Vrem, nu vrem, Valentine’s Day există și nu poți face nimic pentru asta. De fapt… poți. Să ignori sărbătoarea sau să intri-n hora inimioarelor. Nu te obligă nimeni să fii într-o tabără sau alta.
Mulți dintre noi, însă, suntem mult prea ipocriți ca să recunoaștem că avem nevoie de sărbători și dăm vina pe marketing de fiecare dată când avem ocazia.
Pentru că nu ne putem abține să ne umplem coșurile, pentru că nu vrem să recunoaștem că suntem dependenți de shopping, pentru că toate prostiile pe care le facem trebuie să aibă o explicație care evident că nu implică persoana noastră în vreun fel. Marketingul e vinovat. Ghici ce? El, marketingul, nu-ți bagă mâna în buzunar, ci îți arată o nevoie. Sau îți induce una de care nu știai, pentru că el știe cât de nebănuite sunt căile subconștientului tău.
Avem nevoie de sărbători pentru că ele sunt un ritual. Și, crede-mă, ritualurile te fac să simți că deții controlul. Seara, spre exemplu, când mergi la culcare faci un ritual: verifici gazul, ușa, geamurile etc. Gata, acum poți dormi liniștit. Deții controlul.
În cazul de față, ca și-n altele, marketingul speculează că tu ai nevoie de iubire. Și ai. Fă o mică pauză, trage aer în piept, și recunoaște-ți-o. Nu trebuie să spui nimănui, ești acoperit, ești mare și puternic. Ai o inimă de piatră, lumea știe deja asta.
Mi-a plăcut Valentin în liceu. Mi-a plăcut mai mult când eram student. Apoi mi-a devenit antipatic. Acum mi-e indiferent pentru că în sfârșit am înțeles ce se petrece.
Sfântul Valentin nu e despre altceva decât despre a primi recompense. În natură. E despre o stânsă relație între cauză și efect. Dai flori, primești sărut, dai ciocolată și poate ajungi la baza a doua, închiriezi o cameră la hotel și poate… faceți sex. Totul e despre recompensă și Valentin îți dă ocazia să o primești. Ba chiar te învață cum să faci și te lasă să-i iei locul, fie că ești fată, fie că ești băiat, fie e că ești heterosexual, homosexual, homofob sau… asexuat!
Asta e frumusețea. Valentin e ok cu toată lumea. E the good guy. Și asta e foarte important. Practic, oamenii pot de 2-3… hai 4 ori pe an să fie altcineva decât sunt, fără să deranjeze pe nimeni cu noua lor personalitate de o zi. Poți să fii Moș Crăciun, Moș Nicolae, Moș Valentin, ba chiar și Moș Iepurilă. Atâta timp cât aduci bucurie și celebrezi o cauză nobilă, totul e în regulă. E o relație perfectă de câștig-câștig-câștig! Ai tu de câștigat, are partenerul tău și comerciantul. Toată lumea e fericită!
Și acum o să spui că și noi avem sărbătoarea noastră a iubirii, îi spune Dragobete. Și o să întrebi de ce nu o sărbătorim? Păi îți ține Cupidon săgeata la tâmplă și îți poruncește să te lepezi de Dragobete? Nu.
Dragobete e promovat și el de-o vreme de patrioții de ocazie, de așa numiții hipsteri, de naționaliști și pe alocuri de oameni care cunosc cu adevărat tradițiile și valorile românești. Ultimii, din păcate, sunt prea puțini. Ah, cei enumerați nu au bani ca mall-urile să bage-n promovarea lui Dragobete? Ghinion. Viața e grea. Și eu nu vreau să mai aștept o săptămână ca să am un pretext să fac niște sex în plus. Vreau aici și acum!
Întrebarea care rămâne e de ce taberele nu au loc amândouă? De ce? Nu are lumea asta nevoie de mai multă dragoste? Sau suntem ipocriți și când fredonăm ”all you need is love, love love”, și când spunem ”Te iubesc”?
Cam asta e povestea lungă spusă pe scurt. Totul (în viață!) este despre se… recompense în natură. Dai un ban, dar stai în… pat. Cu ea. Cu el. După caz.
Singura problemă a marketingului a exagerarea și căderea în păcatul supralicitării și de aici în ridicol. Iar cea mai recentă tâmpenie am văzut-o ieri. Pe o pancartă, într-un magazin celebru, între sutiene și chiloței, trona un sincer ”La mulți ani de Ziua Îndrăgostiților.”
Text semnat de Marian Hurducaş – smart casual communicator & founder @ Necktie Agency
Foto: socialmediababe.com, Marian Hurducaş
