De la aproape două luni de la lansare, ne-am decis să facem o vizită la INNES – Designer’s Delight, să mai aruncăm câte-o privire la ţesături şi să aflăm ce s-a mai întâmplat între timp pe aici.
De urmărit la INNES sunt noile ţesături pentru bărbaţi, aduse din Italia. „Am adus materiale pentru bărbaţi, nu ne-am gândit că o să fie cerere. Avem ţesături pentru costume, de lână, bumbac. Vrem să lucrăm tot mai mult şi cu bărbaţii, pentru că pe piaţă nu prea există materiale şi magazine dedicate lor. Facem aprovizionare cam o dată pe săptămână cu ce se cere. Preţurile sunt rezonabile, chiar dacă materialele sunt aduse din Italia. Continuăm să lucrăm pe comenzi, care vin în 5 zile din Italia. Au venit foarte multe cliente care întreabă şi de alte multe materiale pe care nu le avem, dar le aducem special”, a spus Andreea Moldovan.
[easyrotator]erc_67_1403174203[/easyrotator]
Pagina de Facebook este una foarte activă, fetele comunică cu clienţi din Cluj sau din alte oraşe ale ţării prin acest canal de comunicare.
INNES are atelier propriu
Una dintre noutăţi e că s-a pornit atelierul şi funcţionează. O mare parte dintre clientele care le trec pragul, vor să colaboreze în continuare şi pe partea de creaţie.
„Se fac şi foarte multe ţinute de gală. Unele cliente vin cu reviste pentru modele. Se pot cumpăra materiale, dar există şi un laborator de creaţie, cine cumpără şi îşi face articolul aici, are 10% reducere. Ne bucurăm că şi trecătorii ne trec pragul şi rămân surprinşi de materiale, deşi iniţial ne-am propus să lucrăm mai mult cu designeri”, ne-a spus Csilla Lajtar, designer vestimentar.
Anca Dinu: „Am venit să-mi caut la Csilla, designerul meu preferat, un model de rochie şi mi-am ales materialul de aici, unul răcoros, colorat, galben, culoare care se poartă vara aceasta şi care le vine foarte bine blondelor”.
În această vară se cer foarte multe mătăsuri naturale, fiind un material foarte bun pentru vară.
Colecţia INNES Designer`s Delight ilustrează două dintre tendinţele principale ale acestui sezon – grafismele şi culorile puternice, acestea fiind susţinute şi de aerul artistic general dat de drapajele realizate de către designeri. Textura materialelor se îmbină perfect cu cromatica lor, iar selecţia acestora nu face decât sa vină în completarea imaginaţiei tinerilor plini de talent, care au realizat această colecţie pentru a vă putea demonstra cât de uşor e să lucrezi atunci când te ajută ȋn creatie şi texturile bine alese.
Foto: Diana Câmpean




