Mi s-a spus de câteva (MULTE) ori în tânăra mea viață că sunt rea, tranșantă, acidă. Practic sinceră. Dureros de sinceră uneori. Mărturisesc că m-am lovit și eu de nenumărate ori de câte un adevăr servit cu zâmbetul pe buze… Dar l-am înghițit. Ca pe un medicament. Îl bagi în gură și bei multă apă. În speranța că va trece. Am apreciat însă întotdeauna curajul celor care mi l-au servit.
Și totuși, nu pot să nu mă întreb cum s-ar desfășura viețile noastre, dacă am spune întotdeauna adevărul, gol-goluț.
Iată câteva exemple care-mi vin acum în minte:
Draga mea, la kilogramele tale, tot ce lipsea pe lângă rochia mulăcioasă, crezi că este floarea din păr?
Iubitule, nu mai vreau să mimez. Ai face bine să-ți îmbunătățești tehnica…
Draga mea soție, m-am îndrăgostit de o altă femeie. Am putea lua un time out să-mi încerc norocul cu ea?
Iubitule, cred că te va durea mai tare numărul și identitatea celor dinaintea ta decât incertitudinea. Dar dacă vrei să știi… habar n-am, că nu le-am ținut socoteala și nu i-am bifat pe liste mai mult sau mai puțin imaginare.
Draga mea, ai arătat ca un pom de Crăciun în rochia de mireasă. Noroc că-ți iubesc sufletul.
Prietene, cu lopata cu care învârți milioanele de euro imaginare, ar trebui să-ți dai una să te trezești la realitate.
De ce să zic că rochia ta e frumoasă, când a trebuit să o tai cu foarfeca?!
Florile și felicitările telefonice venite mult prea târziu, devin flori mortuare și felicitări de adio. Pentru tine!
De ce nu i-ai spune prietenei tale că o dezavantajează noua ei coafură, că s-a îngrășat sau că l-ai văzut pe soțul ei cu altă femeie?
De multe ori ne întrebăm dacă ceea ce ni se spune e adevăr sau minciună. Teoretic ne dorim ca oamenii să fie sinceri cu noi. Practica ne omoară. Adevărul e mult mai greu de digerat. Desigur, ne putem scuza, spunând că adevărul e doar o părere, o informație trecută prin filtrul experienței/trăirilor noastre, deci a spune adevărul e total inutil.
Nu știu care versiune este mai bună… cea în care spunem adevărul, până la capăt, sau cea călduță în care nu supărăm și nu suntem supărați. Dezbaterea e nesfârșită… dacă până și cei mai mari filozofi au scris mii de pagini pe acest subiect.
Oare minciuna e întipărită în genele noastre? Iubim adevărul doar atunci când ne convine, ne face mai deștepți si/sau mai frumoși?
Adevărul este că nu există adevăr (Pablo Neruda)… iar singura certitudine este că totu-i incert.
Foto: blurtit.com, lifescilife.files.wordpress.com
