile aeriene, cu zbor în formaţie la distanţă apropiată şi rupere de grup, un fel de schemă “artific”. Inima desenată de două dintre avioane a fost cum a fost, însă când un al treilea a străpuns-o, întruchipând o săgeată, gândul s-a dus la caietul de amintiri din clasa a cincea. Dar picăturile de sânge… unde-s dom’le picăturile?
Când începe să vuiască cerul, privirea devine curioasă să vadă de unde răsare MIGul, iar dacă văzduhul răcneşte ca şi cum s-ar crăpa, e clar că săgetuţa a trecut, apoi dacă mai clipeşti de câteva ori, ştii că minunea zburătoare a ajuns pe la Dej.
Desigur, pe noua pistă a aterizat şi prima aeronavă de linie, acesta fiind momentul care a marcat finalul festivităţii. Grupul nostru a rămas însă pe dealul cu pricina, savurând încă o după-masă însorită. În acest timp, să tot fi fost vreo patru avioane care au aterizat, iar vocile de faţă spuneau că, pesemne, sunt acelea care survolau pista de vreo săptămână, aşteptând finalizarea lucrărilor. Hehe, glume de cartier!
