Aşa zice un, de-acum, celebru clasic: că dragostea durează trei ani. Eu zic că plus/minus câteva luni, a cam nimerit-o.
Într-o relaţie nu trebuie să te uiţi în calendar să verifici trecerea timpului. Ea se măsoară simplu: mai întâi buchetele de flori, din unul pe săptămână, devin inexistente. Încet, dar sigur, uită ziua aniversării tale, sau, mai rău, cadoul de ziua ta devine un bilet la meciul de baschet. Cadou de ziua lui: nimic, că doar nici el nu ţi-a luat. Apoi, serile cu tine devin seri cu băieţii…că „nu ne-am văzut demult”. Tu, care n-ai pus 2 grame pe tine de la începutul căsătoriei, te trezeşti alintată din „puiuţ” în „viţica mea”. Ar trebui să sune măgulitor?
Sms-urile de dragoste se transformă, peste noapte, în liste de cumpărături. Semne sunt multe şi la tot pasul, practic te poti împiedica de ele şi să-ţi rupi gâtul. Sau, în timp ce cazi, să te salveze vreo tânăra speranţă pentru care începi să prinzi fluturi instant. Asta e semn şi mai clar că au trecut trei ani. Sau pe acolo.
Iar el? El e pur şi simplu mai atent. La el. Îşi pune iar cămăşile bune, îsi aminteşte de sticla de parfum, devine brusc interesat de re-innoirea garderobei. Se hlizeşte tot mai des, cu ochii în telefon. „Cu cine? Cum cu cine? Cu George” Şi, gestul suprem: îşi aranjează freza şi se verifică de trei ori în oglinda înainte să iasă din casă. Semn ca George nu-l acceptă oricum.
Uite aşa au trecut trei ani… Mai departe e fie cu nepăsare, fie cu psiholog.
Sursa foto: http://www.alanayoub.com/my-old-3d-graphics-artwork/
