Într-o după masă de vineri de început de octombrie m-am plimbat puțin prin oraș. Aveam o întâlnire de la 17 și am ieșit din cabinet mai repede cu o oră, pur și simplu, să mă plimb. Mi s-a făcut dor de clădirea Universității așa că am mers acolo. Surprinzător, nu era deloc agitație! M-am așezat pe treptele clădirii din care simțeam mirosul de vechi care îmi amintește mereu de Biblioteca de Psihologie de la ultimul etaj – acolo era acum 12 ani. Privirea pe care am aruncat-o înspre interiorul Bisericii Catolice m-a făcut să mă gândesc: Doamne! Cum a trecut atât de repede timpul? În fine…cine știe răspunsul?
Treptele erau reci dar meritau șederea mea. Meritau pentru mine pentru că mi-am amintit de prima mea zi în care am stat pe acele trepte în primul an de facultate – ele sigur nu își mai aminteau de mine! Doar cine sunt eu să merit amintirea lor? Și frunzele cădeau la fel ca atunci. Am învățat la psihologie că locurile îți activează emoții. E ca atunci când te săruți pe o bancă dacă ești îndrăgostit și de fiecare dată când treci pe lângă banca aceea simți o urmă de fluturași în stomac – creierul tău știe că acolo ai trăit momente frumoase și încearcă să ți le redea. Așa și cu treptele Universității. Senzația de rece, frunze căzând, miros de vechi, zgomotul pe care numai pe Ulița Lupilor îl întâlnești, acel murmur al culturii, acea imagine a filelor de carte când închizi ochii și vrei să trăiești exact ce trăiai acum 12 ani.
Parcă nimic nu s-a schimbat! Și totuși atât de mult e diferit! Dar asta pentru că privesc cu alți ochi, poate. Pentru că Ulița Lupilor acum e așa cum vreau eu să mi-o amintesc, pentru că treptele sunt la fel de reci pentru că vreau eu să le simt așa, pentru că mirosul de vechi poate nici nu exista, dar îmi place să cred că e încă acolo, pentru că biblioteca de la psihologie nici măcar nu mai e la ultimul etaj dar îmi amintesc sunetul porumbeilor de pe acoperiș la fel de bine și acum.
În greacă, metropolis (meter – mama, polis – oras) înseamnă “orașul mamă”. Făcând o analogie, fiecare dintre noi simțim “orașul mamă” diferit și îl vedem diferit peste ani. Contează ce simțim când suntem într-un loc anume dintr-un oraș anume. Închide ochii, respiră adânc, simte mirosul, imaginează-ți atingerea, la ce te gândești? Unde ești? Ce simți? Aceea e metropola ta!
Sursă foto: art-prints-on-demand.com
