“Nu mai ştiu ce să fac! Pe cuvânt! Am 29 de ani, un job pe care mulţi îl invidiază, un soţ la fel şi o relaţie care merge bine, ne dorim un copil. Totul e aparent ok. Dar, de fapt nu e! Le-am încercat pe toate: cursuri, workshop-uri, conferinţe, business, dezvoltare personală, că nu mai pot cu dezvoltarea asta; am mers singură, am mers cu el la tot felul de cursuri, am mers şi la cursuri pentru părinţi, că doar dacă vrem copil, să ştim ce trebuie să facem cu el. Şi uită-te! Sunt la psiholog! De ce, Doamne iarta-mă, nu îmi ajunge?”
Mi-am parafrazat o clientă, să-i spunem Ana – că tot e la modă numele, care vine la mine pentru atacuri de panică. Pentru cei neinteresați de psihologie și/sau fericiți necunoscători ai simptomelor, atacul de panică este o reacție emoțională și fiziologică de frică intensă care poate să apară fără un activator/motiv aparent (bătăi accelerate ale inimii, senzație de apăsare în piept, de sufocare, amețeală, gol în stomac, nod în gât, tremor, bufeuri de căldură sunt cele mai frecvențe simptome fiziologice care apar în atacul de panică).
La o primă vedere, Ana pare a nu avea niciun motiv serios pentru a avea atacuri de panică. Dar ce înseamnă oare motiv serios? Oare presiunea pe care ne-o punem în viața de zi cu zi: a fi bun, a fi cel mai bun, a avea succes, bani, o viață fericită, un soț perfect, un copil care să dea bine în pozele de pe facebook, să te îmbraci bine, să zâmbești când trebuie, să te dezvolți personal, nu pot fi considerate, totuși, motive suficient de puternice pentru a avea reacții emoționale?
Eu înțeleg presiunea socială, înțeleg că ne dorim să facem lucruri frumoase și să avem o viață tihnită. Dar de la asta și până la MUSTurbarea mentală e cale lungă. Să mă explic: MUSTurbation este un cuvânt pe care Albert Ellis, unul dintre marii psihoterapeuți ai lumii, îl folosea pentru o luptă constantă pe care noi o ducem cu „MUST”, cu felul în care lucrurile TREBUIE să fie. Și uite așa ajungem să încercăm să ne dezvoltăm personal pentru că TREBUIE să avem succes, TREBUIE să fim cei mai buni, TREBUIE să ne îmbrăcăm la modă, TREBUIE să avem copii deștepți și care să facă o grămadă de cursuri și școli - practic, pentru a folosi o expresie proprie: ne MUSTurbăm mental. Și asta poate să ducă, fără doar și poate, la reacții fiziologice și emoționale pe care greu le înțelegem. Haideți, de exemplu, să ne gândim la asta: încercăm să ne pregătim copiii pentru o lume în care ei vor trebui să se descurce peste 20-25 de ani. Acum 25 de ani credeți că părinții noștri au anticipat felul în care va fi viața noastră acum? Pentru ce ne pregătim copiii, de fapt? Din păcate, nu știm!
Am intrat într-o vrie în care vrem să facem, să ne schimbăm, să avem o variantă mai bună a noastră, că doar se tot spune peste tot şi în toată povestea asta ne uităm, de fapt, pe noi. Poate întâi ar trebui să ne punem întrebarea: la ce folos? Ştiu că sună ciudat, dar aproape de fiecare dată când aud cuptorul cu microunde sunând că mi s-a încălzit mâncarea, mă gândesc că a mai trecut un minut din viaţa mea. Şi îmi doresc să am cât mai multe minute în care să zâmbesc.
Pentru că nu sună în română la fel de bine ca în engleză, vă doresc să: Freestyle your life! Faceţi-vă viaţa să merite şi nu o MUSTurbaţi!
Surse foto: telegraph.co.uk – Alamy, soberbastard.com
