Jurămintele de iubire veșnică, atât de sublim expuse în cele mai dramatice povești de dragoste (ficțiune, se înțelege), nu se aplică în fața ofițerului stării civile sau în fața preotului. Singurul lucru pe care trebuie să îl confirmi este participarea la ceremonie de bună voie și nesilit de nimeni. Așa o fi pe moment, ce se întâmplă însă atunci când vălul de pe ochi alunecă… tot mai jos? Rămânem din comoditate sau ne luăm zborul spre suflete și trăiri calde?
Pentru că mă inspir întotdeauna din ceea ce se petrece în jurul meu (și/sau din ceea ce mi-e dat să simt pe propria-mi piele, OUCH!) mă bântuie de ceva vreme o frază pe care am citit-o pe internet “Cum poți să acuzi o femeie că nu știe ce vrea, doar pentru că mâine vrea altceva?” Eu zic că se aplică și (mai ales) sexului puternic. În care DEX definiția atât de uzitatului te iubesc presupune aplicabilitate până când moartea ne va despărți? Cum ai putea promite, de jurat nici nu poate fi vorba, cuiva… că nu te vei schimba, că sentimentele tale vor rămâne aceleași pentru tot restul vieții? Și mai mult, de ce ai face-o? Suntem într-o permanentă evoluție/schimbare. Dacă de mâine renunț la carne, chiar dacă în seara aceasta am devorat cel mai savuros steak de vită, înseamnă că m-am mințit înainte?
Nu sunt adepta principiul conform căruia putem să trăim o singură mare dragoste într-o viață. Fiecare moment de alunecare este diferit, în funcție de experiența acumulată până la momentul respectiv, în funcție de nevoile pe care le avem pe moment… Desigur, iubirea din tinerețe implică un grad mai mare de nebunie, extaz, disponibilitate de a cuprinde întreg universul într-o lacrimă, de a renunța la mâna dreaptă și a învăța să scrii cu stânga, de dragul ei/lui. Nimic nu este prea mult la 19 ani. Dar până și această iluzie colosală își atinge de cele mai multe ori limitele. În infinit nu există popas. Încercând să găsesc o metaforă care să implice iubirea și infinitul, mi-am dat seama că nu am citit/auzit nici una. Te iubesc până la cer și-napoi, te iubesc azi mai mult decât ieri și mai puțin decât mâine, etc. Toate sunt determinate în timp/spațiu/intensitate.
Cum ar putea fi deci iubirea infinită din toate punctele de vedere? Cred că mai degrabă în cărți/filme. Pentru că ele se sfârșesc de regulă atunci când iubirea se împlinește (în fața ofițerului stării civile?!) sau odată cu moartea.
Până atunci… te iubesc! Acum.
Foto: weheartit.com, cuteandchic.com
