Filarmonica de Stat „Transilvania”, va susţine, ca în fiecare stagiune, o serie de tinere talente, în cadrul evenimentelor muzicale intitulate Gradus ad Parnassum.
Concertele încep de astăzi, ora 19:00, cu un Concert simfonic susţinut de studenţii talentaţi de la Academia de Muzică „Gh. Dima”, sub bagheta maestrului Tiberiu Soare, dirijor al Formaţiilor Muzicale Radio din Bucureşti.
Tinerii Olàh Boglàrka Eszter (pian), Bianca Murariu (pian), Iosif Sătmărean (trompetă), Emanuel Pusztai (pian) şi Bogdan Bohuş (pian) vor interpreta împreună cu Orchestra Simfonică a Filarmonicii, Concertul pentru trompetă de Alexander Arutiunian, Dans macabru pentru pian şi orchestră de Franz Liszt, Concertul pentru două piane şi orchestră de Francis Poulenc şi Concertul pentru pian nr. 5 de Ludwig van Beethoven.
Acest concert face parte din seria evenimentelor cuprinse în Festivalul Internaţional de Interpretare instrumentală pentru elevi şi studenţi, ediţia a III-a, organizat de Asociaţia Trompetiştilor. Următorul eveniment va avea loc în data de 17 iunie 2014, iar soliştii vor fi elevi ai Liceului de Muzică “Sigismund Toduţă”.
Biletele se pot cumpăra de la Agenţia de Bilete a Filarmonicii (Piaţa Lucian Blaga nr. 1-3, la parter în incinta Casei de Cultură a Studenţilor, Tel. 0264 43 00 60).