Cristina Pîrv, cea mai bună jucătoare de volei a României din toate timpurile, a revenit în țară în 2019, după o carieră bogată în străinătate, pentru a împărtăși experiența sa și pentru a preda ștafeta generațiilor viitoare, pe care le antrenează pentru succes. A înființat Academia de Volei „Pîrv 11”, al cărei obiectiv principal constă în promovarea voleiului și educarea copiilor prin sport, pentru a deveni oameni și cetățeni mai buni, motto-ul acesteia fiind „Creștem generații de învingători”.
Cristina Pîrv continuă să fie o inspirație pentru cei din jurul ei. Astfel, pe lângă cariera de sportiv de performanță și manager de echipă, este și speaker, coach motivațional, promotoare a unui stil de viață sănătos și, nu în ultimul rând, mamă.
Mentalitatea de campion este doar una dintre valorile pe care Cristina le-a dobândit și pe care vrea să o transmită mai departe, după cei 27 de ani petrecuți în afară țării, jucând la echipe mari din Franța, Italia și Brazilia.
Am discutat cu Cristina despre drumul performanței, despre sacrificii, despre diferențe culturale, despre management și despre visuri.
Cine este Cristina Pîrv, în afară de cea mai bună voleibalistă din istoria României?
Există o vorbă care simt că mă definește și anume „Eu sunt întotdeauna eu însămi, dar nu voi fi niciodată la fel”. Îmi place să evoluez, îmi place să fiu cu fiecare zi mai aproape de cea mai bună versiune a mea și îmi doresc să devin o inspirație, atât pentru mine, cât și pentru cei din jurul meu.
Ce presupune să fii sportiv de performanță? Ai făcut sacrificii sau compromisuri?
A fi sportiv de performanță înseamnă multă muncă, perseverență și sacrificiu. Totuși, când faci ceva din pasiune, nu simți lucrurile astea. Mai mult de atât, totul se transformă într-o plăcere, alimentată de dorința de a fi din ce în ce mai bun. Au existat compromisuri. Diferența dintre sportivii de performanță și cei de masă este că cei dintâi nu au zile de naștere, nu au sărbători, ci au antrenamente zilnice și își dăruiesc tot timpul visului lor. Atunci când începi acest drum al performanței, trebuie să-ți răspunzi la 2 întrebări: ce îți dorești să faci și dacă ești dispus să faci sacrificii pentru asta.
Care sunt diferențele, în ceea ce privește sportul de performanță, dintre România și Brazilia?
Cea mai mare diferență simțită a fost mentalitatea. Brazilienii au sportul în sânge și acolo s-a înțeles faptul că sportul este o altă formă de educație. În Brazilia există multe școli sportive, multe academii, multe cluburi, deci sunt mai multe oportunități în această zonă. De asemenea, sportul este cel mai bun ambasador. Dacă spui „Cristina Pîrv a câștigat Campionatul din Brazilia” implicit vorbești despre România. Sunt multe lucruri la care România mai are de lucrat în ceea ce privește viziunea despre sport și importanța sa.
Ce te-a determinat să te întorci în țară după 27 de ani petrecuți peste hotare?
M-am întors pentru că îmi era dor de România și de rădăcinile mele. Chiar dacă am susținut că nu mă voi întoarce, am realizat că niciodată nu trebuie să spui niciodată. Probleme de tip politic sau neajunsuri sunt peste tot, nu doar în țara noastră. Mă bucur că sunt aici și îmi doresc să fac cel mai bine din ceea ce pot face.
Care este motivul pentru care ai decis să-ți continui drumul în lumea sportului, după încheierea carierei de sportiv de performanță?
Nu am putut și nici nu mi-am dorit să rămân în afara domeniului sportiv. Iubesc ceea ce fac, iubesc ceea ce mi-a oferit voleiul de-a lungul anilor și sunt foarte recunoscătoare. Am avut o perioadă foarte scurtă de rebeliune în care nu am vrut să mai aud nimic de volei sau de sport din cauza unor supărări acumulate. Mă bucur că a trecut acea perioadă, iar acum sunt conștientă de importanța sportului în viețile noastre. Sportul înseamnă sănătate, socializare, energie, bucurie, iar toate acestea sunt niște valori pe care îmi doresc să le transmit mai departe.
Cum a contribuit voleiul la dezvoltarea ta personală?
Mi-am început drumul la 14 ani. Am plecat din Turda, un oraș foarte mic, la capitală, cu un singur gând, acela de a cuceri lumea prin sport. Prin volei mi-am construit o familie, am văzut lumea, m-am dezvoltat ca om, ca femeie, ca sportivă de performanță. Am devenit mai organizată, datorită faptului că voleiul este un sport în care fiecare jucător depinde de restul echipei. Astfel, am învățat să ajut, să gestionez rapid situații limită și să lucrez în echipă. Sunt mândră să fiu acum membră a Federației Internaționale de Volei, este un vis împlinit.
Ai doi copii minunați, pe Nicoll și Patrick. Ce trăsături ale personalității tale ai observat că au moștenit? Vor urma și ei o carieră în domeniul sportiv?
Nicoll și Patrick sunt deja în lumea sportului. Au un ADN bun. Nicoll joacă volei, iar Patrick joacă fotbal. Mi-am dorit mult să facă un sport, a fost singura mea doleanță, dar ei au ales ce sport și-au dorit să practice. Am discutat cu ei despre toate beneficiile pe care ți le oferă sportul. Dar decizia de a face performanță le aparține. Trebuie să-și răspundă și ei la întrebările pe care le-am menționat anterior despre performanță. Dar oricum, mă bucur că fac mișcare.
Cum reușești să jonglezi printre rolurile de mamă, antrenor, manager și persoană publică?
Toate aceste roluri mă ajută în dinamica mea de zi cu zi. Încerc să organizez pentru fiecare rol o listă săptămânală sau lunară, într-o agendă, toate responsabilitățile care trebuie duse la bun sfârșit. Astfel, reușesc să le parcurg pe toate.
Ce lucruri de pe wishlist-ul tău îți dorești să bifezi în următorii ani?
Îmi doresc să evolueze Academia, să vină cât mai mulți copii și să deschid o nouă locație în Cluj-Napoca. Îmi doresc să văd cât mai mulți copii transformați în bine cu ajutorul acestui sport pe care-l îndrăgesc atât de mult. Prioritățile mele actuale sunt Academia și Federația Internațională, unde sunt delegat oficial și unde sper să ajung cât mai sus. O altă dorință este să contribui la schimbarea mentalității în ceea ce privește sportul la noi în țară. Desigur, am câteva dorințe și pe plan personal, în legătură cu propria persoană, dar și cu familia mea. Le luăm pe rând, cu pași mici.
