Nu pot să neg că m-a bătut de multe ori gândul să mă fac soţie de milionar, dar nu am avut niciodată suficient timp să fac un plan în direcţia asta sau să iau foarte în serios rezolvarea acestei probleme. M-am pierdut în detalii gen muncă, astfel încât am ajuns să calc pe drumul bătătorit al antreprenoriatului. Una din primele lecţii pe care le-am învăţat: că antreprenoriatul feminin e mai cool decât cel masculin pentru că vine la pachet cu diverse accesorii.
Majoritatea avem o casă, un copil sau mai mulţi, un soţ. Sau mai mulţi. Te trezeşti dimineaţa să răspunzi la mailuri, mesaje şi să faci micul dejun, îi trimiţi pe copii la şcoală, îţi faci timp de un prânz cu soţul. Ai prietene în dotare, nici pe ele nu le poţi ignora. Angajaţi, nici ei nu pot fi ignoraţi.
Contracte, clienţi, jurişti, contabili. Încerci sa jonlglezi cu toţi înainte de ora 17, când ies copiii de la şcoală şi ţi-ai propus să te găsească acasă. Aşa cum ţi-ai propus să fii fresh, frumoasă şi ca scoasă din cutie după ce adoarme „casa” şi rămâi singură cu soţul tău.
Da, asa arată femeile de milioane. Milioane de neuroni, care să le ajute să treacă cu succes peste o simplă zi, Aş mai adăuga aici că uneori ele fug cu copiii la spital, soţul fuge cu secretara în lume, contabilul a greşit declaraţiile de impozit, mama a venit în vizită şi anunţă că stă două luni, angajaţii fac sindicat. Să continui?
E momentul în care femeia de milioane se transformă în femeie de bilioane. Sau ajunge la nebuni. E doar o chestiune de alegere.
Credite foto: Călin Ilea