Attila Bordás: Trăiesc, deci dansez!

Foto: Dani Ioniță

Attila Bordás e mai mult decât un coregraf pe care l-am descoperit când a susţinut workshop-ul de dans contemporan de la Reactor de Creaţie şi Experiment. Şi chiar dacă ar fi doar coregraf, pentru el lumea dansului e foarte serioasă şi pluteşte prin ea cu graţie şi lejeritate. Am vrut să aflăm mai multe despre activităţile lui, aşa că i-am pus câteva întrebări. 

Pentru cititorii revistei, pe scurt, cine e Attila Bordás?

Nu știu niciodată cum să răspund la asemenea întrebări fiindcă omul are două părți reprezentative: ceea ce face/ practică, adică cu ce se ocupă de fapt și cine este el, adică cine este cel care practică ceea ce practică. Eu încerc să separ aceste două lucruri pentru a nu le confunda, că am mai pățit și e o iluzie foarte ireală. S-a întâmplat ca până la 27 de ani să pot să mă pronunț oficial regizor/coregraf/actor/dansator/poet/Dj, deci o persoană care se ocupă foarte serios cu arta pe mai multe planuri, în diferite posturi.

Pe de altă parte, cel care face asta este un om hipersensibil cu zodia fecioară, cu ascendent tot în fecioară, cu părinți simpli, buni la suflet și fantastic de muncitori. Ambii mei părinți sunt foarte sensibili, chiar dacă nu o arată uneori, cred că de aici mi se trage şi hipersensibilitatea mea, car uneori nu se vede nici la mine, depinde de context.

Sunt din Sfântu Gheorghe, orașul care naște o grămadă de artiști și care este buricul pământului de fapt (râde). Mama e foarte încăpățânată, tata este foarte creativ, are viziuni complexe asupra lucrurilor practice. Pentru el nu există imposibil. Și cred că pe de o parte eu sunt combinația caracterelor părințiilor mei. Până la 21 de ani am crezut că pot să schimb lumea, după care mi-am dat seama că nu este chiar așa simplu, și că schimbarea începe acolo unde te afli în prezent, oferind prin cea ce faci sau în ce mod exiști posibilitatea pentru micro schimbări între oameni, fapt prin care ai șansa să ai o influență spre binele lumii.

Cred că în sensul acesta sunt un fel de misionar instinctiv. Pe de altă parte, sunt un luptător, cu o mare  rezistență sufletească și fizică, dar în primul rând sunt un om deschis la minte și la suflet, și un iubitor de oameni. Încerc să-mi jonglez calitățile într-o direcție optimă pentru a naște un bine pentru toată lumea, pentru că, din păcate sau fericire, nu pot să fiu atent doar la mine. Nu am această calitate capitalistă. Sunt un om al epocii renascentiste, care a aterizat într-un secol crud și inuman al omenirii. Încerc să promovez prin existența mea bucuria, prietenia, realitatea, adevărul și voia bună.

De cât timp dansezi, ce-ţi îndrumă paşii?

Dansez din clasa a 5-a şi fac teatru din clasa a 8-a.  Pașii îmi sunt îndrumaţi de convingerea mea legată de fenomenul dansului, ca fiind o nevoie fizică și spirituală principală a omului, a vieții. La fel cum este şi muzica. Fiindcă toate ceremoniile sunt sărbătorite prin dans şi muzică. Pentru mine, faptul că trăiesc este ceremonie, ș-atunci în loc de „gândesc, deci exist”, propoziția sună în felul următor „trăiesc, deci dansez”. Unde e muzică, e dans, şi unde e dans,  e muzică întotdeauna, iar unde sunt acestea, există tot ce avem nevoie.

Dansul pentru mine înseamnă a relaționa unul cu celălalt la un nivel sacral, într-o dimensiune chiar spirituală. Este transă. E religie. Mișcarea și dansul ne înconjoară, iar când dansăm nu avem nevoie de limbă, fiindcă este un limbaj universal valabil peste tot, ca muzica. Şi cu cât suntem mai mulţi în această relaţionare, cu atât mai înălţătoare este senzaţia. Totul dansează. Findcă totul are o muzicalitate, o dinamică, o stare… şi prin acest dans suntem legați cu toții. Avem un dans comun al lumii. Asta ma fascinează.

