GUEST POST. Florin Otrocol: Metrosexual, sapiosexual sau autentic?

Chestiunea cu ”Dragostea durează trei ani”, cu sau fără (vreo) dragă Laura, este un titlu de carte, scenariu adaptat și piesă de teatru. Categoric că sunt destui adepți ai acestei idei, adepți care s-au supus temeinic cercetării ei, ideii, tocmai pentru a-i demonstra veridicitatea. Din nefericire pentru ei, practicienii, totul s-a redus la regimul de turmă și la scărmănatul în creștetul scăfârliei cu totalul degetelor ambelor mâini. Păi… maimuțărescul obicei vine la pachet numai cu instinctul primar al împerecherii, un soi de fecundare în vitr(i)o(l)ul minții. Ăștia ne sunt metrosexualii domniță, adică acea categorie dependentă de oglindă, gel, țoale mulate și limbaj extrem de redus. Cea mai interesantă replică conversațională a lor se rezumă la ceea ce au citit în oracole, pe vremea gimnaziului, când la colțul îndoit al paginii nu se mai scria ”curiosul roade osul” ci mai degrabă ”te iubesc nu mă uita, să te fecundez aș vrea”. Pentru ei, trei ani este enorm, poate și pentru că nu știu să numere până la trei…

Sapiosexualitatea este apanajul celor se opun și refuză temeinic turma. Sunt aceia care sunt interesați de creația propriilor minți sau de evadările geniului altora. Nu au timp de îndrăgosteală; o consideră ceva desuet și cel mai probabil un joc al micii burghezimi sau al obositei aristocrații reșapată. Sunt capabili de pasiuni numai dacăle este stimulată inteligența și dacă mintea închipuitului partener(ă) amenință să le muncească neuronii. Nici vorbă de îndrăgosteală în astfel de cazuri. Sintagma cuplu va sfârși în desfrâul fetișurilor. Sunt vânători sau vânat și totul se reduce la adrenalină. Trei ani? Pfff!…otrocol

Retrosexualul este acel nene care amestecă mirosurile umane cu cele ale săpunului Fa sau Cheia, fiindcă pentru el nu contează decât să apari curat în fața Dumnezeului și în dormitorul împărțit cu muierea. Retrosexualul iubește autentic și instinctiv pur; nu pretinde mare lucru de la viață și nu are mari așteptări de la contemporanii lui; din același motiv nu va încerca să-i schimbe firea femeii lui. Ce-i animal, tablă pe roți sau femeie la el în ogradă este numai a lui și nu împarte cu nimenea. Posesivitatea se confundă adeseori cu dragostea îndărătnică închinată a tot ce-i viu și aparține conceptului familie. Pe acești domni îi afli la fel și peste trei sau treizeci de ani de căsnicie. Sunt oameni hotărâți și autentici precum apa, cerul și pământul, care vin de la Creatorul care-i are și pe ei în grijă.

Distinsă Laura, dragostea durează trei ani pentru că noi nu mai știm a trăi, nu mai știm a privi, a asculta și înțelege. Răbdarea este un soi de virtute ”rara avis”, de aici și lipsa preludiului în amor. Apropo de amor! În prezentul supus vitezei și esenței mișcării, nu mai există înainte și în timp ce, există doar după și am fost, am avut. Sunt un retrosexual care crede în faptul că iubirea poate prinde pensia, evident dacă dorința partenerilor de viață are un numitor comun: dragostea amestecată cu ceva eros și micile accidente ale rațiunii.