Gândindu-mă la păcăleli și păcălici, îmi vin în minte o parte dintre clienții mei din ultima vreme.
Intru, al n-șpelea specialist, în case în care s-a investit peste măsură fără sens. Sunt acele “case showroom” în care se mută unu la unu corpuri de mobilier din showroom-uri de mobilă în spațiile oamenilor. Plătim, mutăm și așteptăm extazul de la final. Și … surpriză: așteptăm, așteptăm și nu mai vine. Se instaurează o stare de nervi, de neliniște, gol în suflet, iar mai apoi panică.
Unde mi-a fost capul să dau atâția bani și să mă simt atât de străin în propria casa?!
Începem să folosim Google, că doar dacă vrem, cu toții putem deveni bucătari perfecți. Ne uităm pe site, punem aceleași ingrediente și ne numim Chefi. Dar nu ne chiar ies rețetele, banii investiți pe ingrediente aruncate sunt tot mai mulți, frustrarea noastră că suntem flămânzi ne întunecă mintea. Abia atunci realizăm că Chefii au ceva ce noi nu avem: cunoaștere, expertiză și o vastă experiență.
Realizam că avem totuși nevoie de ajutor și începem să ne interesăm: cu cine mă potrivesc, ce-l recomandă, cât costă?
Așa ajung mulți la mine. Începe marea dezbatere despre stiluri și pistiluri până când le spun să se relaxeze, noi avem alte preocupări: prefer interioare kitschoase (nu prea mult că ne sesizăm repede), cu amprentă personal, decât casele showroom, reci și impersonale – mausoleuri – cum le numea Billy Baldwin.
Colegele mele din presa din București au preluat această sintagmă și o folosesc ori de câte ori au nevoie de o expresie care să te ducă gândul la viața trăită, a noastră a tuturor, cu perfecțiunile și imperfecțiunile ei. Prefer casele care au umor, pasiune și personalitate, care nu sunt despre bani, ci despre atitudine!
Cumpărați Atitudine!