Dani Ioniță_Dancing Bucharest
Foto: Dani Ioniță – Dancing Bucharest

Cum a decurs workshop-ul de dans contemporan de la Cluj? Cum s-au descurcat participanţii?

La Cluj îmi place că suntem din ce în ce mai mulți la workhopuri de genul acesta. Am fost din toate domeniile posibile la un loc, ceea ce este minunat. În plus, anul acesta s-a spart gheața și pe plan profesional legat de participări, pentru că este primul an în care am avut colegi actori-actrițe din teatre cum ar fi Teatrul Maghiar de Stat, Teatrul de Nord Satu Mare sau chiar și din Opera Maghiară din Cluj, unde de altfel o să lucrez în septembrie într-o producție mare.

Pe lângă asta, am avut participanți din Liceul de Balet Floria Capsali din București sau chiar si de la Universitatea de Arte din Târgu Mureș, sectia de coregrafie. Au fost participanți si de la Universitatea de Teatru din Cluj, plus Liceul de Balet din Cluj/secţia de teatru. În afara de asta ,am mai avut o mamă a 2 copii, un tip care face arte marțiale la nivel profesionist, păpușari, regizoare de film, designer, informatician și alți oameni extraordinari. Totul a fost foarte colorat şi încărcat de energii bune. Au fost oameni care nu au dansat niciodată în viaţa lor şi s-au descurcat foarte bine, iar pe lânga asta vor să mai participe la cursuri.  Oameniilor le este greu sa facă primul pas, să participe la un curs de dans contemporan, dar după ce experimentează fenomenul, întotdeauna vor să se întoarcă să mai înveţe. Adică la mine așa a fost cu participanții întotdeauna și mă bucur pentru asta. Altfel nu aș mai face cursuri, cred.

foto: Alexandru Truţă
foto: Alexandru Truţă

Spune-ne câteva cuvinte despre dansul contemporan. Pentru unii, mai puţin obişnuiţi, poate reprezenta doar nişte mişcări haotice, moderne, ce-i drept, dar toate au o poveste în spate. Cum o descoperim?

Cum am zis și mai sus, oarecum stilul haotic depinde și de profesor. Pentru mine dansul contemporan este armonic, dinamic, muzical și incredibil de spectaculos. Imaginea generală față de dansul contemporan a publicului larg poate fi una de  scepticism/neîncredre, pentru că sunt spectacole foarte proaste la noi în acest sens, care nu promovează calitatea.

Dar un lucru pot să vă zic… nu există om care învață dansul și uneltele corpului lui prin technici de dans contemporan și nu ii face plăcere. Dacă nu e așa, înseamnă că a greșit cursul sau profesorul. În plus, eu chiar dacă sunt îndrăgostit de acest stil și fac astfel de cursuri de dans, folosesc doar ca pretext dansul contemporan,prin care încerc să-i fac pe participanți să simtă, chiar şi pentru câteva clipe, că dansează cu adevărat, altfel decât la discotecă sau prin cluburi, nu izolat, ci liber şi complet.

Cum ar fi, promovez dansul în sine, prin fenomenul dans contemporan. Dansul înseamnă şi autocunoaștere. Fiecare îşi descoperă barajele cerebrale şi corporale și bineînțeles, prin dans și le depășește. Dansul te face să te simţi liber și îți dă încredere. Eu cred că este necesar să experimentezi asta, pentru a fi complet. Nu există om căruia să nu-i placă dansul. Există oameni cărora nu le place să  danseze – asta accept- , dar știu și răspunsul: nu au curajul să danseze, sau se intimidează când e vorba de dans (așa eram eu mai demult), dar asta nu înseamnă că nu le place dansul.

Dansul este universal autentic și face parte din existența umană de când omul este om. Avem un limbaj comun la îndemână prin dans pentru a ne exprima şi a comunica.

Foto: Alexandru Truță
Foto: Alexandru Truță

Cât de greu e să coregrafiezi un spectacol? Care sunt paşii?

