În 2013 ne-ați dat de înțeles că iubiți muzica, primăvara, dar mai ales că rezonați foarte mult cu poveștile de succes. Trecând în revistă materialele anului 2013, ne-am gândit să vă împărtășim care au fost cele mai citite articole în fiecare lună pe Bulevard.
Ianuarie: Femeia adevărată – zece trăsături esențiale
Adi Hădean le-a răspuns colegelor noastre din redacție, explicându-le care sunt cele zece trăsături esențiale ale unei femei adevărate. “O femeie adevărată e sursa puterii bărbatului ei. Ea îi suflă vânt sub aripi și-i servește drept conștiință și reazem. Puterea poate fi amețitoare.”
Februarie: … și rămânem amici
MisoGin-ul și MissAndra și-au expus punctele de vedere în ceea ce privește relația de prietenie între un bărbat și o femeie, amândoi concluzionând că aceasta este … aproape inexistentă. „MisoGin Soup: Prietenia sinceră și dezinteresată dintre un bărbat heterosexual și o femeie cu aceeași orientare în viață poate fi doar de două feluri: falsă ori inexistentă. Mi s-a demonstrat de nenumărate ori, încă de la grădiniță. MissAndra: Vreau doar să încep prin a spune că prietenia sinceră şi dezinteresată (PUNCT) dintre oricare doi oameni e de cele mai multe ori inexistentă.”
Martie: Anamaria Hădean Stir. Gânduri de primăvară
Anamaria Hădean Ştir, owner/designer la Made by Anna, ne-a transmis gândurile sale de primăvară: „Primăvara iubesc! Iubesc soarele, care mi-e mai prieten acum decât în celelalte anotimpuri. Iubesc vântul călduţ şi păsările vesele din parcul de lângă mine. Iubesc florile primăverii, pe care le găsesc înflorite în grădina mamei mele.„
Aprilie: Soții Tomoioagă Nicola, cei care au pus clubul Midi pe harta lumii
Soţii Tomoioagă Nicola conduc Club Midi, prima locaţie din Transilvania adresată în exclusivitate muzicii electronice, un club de referinţă atât pe plan naţional, cât şi pe harta traseelor internaţionale a celor mai buni DJ şi artişti ai momentului din întreaga lume. Anul acesta, Midi ocupă poziţia 51 în top 100 al celor mai apreciate cluburi din lume.
Mai: Viaţa bate filmul: Bunica timpurilor noastre…
Diana Calfa ne-a mărturisit că este bunică la 35 de ani… „Imaginaţi-vă un film. Orice film. Un film în care o bunică îşi aşteaptă nepoţii acasă la o porţie de bunătăţi cum doar ea ştie să facă, plin de parfum, miros de magiun, de plăcinte, levănţică şi ceai de tei. Un film pe care îl întâlnim tot mai rar, în epoca bunicilor prezente pe Facebook, în saloane sau la petrecerile tematice organizate special pentru cei de vârsta a treia.”
Iunie: Cum adică… romantică?
Adi Hădean a dezbătut tema cinelor romantice: „N-am idee cum de s-a făcut legătura dintre cină şi romantism, cu atât mai mult cu cât majoritatea alimentelor cărora li se atribuie calităţi de afrodisiac (altă prostie) au mirosuri care numai la pupat nu te trimit (vezi usturoiul şi stridiile), asta presupunând că pupatul are totuşi ceva romantic într-însul. Nu văd de ce o cină poate fi mai romantică decât un prânz,…”
Iulie: Kiki Bucur – un om între oameni
Genoveva Hossu și Laura Opriș au stat de vorbă cu Cristian Bucur, “un om simplu, modest, care apreciază cel mai mult normalitatea.” Acesta ne-a dezvăluit povestea sa și a diverselor evenimente găzduite în casa lui din vârful Feleacului.
August: CONCURS. Verde. Verde. Verde
Andrada Vincze a răspuns provocării noastre de a ne descrie culoarea care ar vrea să fie: “Dacă mi-aș dori să fiu o culoare, mi-aș dori sa fiu verde. De ce? Pentru că e ceva ciudat referitor la această culoare, ciudat de fericit. Știi momentul când te grăbești și semaforul se face verde? Știi ce mult te bucuri că nu mai trebuie să aștepți?”
Septembrie: O balerină din Cluj la Miss Universe România
Iulia Bobar ne-a povestit despre experiența ei de la Miss Universe România. “O balerină ajunge foarte ușor la un concurs de Miss datorită grației și condiției fizice obținute în urma multor ani de muncă asiduă. La televizor se vede doar o mică parte din ceea ce înseamnă un astfel de concurs. Totul pare a fi ușor, dar presupune foarte multă muncă…”
Octombrie: Anne a intrat în echipa Loredanei la Vocea României
Ana Diana Kalmar sau Anne, băimăreanca în vârstă de 24 ani a întors scaunul Loredanei, dar şi al lui Horia Brenciu, ultimul urcându-se la propriu pe locul de şezut pentru a câştiga votul băimărencei. Anne a ales însă echipa Loredanei Groza.
Noiembrie: Ritmuri fermecate
Simona Baciu ne-a dezvăluit în cadrul rubricii *LIFE SKILLS* că pentru ea, culoarea dragostei este roșu. „Aș putea spune atunci, că am participat la evenimentul de caritate Transylvania College înconjurată de multă dragoste și inimi care vibrau pentru alții. Sub culorile roșu și negru am descoperit oameni frumoși din interior la exterior, oameni care cu eleganță și simplitate au susținut proiectul “Frate de carte”, proiect în care copii dornici să învețe,…”
În luna decembrie, cele zece trăsături ale femeii adevărate au făcut din nou furori pe Bulevard.
Vă mulțumim că ne citiți, ne apreciați și ne ascultați poveștile.
Sursă foto: arhiva Bulevard, chocolatequentecomchantilly.blogs.sapo.pt