Firesc ar fi ca la întoarcerea din vacanţă să fii fresh şi gata să muţi munţii din loc. Însă realitatea stă puţin altfel, mai ales în primele zile după reluarea activităţii. Aflat încă în dulcea amorţeală, nu te poţi organiza de nicio culoare şi deja aştepţi primul weekend ca să ajungi cumva la zi. Dar mai bine să rămânem în atmosfera desfătătoare a zilelor libere şi însorite.
O deplasare care include printre mijloacele de transport şi avionul, prevesteşte întotdeauna orizonturi mai bune sau măcar inedite. Asta dacă nu zbori spre Bucureşti, caz în care doar durata călătoriei te poate bucura.
Când iei drumul aeroportului, zâmbetul se instalează deja în suflet, chiar dacă taximetristul pute. E de-a dreptul de preferat varianta asta ca să poţi aprecia şi mai mult destinaţia şi oamenii vestici pe care îi vei întâlni. Aşa că nene dragă, dă-ţi drumul prin toţi porii şi scoate din tine cele mai înţepătoare odoruri, căci atunci când voi părăsi maşina, pe lângă izbânda de a-mi stopa regurgitarea, voi şti că vacanţa va fi inevitabil una reuşită.
Cel mai bun moment al zborului e atunci când animalu’ începe să se tureze pentru a-şi lua viteza necesară decolării şi desprinderea de sol. Ai senzaţia că toate grijile rămân în urmă, iar pe măsură ce creşte altitudinea poţi să te foloseşti de zoom out pentru a vizualiza cât de mărunte sunt de fapt problemele lumeşti: parcele împărţite de omuleţi care au impresia că îşi pot însuşi cu un act bucata aia de planetă, clădiri adunate laolaltă în muşuroaie de diverse dimensiuni, în care un Patrick i-o fi zis nişte nasoale la o Molly, iar ea plânge de mama focului crezând că s-a sfârşit toată existenţa. Mai o mare, mai un munte şi dăm de un Klaus care lucrează la fabrica de lângă oraş, unde se produc bunuri ce vor fi transportare pe hartă întru distribuţie şi consum, să aducă hârtii cu valoare atribuită, pentru care suntem în stare să facem pact şi cu necuratul…Numai un pic trebuie să se scuture roca pe care stăm şi s-a terminat cu toate proiecţiile omenirii.
România noastră e incontestabil frumoasă, dar ce ne lipseşte stringent, printre altele, e atitudinea prietenoasă sau măcar amabilă a cetăţenilor. Ce bine e într-o patrie în care toţi salută şi mulţumesc cu zâmbetul pe buze sau pot să spună un pardon fără să aibă senzaţia că şi-au călcat pe orgoliu. Nu te simţi agresat de comportamentul celor din jur, ţi-e uşor să intri în vorbă cu semenii şi nu prea vezi oameni oprimaţi, incapabili să interacţioneze. Spre apusul bătrânului continent hainele sunt colorate şi lejere, maşinile nu sunt un simbol demonstrativ, totul e bine structurat şi gândit spre uşurarea vieţii, chiar şi linia e mai dreaptă.
Oare cum am putea importa niscaiva civilizaţie şi voie bună şi pe meleagurile autohtone?
Sursa foto: activerain.com
