Marţi dimineaţa, la Apartament 1, cu toate că nu e în buricul târgului, ci mai degrabă la ieşire, tot dai de câţiva oameni, chiar şi pe ploaie. M-am aşezat la o masă cu priză, mi-am comandat o cafea şi am aflat rapid parola de la wi-fi.
Se aude un ceas cu cuc, deşi nu e încă fix. Mi-aş seta ceasul după cel de la apartament 1, dacă mi-ar fi mai în drum. Mai ales că văd că se serveşte şi micul dejun.
Se prezintă ca „locul unde te simţi ca acasă, dar eşti servit ca în concediu”. Unde mai pui că la masa de lângă se vorbeşte de vacanţe şi Tesalonic.
Serile se proiectează meciurile din campionat, au şi terasă, iar dacă te plictiseşti, poţi oricând să te joci ceva, că ai de unde alege. Se fac chiar şi petreceri private. Noi n-am fost întâmpinate de baloane, dar nu se ştie…
Brusc, apare Paco – mascota barului, bâjbâind printre mese după Anca Dinu. „Toţi clienţii întreabă de el, de parcă îl servim la desert”.
Laura: Anca m-a văzut nemâncată şi mi-a recomandat o salată şi bruschete.
Şi pentru că nimeni nu ştie mai bine decât Anca Dinu povestea Apartamentului 1, o lăsăm pe ea să ne povestească şi să ne facă recomandări:
Cum s-a născut Apartament 1… ? Hmm… la o băută, binenţeles! Pentru că şofer, pentru că maşină abandonată în parcarea din centru. Adevărul e că simţeam nevoia să existe un pub fain aproape de casă, în care să pot să ies seara, când am chef de un pahar de vorbă şi o pizza dăunătoare siluetei cu prietenii, fără să mă mai gândesc cu groază unde las maşina. Ca să nu mai vorbesc de cafeaua de (foarte) dimineaţă, pe care o visam demult sub forma unui expresso buuuun, făcut la o „maşină” de aia mare, profesională, ca în Italia, nu ca la mine la filtru. Acestea erau visele mele. Ale soţului meu erau asemănătoare, dar mai simple: bere plus meciuri egal love. Tot fără maşină. All in all, concluzia a fost una singură: ne facem un bar la parterul blocului unde locuim. Logic, nu?
Prin urmare, „modelul” localului a fost uşor de făcut (asta şi fiindcă am avut ajutorul unor creativi geniali, cărora le mulţumesc de câte ori am ocazia – Oana Olaru Zăinescu, TVDeCe-ii, Cristina Cărăbuş, Liviu Alexa şi întreaga gaşcă de la Imagistica): un bistro în care lumea să se simtă ca acasă. Cu diferenţa că aici nu trebuie să facă pe gazda, că facem noi. Mie întotdeauna mi-a plăcut să fiu gazdă, eu eram copilul ala care nu zicea că vrea să se facă musafir când se face mare, ci gazdă. Aşa că a picat perfect: eu şi Sorin (al meu soţ) suntem mereu aici, servim la mese, organizăm petreceri, stăm de poveşti şi de jocuri (boardgames – avem de toate: Monopoly, Catan, Domino, Ludo, Activity, cărţi, rummy) cu „vecinii” (aşa îi numim pe clienţii noştri), ei ne spun pe nume, noi îi ştim după nume, preferinţe şi gusturi. De exemplu, când vine X, nu mai e nevoie să îmi spună, că ştiu să aduc berea la halbă, cafeaua scurtă, sandwich-ul casei şi să îi dau televizorul pe Discovery. Şi „vecinii” se ştiu între ei, când nu sunt mese suficiente se aşează împreună fără prea multe „formalizări”. De Revelionul trecut am făcut o mare petrecere, la care au venit vreo 6 grupuri diferite, se ştiau de aici şi atât, dar a fost suficient încât să se simtă grozav. S-a creat o atmosferă, exact aşa cum mi-am propus când am început toată aventura, aşa ca… în Cheers!
Ştiu că poate va suna „cheesy”, clişeistic, dar ăsta e adevărul: Apartament 1 e făcut cu suflet, din suflet, pentru suflet. E o mică afacere de familie, iar familia e din ce în ce mai mare. Din ea fac parte toţi clienţii noştri, foştii şi actualii angajaţi, prietenii şi prietenii prietenilor. Eu şi Sorin ne-am ocupat de tot, de la decor (nu, nu ne-am luat designer), până la meniu- de exemplu reţeta faimosului CHEESECAKE este a lui Sorin, iar schimbările în meniu au loc de câte ori mai mergem noi printr-o vacanţă şi mâncăm bunătăţi, pe care apoi ne hotărâm că vrem să le avem şi acasă, la ceea ce a devenit casa noastră în ultimii 2 ani: Apartament 1 Bistro&Bar. Ceea ce mă bucură enorm e că acum am cu adevărat timp să mă ocup de casa mea: de când nu mai lucrez în televiziune, sunt liberă să mă ocup doar de proiectele de suflet. Şi îmi place. Sper să vă placă şi vouă!
Foto: Laura Opriş şi apartamentunu.ro
