“Sunt genul de sportiv care nu se satură niciodată, este mereu curios și care își dorește permanent să devină din ce în ce mai bun. “
Declarată cea mai bună spadasină din lume vreme de trei sezoane consecutive, Ana-Maria Brânză și-a câștigat un loc valoros în sportul românesc de performanță și în inimile românilor, prin talent și determinare, prin munca extraordinară recunoscută prin zeci de medalii la multiple competiții mondiale, dar mai ales prin atitudinea de învingător pe care o împărtășește tuturor celor din jurul ei.
Eșecurile și înfrângerile suferite de-a lungul carierei sale i-au oferit cele mai importante lecții de viață și de reușită și sunt momentele la care se reîntoarce mereu „pentru că nu e nimic mai periculos pentru un sportiv de performanţă decât auto-mulţumire făţişă”, declară Ana-Maria Brânză.
Reporter: Fiindcă ești în primul rând un model de performanță și în al doilea rând dovada vie a faptului că visele se îndeplinesc, ne poți povesti câte puțin despre cum se completează visul cu perseverența? Cât la sută a fost inspirație și cât la sută transpirație în cazul tău?
Ana Maria Brânză: Dacă aș fi primit această întrebare cu ceva ani în urmă, în perioada junioratului, probabil că aș fi răspuns că procentajul este undeva la 40% transpirație, 60% inspirație. La vremea respectivă eram mult mai efervescentă și câștigam meciurile mai mult din entuziasm și dorința de a „mă bate”. Pe măsură ce au trecut anii, după ce am intrat în categoria seniorilor și am înțeles anumite lucruri mai bine, mi s-a schimbat și perspectiva. Da, talentul e un mare plus, dar visele nu te fac campion. Este nevoie de multă muncă pentru a face performanță în sport și trebuie să depui mult efort pentru fiecare medalie în parte. Deci, ca să vă răspund la întrebare, în momentul de față aș zice ca am ajuns undeva la 60% transpirație și 40% inspirație.
R: În ce măsură crezi că succesul este legat de stilul de viață? Este nevoie de o oarecare disciplină sau etică a muncii pentru a ajunge departe?
AMB: Da, cu siguranță este nevoie. Pe lângă multe alte beneficii și avantaje, sportul te disciplinează, iar pentru a atinge performanța este necesară o disciplină de fier. Evident, ca în toate lucrurile, nu este bine să exagerăm și să intrăm într-un ritm milităresc pentru că la urma urmei, eu practic sportul pentru că îmi place, nu pentru că trebuie. Atunci când vine vorba de rigoare, ca sportiv, este important să știi să prioritizezi, să îți gestionezi eficient timpul și de multe ori, să fii îndeajuns de puternic încât să nu faci compromisuri. Deci da, ai nevoie de disciplină pentru asta. Cu toate acestea, de-a lungul timpului am ajuns să învăț că și această rigoare are rostul ei, prin faptul că a contribuit la dezvoltarea adultului din viitor.
R: Venind vorba de disciplină și stil de viață, care sunt obiceiurile tale în ceea ce privește sănătatea corpului tău? Ai o anumită dietă sau un antrenament pe care îl practici cu consecvență?
AMB: Din fericire, scrima nu este un sport de categorie, astfel că nu mi se impune o anumită dietă, dar trebuie să fiu tot timpul atentă să-mi păstrez greutatea optimă. Deși poate că sună ciudat, chiar și câteva kilograme în plus pot ajunge să mă încetinească sau incomodeze, lucru care are un impact asupra competițiilor la care particip la urma urmei. În general mă străduiesc să mențin un echilibru din punctul acesta de vedere. Cât despre obiceiurile mele de antrenament, pe lângă antrenamentele specifice pe care le fac, îmi mai place foarte mult să merg la clase de yoga. Un alt obicei pe care îl includ la categoria „antrenament” chiar dacă nu se petrece în sală, este și cel de a participa ca spectator la diverse alte competiții sportive. Se numește „antrenament invizibil” și constă în observarea unor meciuri de baschet sau de polo, spre exemplu, din care ajung să învăț foarte multe, chiar și din tribună.
