Toate-s vechi şi nouă toate

Trecutul e doar o poveste pe care ne-o spunem nouă, iată o replică din ceva film care mi s-a părut interesantă. Cu toate că prezentul e consecinţa tuturor gândurilor, acţiunilor şi învăţămintelor dobândite de-a lungul timpului, cugetarea mai sus amintită are doza ei de adevăr.

whats-your-story

Trecutul slăbeşte în claritate, rămânându-ne alături doar momentele care au scuturat ceva în noi, restul având tendinţa de a se estompa sau de a ne părăsi definitiv conştiinţa. Crâmpeiele negative din propria existenţă par să fie însoţite de cârlige trainice, agăţându-se în memorie cu multă hotărâre. Cu cât mai grav evenimentul, cu atât mai purulentă e rana produsă de vârful ascuţit. În cele din urmă, orice tăietură se cicatrizează, mai mult sau mai puţin estetic, dar tot va lăsa în jurul ei ţesut necrozat.

pastEX_sadEx

Evenimentele producătoare de endorfină se îndosariază şi ele, rămânând stocate în ceva sertare mai îndepărtate ale memoriei. Şi asta nu pentru că modul în care s-a desfăşurat acţiunea nu ar fi la fel de clar, ca şi în cazul scenariilor negative, ci pentru că senzaţia de bine e mai greu de recreat sau de retrăit, comparativ cu cea aferentă unui şoc profund, servit de viaţă. Lucrurile bune le percepem ca şi cum ni s-ar cuveni şi le apreciem destul de punctual, pe când cele care ne iau prin surprindere sau sunt în ciuda năzuinţelor noastre, ehei, acelea rămân mult mai vii în drumeţia fiecăruia.

Bun sau rău, trecutul ar trebui să rămână acolo unde-i şade lui bine, adică în urmă. Însă, ne mai iau sporadic tendinţe nesănătoase şi insistăm să aducem povestea în prezent, mai ales când retrăim aspecte ce nu mai pot fi schimbate, deşi, în afară de îmbătrânire şi marea trecere, nimic nu pare a fi bătut în cuie. Existenţa ni se învăluie atunci în sentimente de regret, frustrare, neacceptare şi puzderia de întrebări fără răspuns îşi face loc în prim plan: de ce nu am facut…?, dacă spuneam…? , oare aş fi putut să…? Cam în zadar procesul, singurul rezultat sigur fiind acela că ne fărâmiţează clipele prezente. Dar, până la urmă, şi ceea ce se întâmplă acum e doar o poveste pe care ne-o vom spune cândva.

Surse foto: yourselfseries.com, filteredmedia.com.au