Topuri, topuri … până în seara dinaintea deadline-ului mă gândeam la decolteuri. Ce topuri voluptoase cunosc? Glumesc. M-am prins că totul e ceva statistic. Prin urmare, normal că mi-au venit în minte Lulele mele. Oare ce le place în afara lămâilor la maxim? Am hotărât așadar să le deschid ușa interioarelor pentru cel mai bun toping pe top.
S: Mda, complicat când ești convins că nimic nu-ți place. Și ți se mai și ridică mingea la fileu. Iar asta cu interioarele… way over my head. Nu înțeleg de ce casele trebuie să aibă perdele, covoare și piese de mobilier de care să te lovești constant? Cred că o cameră trebuie să aibă lumină și atât.
Lumina să-ți intre în ochi, să te facă fericit și să ai inspirație. Nu înțeleg de ce să aruncăm lucrurile vechi, când ele au viață și spun povești. Scaunul bunicii mele e și acum acolo, în același loc, sub același geam… iar eu aștept încă momentul în care se va așeza la o cafea, să-mi spună povești ca în 1001 nopți.
L: Pff, eu ce să mai zic? Că interiorul contează dacă acolo îmi găsesc prietenii și familia, dacă sufletul meu zburdă vesel, ca printr-un curcubeu. Acolo, în interior, mă încălzește focul din șemineu și râsetele celor dragi. Și fotoliul de catifea de la Geno e într-un fel parte din familie. Mă îmbrățișează în serile reci de iarnă și-mi ascultă toate of-urile… zi după zi.
Poate, în final, asta ne place și de asta ne place împreună: pentru că “interioarele” noastre arată la fel: cu dragoste, prețuire, dăruire, prietenie. Cuvinte mari și poate prea prețioase…dar astea suntem noi, Lulele.
Credit foto: Călin Ilea
