Anca Dinu şi-a petrecut vacanţa ideală în Toscana (part.2)

Acum o săptămână, Anca Dinu şi-a început cu emoţii relatarea despre vacanţa din Toscana, care pentru ea a devenit ideală. Are atât de multe de spus, încât vine cu o poveste în două părţi. Aici puteţi citi prima parte: vacanţă în Toscana. Vă lăsăm cu continuarea:

Anca Dinu:

Şi fiindcă am promis că îmi organizez relatarea, am să structurez pe zile vacanţa, şi am să enumăr doar „obiectivele” vizitate, fără detalii pe care le puteţi găsi în orice ghid.

Ziua 1– Roma. Reloaded. Amintiri pe repede înainte. Dacă tot am aterizat acolo, am zis că e păcat să nu revedem măcar o parte din ce ne-a impresionat acum 2 ani (o altă excursie, o altă poveste magică), sau, vorba unei prietene, „din piaţă în piaţă”: Piazza Venezia şi a sa Columnă a lui Traian, Piazza Navona cu ai săi artişti, Pantheonul, şi, binenţeles, favorita mea, Fontana di Trevi. Cafele, gellato, soare, Roma pur şi simplu. Apoi trenul spre Arezzo, o călătorie vizuală de excepţie pe „drumul vinului”, întâlnire cu prieteni dragi, cină tradiţional italianească de minim 3 ore…

1(2) 1(3) 1(5)

Ziua 2-  O duminică în familie în Toscana rurală: două „rânduri” de cafea, biserică, grătar cu bistecca alla fiorentina şi verdure scăldate în ulei de măsline proaspăt presat, cu un pahar de vin din strugurii aproape la fel de proapăt storşi, apoi plimbarea de după-amiază peste coline, în locuri unde numai localnicii te pot duce, ferite de ochii turiştilor „de agenţie”. Un asemenea loc este Il Borro, un sat de artizanat, un muzeu în aer liber de meşteşuguri tradiţionale, „întreţinut” de nimeni altul decât Salvatore Ferragamo. E locul care m-a „vrăjit”, a reuşit să ajungă pe primul loc în topul meu de zone idilice de vacanţă, în ciuda grandorii mai vestititelor sale surori de care se înconjoară- Florenţa, Siena, Pisa. E acel satuc încremenit în altfel de grandoare: cea a conservării nu doar a unui patrimoniu, ci a unui stil de viaţă- arhaic, dar totuşi atât de contemporan.

2 (3) backgroud telefon 2 (4)

De ce zic asta? Pentru că, dincolo de simbioza perfectă între domeniul cu ziduri de castel al familiei Ferragamo şi căsuţele-muzeu ale localnicilor meşteşugari (în a căror intimitate nu poţi pătrunde decât în weekend, şi numai între anumite ore), în Boro poţi admira universul păpuşilor mecanice în miniatură, te poţi ruga smerit în capela care adăposteşte una din puţinele copii din lume ale giulgiului în care a fost învelit Iisus Hristos. Dar, la fel bine, poţi petrece un weekend la cel mai luxos SPA din zonă, sau îţi poţi comanda o pereche de pantofi moderni, hand-made din piele, al cărui preţ estei chiar un pont, având în vedere unicitatea lor- între 100 şi 200 de euro. Cu siguranţă Il Boro este o destinaţie ideală de city break sau de vacanţă de meditaţie spirituală şi descoperire interioară.

2 (5) 2 (7)

Ziua a 2-a s-a încheiat cu un alt orăşel pitoresc, aşezat tot în cel mai înalt vârf de deal, în inima celei mai cunoscute zone viticole din Toscana, Chianti- Radda. Aici am avut norocul să nimerim în singurul weekend din an în care are loc un festival al vinurilor. Sute de oameni se plimbă, cântă şi dansează pe străzile cetăţii medievale în interiorul căreia sunt numai standuri ale celor mai celebre enoteci. E nebunie, ce mai! Căci, la intrare, în schimbul a 10 euro, primeşti (şi îl păstrezi ca amintire) un pahar gol, împachetat frumos într-o „traistă” pe care o agăţi la gât şi cu care ai dreptul să deguşti toate soiurile expuse.

