Varşovia. O escapadă de weekend

Când n-ai reuşit să ieşi prea mult din ţară şi nici timpul nu e de partea ta, e sănătos să alegi o destinaţie apropiată, prietenoasă atât cu buzunarul, cât şi cu drumul până acolo.

Aşa că am decis ca anul acesta să-mi fac cadou de ziua mea un city break în Varşovia. După patru zile acolo, pot spune că preţurile sunt pentru orice buzunar, dar drumul e mai greu decât mi-am imaginat. Cum de la noi nu sunt curse directe, iar calculul biletului, rezervat el chiar din decembrie, m-a lăsat cu palpitaţii, am apelat la oferta vecinilor noştri.

Din Budapesta până în Varşovia nici nu simţi că zbori, într-o oră eşti acolo şi, dacă te învârţi bine, în câteva minute ajungi în centrul capitalei Poloniei.

palatul culturii
Palatul Culturii şi al Ştiinţei

Nu m-am aventurat la o cazare specială, am ales varianta ieftină, hostel în buricul târgului şi m-am simţit ca la multe stele. Când vrei să iei toată ziua oraşul la pas şi să te bucuri şi de viaţa de noapte, nu mai contează atât de mult unde-ţi odihneşti oasele preţ de câteva ore. Cu toate astea, hostelul de pe Kruzca 51 (din cadrul Warsaw Residence), poate fi o alegere potrivită şi pentru cei mai pretenţioşi dintre turişti.

Timpul scurt petrecut acolo, l-am concentrat în plimbări mai mult sau mai puţin alerte:

  • Prin centrul vechi ajungi oricum şi merită câteva plimbări şi opriri. Din exterior, poţi ignora cu mai multă uşurinţă faptul că a fost refăcut, te poţi bucura de prospeţimea clădirilor şi poţi explora străduţele din jur în căutarea unor urme lăsate de istorie. După care, te poţi răsplăti cu o cafea sau o bere la una dintre terase. Fiind punctul central, e foarte posibil să încerce să te atragă mai toţi în colţurile lor, dar poţi găsi şi cafenele mai retrase.

IMG_7766lavanda cafe

  • Cele mai multe opriri le-am făcut să admir ceasurile solare:

ceassolar 2ceassolar 1

acesta nu e solar, dar tot astral :)

  • Dacă ajungi după prânz prin aceeaşi zonă (noi am făcut asta a doua zi, căutând Centrul de Ştiinţă Copernic), n-o să te mai poţi înţelege “om cu persoană”, dar o să-ţi placă, de nu eşti agorafob. Peste tot e plin de oameni mai mult sau mai puţin talentaţi care cânta la tot soiul de instrumente, desenează, dansează ori jonglează. Artiştii se mută în centru pentru un bănuţ extra, spre încântarea sau rătăcirea turiştilor.

[easyrotator]erc_0_1397206658[/easyrotator]

  • Pentru un strop de relaxare, în drum spre Centrul amintit anterior, în spatele unei biblioteci imense, te poţi aşeza, de e soare (sfârşitul de martie a fost călduros şi acolo), pe nişte dealuri pline de copii zburdalnici sau tineri care stau şi citesc ori turişti ce-şi trag puţin sufletul.

bibliotecabiblioteca 2

biblioteca deal

  • La Centrul de Ştiinţă Copernic poţi pierde o zi dacă vrei să-l vizitezi, cred că merită văzut eventual la o a doua şi mai lungă excursie în Varşovia, iar dacă vrei să te asiguri că te vei întoarce, am aflat de la ghidul cu umbrela portocalie că e musai să te învârţi de două ori în jurul unui clopot din centru.

clopot

  • Pe timp de noapte, găseşti localuri pentru toate gusturile. Străzile din centru sunt pline în weekend ca-ntr-o staţiune de pe litoral. Eu am ales Plan B, Kosmos Kosmos, unde am dat şi de un concert şi MiTo Cafe.
MiTo cafe
MiTo cafe
kosmos
Kosmos Kosmos
  • Dacă mergi într-o perioadă inspirată şi ai puţină speranţă, te poţi bucura de un concert neaşteptat. La Palatul Culturii şi al Ştiinţei concertează foarte des unii dintre cei mai faimoşi artişti din lume. Eu consider că am prins vârful, ajungând ca prin vis la concertul lui Rodriguez.
foto: Go Ahead
foto: Go Ahead
  • Cu ultimele puteri, bătături în tălpi şi pielea uscată (nu ştiu exact, probabil apa lor e mai dură), în ultima zi poţi face o excursie în excursie, prin Parcul Lazienkowski şi te poţi linişti apoi pe o bancă lângă statuia lui Chopin, rememorând cu privirea la apusul discret al soarelui, clipele pline de energie care te-au însoţit, inevitabil, pe străzile acestui oraş.

chopin

Varşovia nu e Praga (alt punct pe lista mea), cum spun mulţi. Nu e nici Budapesta, că nu-ţi petreci aşa mult timp admirând arhitectura clădirilor, dar are o vitalitate în orice colţ, una pe care n-am mai întâlnit-o până acum şi una pe care vreau să o retrăiesc. Iar dacă legenda acelui clopot “bate” bine, am toate şansele.

Foto: Diana Câmpean, foto concert Rodriguez Go Ahead Agency