Depinde cum abordezi tema, depinde cum ești. Există tot feluri de coregrafi cu rețete sau instincte diferite. Pentru mine problema se pune prin cum fac, ci nu dacă oare pot să fac. În plus, există 5000 de feluri de a aborda o temă, și alte 5000 pentru a pune tema într-o formulă de mișcare. Îmi place cea ce fac, tocmai de aceea nu mi se pare greu să practic. E un drum foarte concentrat când faci un spectacol, sau când coregrafiezi unul, dar nu e nevoie să ai o stare crispată. Lucrurile mari se rezolvă cu o lejeritate conștientă, bineînțeles, serioasă. Ai nevoie un pic și de autocunoaștere, empatie față de temele pe care le alegi/primești și vis a vis de oamenii cu care lucrezi. E bine să fii un bun cunoscător de oameni. Pe lângă asta, trebuie să realizezi contextul în care te afli. Nu poți să ceri de la actori de 60 de ani să învețe să se învârtă în cap în 2 săptămâni, dacă de exemplu nu au nici auz muzical, dar poți să te folosești de diferite calități ale actorilor respectiv prin care ajungi la o performanță unică.

Cu dansatorii e altceva. La acest capitol e ușor să faci coregrafii cu 80 de mii de piruete cu vârful picioarelor peste ceafă, dar consider că din 1000 dansatori profesioniști care îți fac orice le ceri, numai unu este dansator adevărat. Așa simt de când am fost în liceul de balet și din ce în ce mai tare mă conving de lucrul acesta. Vreau să îți zic că poți să ai tu cea mai bună și scumpă vioară din lume, dar dacă nu te folosești de ea cum trebuie, degeaba o ai. Așa e și cu corpul, talentul, sensibilitatea, inteligența și instincutul unui dansator. Toate acestea trebuie să fie la locul lor ca să fii bun. Și ca să nu mergem atât de departe așa e și cu un statut, cu un rol, cu un job, cu orice.

Foto: Dorel Găină
Foto: Dorel Găină

Eşti, pe lângă coregraf şi dansator, şi actor, poet şi DJ. Cum le îmbini şi cum ai ajuns personaj în această poveste artistică?

Cred că din cauza curiozității mele. În plus, am avut norocul să mă întâlnesc în tinerețe cu niște oameni complecși care m-au îndrumat într-o căutare fără de sfârșit în domeniul artei. Eu am ales artele scenice, și consider că trebuie să ai habar de mai multe lucruri care aparțin scenei, dacă te consideri om de teatru, cum ar fi dansul, actoria, regia, luminile, muzica etc. Eu, în loc să am un pic de habar asupra acestor fenomene, m-am aruncat sută la sută în toate. Felul acesta de a fi mă ține în priză, mă ține proaspăt, mă provoacă, mă excită, în plus și ofertele de muncă vin mult mai colorate. Primesc câteodată o propunere de coregrafie lângă un regizor, câteodată fac spectacol de teatru, sau fac spectacol de dans, ori joc, ori lucrez pe film etc. Este mult mai bine așa, colorat. Așa și trăiesc de fapt. Cred că mă reprezintă versatilitatea și ca om, și ca artist.

Nu cunosc cuvântul „plictiseală” și nici nu îl recunosc că există. Cine se plictisește nici nu înțeleg ce mai caută pe acest glob. Simt că ceasul se dă numai și numai spre înapoi, tocmai de aceea nu îmi permit să ezit, să stau pe loc. Simt nevoia să avansez, să descopăr, să trăiesc, să creez, să îmi las urme, semne şi să comunic. Simt nevoia să aflu cine sunt și cine suntem și de ce. Am prea multe întrebări. Câteodată am probleme și cu chestiile biologice cum ar fi să dorm sau să mănânc. Simt cum pierd timp. Simt nevoia încontinuu să comunic. Viața mă afectează și mă exprim. De aceea fac de toate. Bine, mă și mai liniștesc câteodată ca să trag concluzii, după care îmi continui traseul. Universul mă ghidează destul de bine pentru a-mi da seama de ce am nevoie, ce să aleg. În plus cred și într-un Dumnezeu. Îmi este foarte bun prieten. Îl respect și îl ascult.

Recomandă-ne câteva spectacole de dans contemporan.

Recomand niște nume/companii din domeniu care fac sau au făcut o muncă impecabilă pe plan global: Jiří Kylián, Pina Bausch, Maurice Bejart, William Forsythe, Akram Khan, Josef Nadj (Nagy Jozsef), DV8 Physical Theatre etc.  În România suntem, din păcate, încă foarte rămași în urmă pentru a-mi continua răspunsul la întrebarea aceasta.

