Reiese că o ţin tot într-o sărbătoare. Iată că s-a împlinit şi anul meu de Bulevard, lucru pe care nu l-aş fi crezut vreodată posibil! Uşor nu mi-a fost, asta e limpede, iar faptul că s-a mai dus încă un an, indiferent de care ar fi reperul, nu mă încântă niciodată, însă admit că micuţa mea izbândă împinge binişor spre plus indicatorul de satisfacţie. Şi cum anul e un termen bun pentru a face bilanţul, voi purcede la al meu.
Primirea ok-ului din partea revistei mi-a declanşat un mare val de bucurie, întrucât mă aşteptam să extrag biletul necâştigător. Până la momentul în care mi s-a năzărit să trimit către redacţie câteva texte urzite pentru propriul amuzament, nu scrisesem veci pururi altceva decât compunerile acelea şcolare, cu teme anoste. Chiar şi acolo primeam ajutorul mamei, căci nu eram capabilă să leg o frază cu noimă. Posibil că ceea ce funcţionează acum e tocmai faptul că nu compun, ci spun… în felul meu incomod, sarcastic şi cu tentă umoristică, pentru cine are senzorul activ.
Printre primele încurajări pe care le-am primit, firesc, a fost şi una de genul: acum te bucuri, dar să vezi când va trebui să scrii săptămânal cât de greu îţi va fi. Nu asta e ceea ce îţi doreşti să auzi la început de drum, însă da, au fost momente când am vrut să renunţ, să recunosc că nu am talentul necesar sau inspiraţia cerută de o astfel de activitate. Au fost şi texte chinuite, dar, deopotrivă, am avut şi scrieri luminoase, care au mişcat ceva pe ici, pe colo. Şi cred că e normal să fie aşa!
În ceea ce priveşte cititorul, mi-a fost dat să observ şi aici nişte comportamente. În genere, există o categorie a celor care se ocupă cu semnalarea greşelilor gramaticale şi pare-se că asta e tot ce fac. Stau la pândă de virgule asemenea poliţiştilor, cei care se ascund cu radarul în tufe pentru a-şi face norma de amenzi şi şpăgi aferente lunii. Mesajul nu e transmis într-un scop constructiv, doar cu o doză de răutate şi e un semn al impotenţei lor de a emite o idee proprie, agăţându-se astfel de unele detalii. Întradevăr, în momentul în care alegi să te exprimi la scară largă, ar fi indicat să-ţi pui la punct scrierea, dar se mai întâmplă să şi dai chixuri. Personal, precum majoritatea, am avut parte de ultima oră de gramatică în clasa a opta. Se prea poate ca de atunci să fi uitat anumite reguli sau construcţii, dar am avut toată bunăvoinţa să mi le reamintesc. Pentru ceea ce încă îmi scapă, pardon, însă mesajul textului e de departe mai important!
Subiectele abordate sunt agreate atâta timp cât nu au vreo legătură sensibilă cu persoana care le citeşte. Ne distrăm până la punctul în care se pune o oglindă în faţa noastră, de atunci încolo reflexia e cea proastă, pe când noi rămânem minunaţi. Cea mai delicată temă, singura care a produs ceva reacţii mai vehemente, a fost legată de religie… de ce nu mă miră? Ar mai fi câteva puncte trigger de dezbătut, dar nu sunt sigură că doresc să declanşez puhoiul. Categoria mămici de bebei, gălăgioase şi atotştiutoare în ceea ce priveşte pruncimea, vă spune ceva? Deja văd nişte sprâncene ridicate şi câteva arătătoare îndreptate în mod acuzator.
Se spune că un regret des întâlnit atunci când se trage linia, e acela da a nu fi vorbit în public. Ei bine, măcar atât am bifat prin acest an de scris, m-am exprimat şi m-am expus unui oarecare număr de ochi. Deopotrivă, în ultima vreme am vorbit adesea în faţa unui public mai restrâns sau mai generos, de fiecare dată cu aceleaşi emoţii, dar asta e altă poveste. Aşadar, un of în minus la marea confruntare cu doamna posesoare de coasă. Perfect!
Să vedem ce urmează…
Surse foto: bubblenews.com, wparena.com, hipstercrite.com