2(10)

Ziua 3– Pisa şi zona din jurul ei, inclusiv câteva ore de plajă la Marea Liguria, în Marina di Pisa, o staţiune în care majoritatea turiştilor sunt cei „de-ai casei”. O zi de leneveală, în care punctul culminant a fost, binenţeles, celebrul turn, care, da, e foarte înclinat! Bifat şi poza cu sprijinitul turnului. De bifat expunerea ei aici.

3 (2) 3 (3) 3 (4) 3 (5)ziua 3

Ziua 4 & Ziua 6– Firenze, altfel spus Florenţa, în toată splendoarea ei renascentistă. Despre acest oraş al artei mondiale s-au stris miliarde de rânduri, deci nu mai are sens să adaug şi eu foarte multe. Binenţeles că am văzut tot ce apare în toate hărţile turistice: Domul, Baptisteriul, Ponte Vecchio, Palazzo Pitti, Santa Croce şi toate mormintele celebre, Galeriile Ufizzi, Grădinile Boboli, casele lui Dante şi Michellangelo, etc. Dar ce mi-a rămas în suflet (poate şi fiindcă le-am văzut cu o gaşcă nebun de frumoasă de tineri italieni) a fost peisajul amurgului superb din Piazzale Michelangelo, un fel de Cetăţuie a lor, precum şi viaţa de noapte din Piazza Sant’ Ambrogio, locul de întâlnire al studenţilor veseli.

[easyrotator]erc_63_1404977856[/easyrotator]

Ziua 5- Siena, eterna concurentă a Florenţei, o cetate în vârf de deal despre care se spune că a fost construită să acopere frumuseţea Florenţei…sau invers?! Cine mai ştie, la cât de aprigă e concurenţa: centrul istoric al Florenţei e în patrimoniul UNESCO, la fel e şi cel al Sienei, Florenţa are Dom, are şi Siena unul, care s-a dorit să îl întreacă pe primul, însă epidemia de ciumă din 1348 i-a împiedicat pe sienezi să îşi împlinească visul, dar tot se laudă cu cele mai frumoase dealuri din Toscana (Colli Senesi), ş.a.m.d. Dincolo de toate aceste detalii mai mult sau mai puţin ironice, adevărul e că nu ai cum să nu rămâi impresionat de o dimineaţă cu miros de leandru şi cafea, pe o terasă ştiută numai de cei de-ai casei, la balconul unei clădiri de unde se vede perfect întreaga Piazza del Campo.

[easyrotator]erc_92_1404978163[/easyrotator]

Ziua 6 (parţial)– shopping la outletul Prada, girls time out, cu cei mai frumoşi „păzitori de magazin” pe care i-am văzut vreodată…Încă nu sunt sigură dacă nu cumva unul dintre ei, un maur superb cu ochi de alabastru, nu a jucat în ceva film sau nu a defilat toată viaţa lui pe podiumurile internaţionale…?! Pont: Imperiul Prada nu e la Milano, e acolo unde s-a născut, în Levano, Montevarchi, unde familia Prada a finanţat jumătate din construcţia unui pod care traversează autostrada spre domeniul întins pe hectare întregi (hale de producţie, birouri, heliport, etc). Normal că am fost în outletul Space din Levanello şi normal că m-am uitat cu „drag” la câte cumpărături făceau asiaticii- nimeni nu pleca fără minim 2000 de euro în plasă!

Ziua 7– Bologna- checked rapid: centru- shopping area- aeroport. Zbor frumos, nu mi-a deranjat visele… pe care şi acum le am!

final 2

Foto: Anca Dinu