Primul dar muzical din această primăvară, din partea Filarmonicii de Stat „Transilvania”, vine sub forma unui concert simfonic susţinut de Orchestra Filarmonicii şi dirijat de maestrul olandez Theo Wolters. Concertul va avea locpe scena Colegiului Academic, vineri, 6 martie, începând cu ora 19. Invitatul special al acestui concert este un alt trompetist valoros, Frits Damrow (Olanda).
Din programul serii fac parte în primă audiţie absolută, Uvertura din Regele moare după Eugen Ionescu, lucrare semnată de tânărul compozitor Dan Variu (membru al Corului Filarmonicii), Concertul pentru trompetă de Mieczlaw Weinberg şi Simfonia a X-a în mi minor de Dmitri Şostakovici.
Biletele se pot cumpăra de la Agenţia de Bilete a Filarmonicii (Piaţa Lucian Blaga nr. 1-3, la parter în incinta Casei de Cultură a Studenţilor, Tel. 0264 43 00 60) conform programului: Luni & Miercuri 10 – 14, Marţi & Joi 12 – 18 şi Vineri 10 – 14 sau cu o oră înainte de concert, direct de la locaţia acestuia.
20 lei preţ întreg / concert
10 lei preţ redus (elevi, studenţi şi pensionari) / concert