Ce proiecte de viitor ai şi care-ţi sunt cele mai dragi de până acum?

Toate îmi sunt dragi acum, fiindcă am început să îmi permit să filtrez, să selectez. Mă duc la o tabără de arte la mare la finalul lunii să predau dans contemporan și să fac și un mic happening, după care mă duc în Budapesta, tot să fac un workshop și dacă va fi bine o să mă mai întorc și îl facem să fie periodic. Între timp organizez o tabără de dans contemporan pe plan național și suntem deja peste 30 de participanți în doar câteva zile, în condițiile în care nici nu este făcut anunțul oficial. Va fi deci prima ediție a unei tabere de dans contemporan în natură, cu stat acolo o săptămână, și această tabără este deja pentru vara viitoare în drum spre a fi o tabără internațională, serile cu trupe de jazz și Dj-uri cu muzică electronica de calitate, cu spectacole invitate, ziua  vor fi workshopuri cu mai mulți profesori recunoscuți din străinătate, cu cursuri paralele etc. Poate voi face tabăra mobilă, să îi schimbăm locaţia de la an la an şi poate peste câţiva ani să ieşim cu ea din România.

Am ocazia să montez și la Teatrul Național din Cluj anul viitor pe scena mare, abia aștept. În plus, am o ofertă la Teatrul Anton Pann/Râmnicu Vâlcea de a face monodramă cu un actor de acolo. Am o ofertă de film, dar o să vedem ce se întâmplă, că e în toamnă și eu am și alte planuri. Pe lângă astea, ne concentrăm cu prietenul meu regizor/compozitor/coregraf/muzician/ om de televiziune, din Ungaria (Novák Péter) la Nunta lui Figaro la Opera Maghiară din Cluj. Sperăm că spectacolul va lua un avânt international, fiind invitat deja la un Festival Internațional de Operă foarte prestigios, în plus sunt interese de impresariat din Londra. Va fi un spectacol cu o prospețime a zilelor noastre, cu adâncimile unor teme autentice, cu partitura a unui compozitor întotdeauna autentic valabil, adică Mozart.

Foto: Alina Todea
Foto: Alina Todea

Pe scurt despre Attila Bordás

film preferat: îmi plac toate filmele care au ceva de zis și nu se fac doar pentru încasări de bani prin povești ieftine de dragoste cu happy end…

muzică preferată: Sunt înnebunit după muzică. De la muzica clasică, prin muzică experimentală, jazz, folclor, reggae, rap, până la muzica electronică de calitate (chiar și de party, dar nu cu tocuri și fițe). Biblia mea muzicală oarecum se află în intersecția lui J.S. Bach, Chopin, Mozart, Jim Morrison, Lajko Felix, Pink Floyd, Tupac Shakur, Silver Mount Zion, Marek Hemman, Jan Garbarek și arogantul Nicolas Jaar. Nu-mi place Lady Gaga, iar MTV-ul mi se pare gol şi fără fond… iar la radio 21, din păcate, asculţi doar hituri. Trist.

cartea perferată: am mai multe, bineînţeles. În ultimul timp citesc poezii și piese de teatru, dar în afara de scriitori monștrii, cred că, cartea mea preferată este Culoarea Lunii de Alkyoni Papadaki, carte, care din păcate nu este tradusă în limba română. Poate o s-o traduc eu la un moment dat, că m-am gândit și la asta.

destinaţia ideală:  întâlniri pe plan mondial prin muncă/artă/creaţie cu oameni care fac teatru pentru cei care stau pe scaune cu speranţa de a primi direcţii, oglinzi, stări şi bucurie de viaţă.

În paralel cu asta, vreau să fiu director de teatru, vreau să am o companie, dar nu pot să nu fiu pe scenă, să nu joc, să nu dansez, să nu predau. Mi-aş dori şi un rol impotrant într-un film bun, dar adevărata direcţie poate fi să mă apropii de mine însumi, să descopăr cine sunt de fapt: simplu, curat şi să iubesc transmiţând sentimentul ăsta. Îmi doresc să mă exprim, zicând universului o poveste despre viaţa mea.