Voicu Oprean conduce o afacere care livrează soluții de aproape 15 ani. AROBS se ocupă de dezvoltarea de soluţii software, în principal pentru piaţa externă, şi activează în toată lumea. L-am întrebat pe Voicu o mulțime de lucruri, încercând să descoperim cum face ca afacerea lui să funcţioneze mai bine decât altele, în vremurile tulburi în care trăim. Cât am reușit să aflăm, citiți mai jos. S-ar putea să vă inspire.
Când a început afacerea ta?
Prima soluţie de succes pentru noi a fost lansată în 2004, o soluţie de monitorizare şi supraveghere a agenţilor de vânzări. Pe vremea aceea încă nu se produsese explozia de telefonie mobilă şi tablete, discutam de nişte terminale rudimentare. La ora actuală avem mai mult de 300 de angajaţi, mulţi colaboratori şi lucrăm în peste 20 de ţări.
Am observat că în Cluj există mai multe companii care dezvoltă software şi lucrează pentru clienţi externi. Cum îţi explici lucrul ăsta? Se transformă Clujul într-un fel de Bombay la o scară mai mică?
Clujul este un vârf în IT, şi asta de mult timp. Dacă ar fi să fac o comparaţie, este cum era Timişoara acum 10 ani, pentru firmele mari, multinaţionale. Clujul are o zonă antreprenorială foarte harnică, cel puţin în zona de IT.
Văd că eşti bronzat la început de an, presupun că n-ai fost la solar.
Nu, n-am fost la solar, am fost pe o plajă în Mexic şi simt diferenţa de fus-orar. M-ai luat aproape din pat, pentru interviul ăsta, deşi e miezul zilei.
Sunt un om rău. Văzusem eu pe Facebook că eşti undeva într-o zonă exotică. Cum se desfășoară munca în firma voastră? Sunteţi ca la Google, când vă simţiţi obosiţi mergeţi undeva şi jucaţi tenis de masă? Agreaţi genul ăsta de activitate profesională întreruptă de perioade de recreere?
Da, şi chiar susţinem activităţile sportive în cadrul firmei. Avem o echipă de fotbal cu care jucăm în campionate contra altor companii, de amatori, evident. Oferim sprijin angajaţilor ca să meargă la săli de fitness, au un buget pe care-l pot folosi pentru fitness sau orice altă activitate sportivă, indiviuală sau de echipă. Chiar masă de ping-pong în firmă n-avem, pentru că tot timpul avem probleme cu spaţiul. De curând am mai închiriat încă un etaj în fostul sediu Nokia, care sperăm să devină AROBS. Poate vom găsi loc și pentru o masă de tenis.
[easyrotator]erc_55_1361112927[/easyrotator]
Vreţi să preluaţi toată clădirea?
Noi aşa sperăm. Probabil o să mai construim un sediu pentru noi, care să fie exact cum vrem, un fel de Google în miniatură. Apropo, nu ştiu dacă ştii, dar avem un bar în cadrul firmei, cu barman (poate ar trebui să vii să-l vezi), cu care-i şocăm pe cei care vin la interviuri.
Aşa-i cuceriţi?
Nu ştiu dacă-i cucerim, dar e primul şoc pe care-l au la AROBS.
Cum e cu vânătoarea asta de capete în domeniul vostru? Eu ştiu cum e să cauţi, să găseşti, să angajezi un bucătar. Nu ştiu ce înseamnă să angajezi un softist. Cum faci?
Aş putea zice că e cam la fel. Angajarea unui softist bun poate dura la fel de mult ca şi angajarea unui bucătar. E un proces îndelungat, trebuie să-l convingi, trebuie să-i explici care-s perspectivele lui, atât de dezvoltare personală cât şi profesională. De-asta investim foarte mult în cursuri specializate, care lipsesc la nivel educaţional în România.
Adică nu se face şcoală temeinică pe tema asta?
Tehnic se face extraordinar, suntem extraordinari ca indivizi, lucrăm individual foarte bine şi asta o demonstrează toţi clienţii cu care lucrăm noi. Pentru munca în echipă ne mai lipsesc anumite abilităţi. Eu zic că asta porneşte de la educaţia din clasele mici. Din şcoală, unde rezultatele sunt publice, vezi ce face colegul şi e o concurenţă care eu aş zice că e exagerată şi dusă la absurd. Şi spun asta pentru că, revenind la întrebarea cu educaţia, procesul educaţional e un proces continuu. Eu am urmat un aşa-zis MBA la Universitatea din Cluj, Babeş-Bolyai, Transilvania Business cum se numea pe acea vreme, acum vreo 10 ani. În 2007 am mai făcut un executive MBA la Universitatea din Viena, program sponsorizat de Petrom şi de BCR, de 14 luni, iar de curând urmez un executive education programme la Harvard Business School.
Ei fac lucrurile astea altfel decât noi.
Da, le fac altfel şi le fac în echipă. Pentru mine ăsta a fost şocul: în cele două sisteme educaţionale, atât în cel din Viena, care probabil e copiat unu la unu după cel din State, cu mici variaţiuni, cât și în cel american, se lucrează foarte mult în echipă. Ne împărţeau în echipe la fiecare semestru, se lucra în echipe, ne trăgeam unii pe alţii şi se creau nişte grupuri eterogene pentru că asta e ideea, grupuri eterogene în care fiecare avea o anumită specialitate.
Nici voi la AROBS nu vă daţi înapoi de la teambuilding-uri, am văzut asta.
Facem multe teambuilding-uri, le-aş zice mai degrabă programe care ne fac să ne unim, să lucrăm unii cu alţii mult mai bine, nu aşa zisele băute. Mai sunt şi acelea după, dar în anumite limite.
Da, dar până la urmă, nu ştiu dacă alcoolul reuşeşte să sudeze legături între oameni, cred că mai degrabă are rolul de a crea rupturi, mai ales într-un mediu atât de competitiv cum e al vostru. Presupun că şi în interiorul firmei există o oarecare concurenţă.
Există și concurenţă, există poate frustrări ale oamenilor la anumite decizii de management, dar la noi e o politică transparentă, uşa mea e mereu deschisă, eu sunt foarte direct şi onest cu toţi oamenii din firmă.
