Nu știu alții cum sunt, dar eu când mă gândesc la foie gras… nu mă mulțumesc cu firimituri! De multe ori viața ne pune în situația de a ne întreba: dacă alții pot, eu de ce nu?
Câte șanse i-ai dat până acum? Deși te juri de fiecare dată că va fi ultima, cum se face că o iei mereu de la capăt, cu aceeași Mărie, purtând o altă pălărie. E adevărat că moda se reinventează bazându-se pe trecut, însă când vine vorba de problemele sufletului lăsăm fereastra deschisă (cu toate că de aer curat nu poate fi vorba) sau ne mutăm domiciliul, pe principiul, better safe than sorry?
Se spune că e în natura omului să știe să aprecieze ceea ce are, abia atunci când pierde acel lucru de valoare. Te-a înșelat, ai suferit, (l-)ai dat-(o) de pământ, ți-a ciuruit sufletul cu lacrimi de crocodil. Păcatul nu constă în fapta săvârșită (cu gândul, cu fapta sau cu vorba), ci în suferința pricinuită.
Zilele acestea mi-a căzut în mână o carte în care se vorbește despre o iubire de netrăit în zilele noastre, iar inevitabil se ajunge la subiectul înșelat: „Nu regret că m-ai înșelat (…) mă doare superficial. Profund, nu mă atinge. De mine nu te poate rupe nimic. Regret că nu am putut să te fac să nu o fac. O mare parte din noi… s-a dus.” Aceasta este replica unui personaj fictiv. Nu am ajuns încă la finalul cărții pentru a-mi da seama dacă iubirea învinge într-adevăr orice hop, însă teama de a balansa o ață firavă legată cu noduri, scurtează viața relației.
În viața reală ce doare mai rău? Gândul că te-a înșelat, trădarea, teama că se va repeta? Cu toată durerea, am observat în jurul meu o tipologie de oameni care preferă … răul, că-i mai rău fără rău, măcar simți că trăiești. Așa să fie? Nu merităm oare totul, până la capăt?
De câte ori poți să reîncălzești o supă, sperând mereu că va fi mai bună? Dacă ai pus prea multă sare, o arunci și îți găsești(gătești) alta… cu ingrediente de calitate superioară!
Cum se face că în lumea tuturor posibilităților preferăm să ne agățăm de o imagine, de câteva amintiri frumoase, ștergându-ne din gânduri tristețea și luând-o de la capăt, după două buchete de flori și trei mesaje de iertare. Văd în jurul meu oameni care oferă totul, până la ultima picătură de suflet. Mulți dintre ei se complac însă în cele mai triste scenarii: o domniță care îl folosește de pe post de pansament, sau un mascul care îi soarbe tinerețea… și atât.
Ce te face să crezi că de această dată va fi altfel? Nevoia. Atât.
Da, este adevărat ca iubim cu toții, întrebarea e cum? Așa că haideți să iubim: Mult și bine!
Foto: myopera.com, wall321.com
