Avem din ce în ce mai multe grade în termometre și vântul primăvăratic tinde să readucă inspirația pentru ținute mai interesante pentru job. Și pentru că trebuie să bifăm tot mai multe evenimente, (se apropie The Woman!) e nevoie de creativitate pentru ținute versatile. Cine mai are timp să se schimbe?
Un prim sfat important înainte de a pleca de acasă e să îți verifici ținuta în oglindă din cap până în picioare, pentru a te asigura că proporțiile și pantofii sunt toate din același film.
Pantaloni vs. Fuste
Acum că au revenit în atenția noastră și se găsesc din ce în ce mai multe modele de pantaloni drepți, numărul celor care aleg pantaloni tinde să-l egaleze pe cel al iubitoarelor de fuste ori rochii.
În funcție de preferințe și de constituția fiecăreia, ambele variante pot face trecerea ușoară de la ținuta de office la cea de conferință.
Una dintre cele mai simple reguli de urmat ar fi să îți alegi un model deosebit, fie pantalon, fie fustă, iar restul ținutei să fie cât mai basic, astfel încât să complimenteze și să accentueze alegerea făcută. Aceeași regulă este valabilă și invers: investește într-o fustă ori pereche de pantaloni basic, pentru a o putea asorta cât mai ușor cu cât mai multe piese din garderobă, care pot fi ieșite din comun prin material, culoare ori imprimeu.
Dacă ești mai slăbuță, poți încerca pantalonii care au un detaliu în talie – fie o prelungire a închizăturii care se așează perfect pe un abdomen plat, fie un model încrețit care adaugă volum, sau un cordon lung pe care îl poți lăsa să atârne.
Fusta creion vs. fusta în clini
În cazul fustelor, cele mai potrivite pentru office care pot fi mai mult decât o piesa strictly business sunt fie cele conice, fie cele în clini. În funcție de material, lungime și alegerile făcute pentru restul ținutei sunt alegerile ideale pentru o zi plină în care trebuie să îmbini biroul cu alte ieșiri.
Fusta în clini îți permite să pășești normal, însă pentru ambele modele trebuie să alegi tocuri destul de înalte pentru a construi o ținută modernă. Tocurile joase nu avantajează nici unul dintre modele, iar dacă nu ai gleznele și gambele subțiri, ar trebui să le eviți.
Nu le purtaţi cu ciorapi subţiri!
Dresuri groase, opace sunt potrivite pe timp de zi ambelor tipuri de fuste.
Dacă ești mai îndrăzneață și suficient de înaltă, poti încerca și o variantă maxi a fustei cu pliuri sau o lungime midi la fusta conică.
Fusta creion
În ultimele sezoane fusta conică, sau tip creion, a fost reinventată și propusă în cele mai diverse materiale – de la piele, neopren, dantela ori chiar paiete, sub cele mai frumoase nuanțe și cu imprimeuri dintre cele mai creative.
Dacă mergi la birou, atunci tinde să alegi fusta conică într-o varianta cuminte și axează-te pe culori și detalii în partea de sus. Îți poți strecura un colier statement sau o pereche de cercei mai lungi în geantă, pentru a-i purta după job la conferință, ori cocktail.
Dacă jobul îți permite, poți alege fusta îndrazneață în combinație cu o bluză lejeră, mătăsoasă sau un pulover mai subțire. La fel, în funcție de ocazie, pune bijuterii în geantă!
Varianta de mijloc e fusta din imitație de piele pe bleumarin închis. Aceasta poate fi suficient de cuminte și comodă fiind puțin elastică, dar este și extrem de sofisticată dacă știm să o scoatem în evidență. O bluză mătăsoasă într-o nuanță de verde închis care bate în ape…? Nouă ne place!
Pentru program de seară, schimbă dresurile opace cu ciorapi foarte fini sau fantezie, cu modele dantelate.
Cu ce ne încălțăm?
Botine întregi sau decupate, cizme fine pe picior sau pantofi oxford, dacă ești înaltă.
Fusta cu pliuri
Lungimea potrivită pentru o fustă cu pliuri e puțin sub genunchi, însă și deaspura genunchiului este o alegere bună. Un model reușit depinde de material, care trebuiesă fie fluid și cu greutate pentru clini cât mai drepți care să se miște în voie după tine.
Poate fi cu talie joasă, însă pentru o schimbare poți încerca un model cu talie înaltă și atunci neapărat trebuie să o asortezi cu ceva scurt, ceea ce îți va accentua talia.
Poți încerca un sacou cambrat sau unul căruia să îi poți adăuga o curea în talie. Dacă te-ai săturat de sacouri, un cardigan pufos și gros peste o cămașă albă poate fi soluția. Sau un pulover gros și scurt în talie?
Cămașa de denim este și ea o alegere bună pentru mai multă diversitate, ce poate duce ținuta spre deosebit dacă îi adaugi un colier statement.
Cu ce ne încălțăm?
Botine până la glezna, cu șireturi, cu toc fin sau pantofi în stil retro, cu tocul foarte înalt și gros.
Proporțiile sunt extreme de importante
- Fusta în clini se potrivește celor care au șolduri pe care să se așeze și au gambe subțiri.
- Fusta creion tinde să le avantaje și pe cele cu forme dacă e aleasă în nuanțe închise, fără imprimeuri mari, de preferat uni. Accentul trebuie pus pe partea de sus: un top de culoare intensă, imprimeuri, sau drapaje.
Mix de materiale pentru comfort termic
Trecerile bruște de la temperaturile scăzute de afară la cele destul de măricele din sălile încălizite sunt problematice. Rezolvarea stă în layering.
De exemplu: sacou gros peste cămașă de voal ori un palton suficient de lung și de gros care să-ți acopere ținuta și să se asorteze cu încălțămintea aleasă.






