Dacă mai văd o inimioară roșie perfectă, exprimând veșnică iubire, o tentativă nereușită de Cupidon cu intenția de a mă lovi în moalele capului sau o persoană care-și exprimă entuziasmul cu o voce pițigăită și topâind pe vârfurile picioarelor pentru diabetica sărbătoare ce urmează, mă mut pe Marte. Poate acolo iubirea se serbează în coliba proprietate personală și NU în văzul tuturor marțienilor savurând o șampanie (adică… vin spumant, dar cine mai bagă de seamă, doar e Valentines, ziua iuuuubiriiii). E.T. – wait for me!
Din cauza iminentei amenințări care ne paște, de a da toată populația globului în diabet, ne-am gândit să întrebăm prietenii revistei ce părere au despre sărbătoarea iubiriiii, Valentine’s Day, transformând pentru câteva zile rubrica Buzz în F(valentines)!
Iată ce spune Mister D:
Tradiții și valori – două cuvinte pe care unii le numesc principii, care stau la baza oricărui caracter clădit pe “bun simț” și „decență”. Da, în lume este nevoie de oameni modești, cu bun simț, ascultători, oameni care să se supună poruncii “crede și nu cerceta”, oameni buni doar pentru a consuma.
Vechile tradiții păgâne au fost preluate și modelate în urma cu o mie și ceva de ani, astfel încât să găsească o rezonanță în suflețelul plin de speranță al păcătosului care-și dorea altceva. Ceva trebuia să se schimbe. Demodată, sărbătoare romană Dies Solis Invictis Nati (nașterea Soarelui Neînvins) care se serba în data de 25 decembrie, avea să se transforme în sărbătoarea nașterii “Luminii lumii”, porecla sub care mai este cunoscut de unii Isus. Foarte frumos și timp de vreo o mie șapte sute de ani, așa a rămas . Până în zilele noastre plus- minus, când la fel ca în trecut, sărbătoarea nu mai era atât de interesantă, așa că cei de la Coca Cola i-au dat o mantie roșie Moșului și au reușit o adevărată lovitură de marketing. Marketingul care va dăinui veșnic în memoria oamenilor, marketingul sfinților, marketingul etern, suprem!
Oricât au încercat cei de la Pepsi să facă albastru cojocul Moșului, nu au mai reușit; de acum încolo Moșul va fi întotdeauna roșu, roșu Coca Cola! Ceea ce pe mine nu mă deranjează deloc, e chiar simpatic așa roșu. Ce-i deranjează însă pe cei ce trebuie să vândă, este că această sărbătoare se termină și lumea nu mai stă în casă în jurul unei mese îmbelșugate să se otrăvească cu excesele devenite tradiționale, de sărbători. Așa s-a născut „iepurașul” și alte câteva „sărbători”. Momente de autentică bucurie atât pentru producători cât și pentru prostimea care cumpăra fără limite. Dar noroc că omul nu-i lacom și nu se lasă prostit ușor, exemplul cel mai elocvent fiind însuși Adam. Astfel că acești comercianți, înspăimântați de gap-ul dintre Moș și Iepuraș, au mai scos de la naftalină o sărbătoare să țină vânzările, a se citi bonusurile ce reies din „rezultate excepționale în vânzări”, la un nivel constant. Și iată că astfel a fost readus la lumină martiriul unuia sau mai mulți, cu același nume (că exact nu se știe) sfânt creștin, Sf. Valentin. Și să nu credeți că legătura între Sf. Valentin și ziua îndrăgostiților constă în faptul că el s-a ars în piața publică, s-a ars pe rug, perverșilor.
Oricum momentul se suprapune din nou cu o veche sărbătoare romană, păgână, „Lupercaliile”, celebrată în date de 15 februarie și închinată zeului fecundității, pastorilor și … ce mai contează, oricum se termină cu o orgie și aici aveți dreptate, romanii știau să se distreze. Noroc că, de la 1496, 14 februarie este aleasă oficial drept zi a îndrăgostiților și unde anume? În Franța, ce romantic. Parcă-l și văd pe Pierre Terrail senior de Bayard cunoscut și ca „le bon chevalier sans peur et sans reproche” încălecând de Sf. Valentin. Cum vi se pare, coincidență sau lipsă de inspirație? Acum, să nu vă supărați pe mine dar mă simt aiurea.
De ce trebuie în fiecare lună reinventată comercial o sărbătoare, un eveniment major, care să ducă oamenii la abuzuri, cheltuieli și consum? De ce trebuie în fiecare an să mă îndrăgostesc în 14 februarie când eu o iubesc în fiecare zi la fel de mult. De ce dragostea asta trebuie însoțită de un bilețel care se termină cu „Al tău …” ca mesajul sfântului? Îți dă un sentiment de plagiator, iar biletul respectiv, de dragoste, e bine să fie atașat unui cadou care se va înmâna în cadrul unei cine mai mult sau mai puțin festive, că de romantică nu poate fi vorba – e cam repetitivă și obligatorie și mă duce cu mintea la un citat celebru al unui „clasic” în viață care declara într-un interviu televizat că el doar a „scurtat preludiul”. Dacă acesta este preludiul unui Valentine’s day: bilet, flori, bomboane, cadou, masă … sex, îmi vine și mie să-l scurtez și să-i întreb frumos pe cei care ne oferă toate bucuriile lumii și pământului, cât mă costă să nu mai fiu asaltat cu ofertele lor și să fiu lăsat în pace să o iubesc liniștit pe ființa dragă mie, zi de zi, nu când au ei nevoie să-și rotunjească veniturile.
Chiar nu vreau să devin adeptul noii religii, religia marketingului. Vă rog lăsați-mă în păgânismul meu și nu mă mai asaltați cu nimic. Din punctul meu de vedere puteți să și rebotezați ziua de 14 februarie din St. Valentine’s, că e cam demodat și nu prea știe lumea cine a fost ăsta și ce a lăsat posterității. Ar suna mai bine Birkin’s day, ce ziceți fetelor? Măcar așa știți exact la ce să vă așteptați.
Acestea fiind spuse, Happy F(v)alentine’s!
Surse foto: moviewriternyu.wordpress.com