R: Mai mult decât grija pentru sănătatea corpului tău, povestește-ne puțin despre cum îți antrenezi mintea sau spiritul. Care sunt activitățile din timpul liber pe care le desfășori pentru liniștea sufletului tău, pur și simplu pentru că îți plac?
AMB: Așa cum vă spuneam, merg cu plăcere la yoga. Mi se pare că îmi oferă timp pentru mine, mă liniștește și îmi dă un echilibru interior. În plus, un alt lucru care mă mai ajută în pregătire, sunt antrenamentele de înot și alergare pe care le fac opțional, doar pentru că îmi place. În cea mai mare parte, activitățile din timpul liber sunt legate într-un fel sau altul de sport. Mai am însă și momente în care îmi doresc să mă rup de lume și să iau o pauză, iar atunci aleg să merg la teatru și să pictez.
R: Dacă ai avea de ales între o activitate fizică și una spirituală, care dintre ele crezi că ar fi prima ta opțiune?
AMB: Cu siguranță activitatea sportivă. Sunt genul de sportiv care nu se satură niciodată, este mereu curios și care își dorește permanent să devină din ce în ce mai bun. Eu mă întâlnesc cu sportul în tot ceea ce fac, nu doar în meseria pe care o practic. Există anumite informații pe care le găsești la tot pasul, fie ca spectator la un meci, cum vă povesteam mai devreme, sau ca simplu observator al vieții de zi cu zi. Iar dacă ești suficient de receptiv, aceste informații pot fi un avantaj pentru activitatea ta.
R: Care este cartea care te-a marcat sau impresionat cel mai tare? Din ce motive?
AMB: „Ultramaratonistul”, biografia alergătorului Dean Karnazes. Acest om este un fenomen, iar modul în care își povestește viața, trăirile pe care le are în timpul competițiilor, mă fascinează pur și simplu. Eu nu am iubit dintotdeauna alergarea, dar povestea acestui om m-a inspirat să îmi depășesc limitele. Datorită lui am avut inițiativa să alerg într-un semimaraton și tot el m-a inspirat să îmi doresc să fac multe alte lucruri!
R: Atunci când vine vorba despre călătorii, există o destinație anume care îți vine prima dată în minte? Un loc favorit, în care ai călători cu orice ocazie?
AMB: Există acel loc. Este vorba despre Cuba, unde am avut foarte mult timp competiții. Cu acest prilej m-am îndrăgostit iremediabil de acea lume atât de diferită de a noastră. Simplitatea, culoarea, energia, bucuria, sunt doar câteva dintre lucrurile care m-au impresionat și care îmi vin acum în minte pentru a descrie acest loc. Toate se regăsesc în Havana și oriunde altundeva ai călători în Cuba. Faptul că oamenii aceia trăiesc la limita sărăciei, dar sunt mereu pozitivi și cu zâmbetul pe buze m-a inspirat cel mai tare!
R: Având în vedere frecvența cu care ești nevoită să călătorești prin toată lumea, ajungi vreodată să te saturi de acest stil de viață?
AMB: De la a ajunge mai devreme cu o zi la aeroport, până la a pierde curse internaționale sau bagaje, cred că am trecut prin toate stările. Cu toate astea, după atâția ani, găsesc de fiecare dată entuziasm când vine vorba de călătorii și mai ales de vizitat locuri noi. Deși noi, sportivii, călătorim în jurul lumii, rareori se întâmplă să vedem mai mult decât sala de competiții și hotelul. Eu încă visez la ziua în care voi fi turistul acela cu rucsacul în spate și mă voi bucura pe îndelete de fiecare colțișor și experiență în parte.
R: Privind în urmă cu 10 ani, să zicem, Ana Maria de atunci s-ar fi gândit vreodată că va ajunge în punctul în care te afli astăzi?
AMB: Ana de atunci avea foarte multe vise și își dorea, desigur, să ajungă în acest punct, dar avea o oarecare teamă că s-ar putea să nu se întâmple niciodată. Recunosc că sunt o norocoasă, dar adevărul este că am și făcut ca lucrurile să se întâmple. Acum că am ajuns până aici, nu mai pot decât să continui să aspir la tot felul de alte lucruri și să continui să muncesc ca acestea să se întâmple. Întotdeauna va exista un obiectiv mai mare, mai îndrăzneț, mai frumos în față, este un lucru firesc.
