Unu plus unu egal trei

În dragoste, unu plus unu face adesea trei. Azi nu vă duc în zona cu unu plus unu egal bebe, ci în zona crepusculară, în care unu plus unu dă cu radical.

Azi e despre cei care stau ascunși, în telefonul meu sau al tău, sub pseudonime, personaje din romane sau semne de punctuație. Cei pentru care, în cele mai multe cazuri, telefonul tău e pe silent sau vibrații; notificările oprite pentru că el/ea hotărește brusc să-ți trimită o inimioară la 6 dimineața.

imagemhat_2La fel ca și semnele de punctuație din propoziții și semnele de punctuație umblătoare au un rol similar. De a sublinia anumite simțuri, de a condimenta. V-ați întrebat vreodată de ce piperul proaspăt măcinat e mai bun decât cel dosit într-o punguliță (poate de câțiva ani)?

Prin definiție, nu suntem monogami, am mai spus-o, dar o repet de câte ori am ocazia, chiar dacă expresia s-a banalizat teribil.

Viața fără fluturi e pustie, fluturii în stomac sunt un must, nu doar pentru noi femeile. Îți tremură mâna de câte ori sună telefonul? Ți se strânge stomacul și ți se uscă gura? Verifici din 5 în 5 minute toate rețelele sociale să vezi dacă ai vreun mesaj ascuns? De la el/ea, semnul de punctuație?

Atunci nu mai ai scăpare. Înveți că 3 este cifra ta norocoasă.

Ca să vă împărtășesc un mic secret, nici măcar nu îmi plac numerele pare. Mi se par plictisitoare. Dau mereu fără virgulă. Rezultatul e clar și pentru cel mai mic IQ.

Tu ai trăit vreodată sub radical?

Sursă foto: bykoket.com