O balerină din Cluj la Miss Universe România

Pe Iulia am cunoscut-o acum ceva vreme, la o acțiune de CSR, încercând să facem niște Bunici Fericiți. Atunci am aflat că este studentă la USAMV Cluj și instructor de balet, în același timp. Zilele trecute am văzut-o la TV, pentru că între timp Iulia s-a clasat în top 10 la Miss Universe România.

miss

Ca să dăm speranțe tututor fetițelor care fac balet, te rog să ne spui cum ajunge o balerină la un concurs de Miss?

O balerină ajunge foarte ușor la un concurs de Miss datorită grației și condiției fizice obținute în urma multor ani de muncă asiduă. Am început să practic balet la vârsta de 3 ani, datorită părinților mei. Apoi m-am înscris la Liceul de Coregrafie și Artă Dramatică „Octavian Stroia” din Cluj-Napoca, la secția balet. Așadar, după aproximativ 13 ani de balet, am considerat că pot participa la un concurs de Miss.

La fel, sunt convinsă că toate fetele visează să ajungă Miss. Cum e la un concurs de Miss?

La televizor se vede doar o mică parte din ceea ce înseamnă un astfel de concurs. Totul pare a fi ușor, dar presupune foarte multă muncă, nu doar din partea concurentelor, dar și din partea echipei de producție, din partea designerilor, a make-up artiștilor, a stiliștilor și a tuturor celor care au datoria de a scoate la suprafață ce e mai bun și mai frumos din tinerele care ajung la o astfel de competiție.

Cum se desfășoară un astfel de concurs?

make up iuliaPrima etapă este reprezentată de înscrieri. Acestea se fac pe internet. Fetele trimit poze și informații despre ele (măsuri, înălțime, kg, culoarea părului, a ochiilor). Este foarte important ca fetele să fie cât mai naturale (să nu aibă tatuaje, operații estetice).

Confirmarea se face telefonic, iar apoi urmează plecarea la București, unde au loc alte probe eliminatorii: proba interviului, ședința foto, defilare pe catwalk, discurs în limba engleză și o probă de cultură generală, toate acestea fiind filmate. Atitudinea în fața aparatelor foto și a camerelor de filmat este cea mai important, dar mai contează și aspectul fizic, încrederea în sine și energia pozitivă pe care toate fetele ar trebui să o emane.

Dacă ai trecut de aceste probe, ești cu un pas mai aproape de marele titlu de “Miss Universe România”.

Ce mai presupune concursul, pe lângă frumoasele defilări în costume de baie și rochii de seară?

O competiție de acest gen presupune multă muncă, răbdare și atenție. Concurentele trebuie să dovedească nu doar că sunt frumoase, dar și inteligente, descurcărețe și spontane.

Fetele trebuie să fie capabile să se adapteze cât mai ușor și rapid în fața oricăror situații în care sunt puse. De exemplu, una din probele la care am participat în acest cantonament a presupus strângerea de fonduri pentru copiii din centrele de plasament pentru a-i ajuta să își continue studiile.

Ce ți-a plăcut cel mai mult în acest concurs? Ce nu ți-a plăcut?

În cantonamentul de 3 săptămâni de la București, cel mai mult mi-a plăcut atmosfera în care am lucrat. Echipa Miss Universe a fost extraordinară din toate punctele de vedere. Au avut cu toții răbdare cu noi, ne-au ajutat să ne cunoaștem și să ne întelegem bine, iar la final am devenit o mare și frumoasă familie.

Totodată, hotelul în care am locuit a fost impecabil și și-a meritat toate cele 5 stele.

Singurul lucru care nu mi-a plăcut a fost faptul că am fost departe de casă, familie și prieteni.

miss costum de baie

Vei mai răspunde și altor provocări de acest gen?

Sunt o persoană căreia îi place competiția. Sunt o fire ambițioasă și mereu deschisă spre experiențe noi. Cu siguranță dacă mi se vor mai oferi astfel de oportunități îmi voi pune talentul și calitățile în practică.

Ce face Iulia în timpul liber? Când nu ești la școală, la sala de fitness, la orele de balet?

Pe lângă faptul ca îmi place să îmi petrec cât mai mult timp alături de familia mea și de prietenii mei, îmi plac foarte mult activitățile sportive și plimbările în aer liber.

Având în vedere faptul că sunt o persoană destul de ocupată, timpul liber mi-l dedic unor activități cât mai relaxante.

rochia de seara

Sonia Nechifor
Sonia Nechifor

Lumea îmi spune simplu: Sonia. Sunt specialist în comunicare, atât la birou, cât și în timpul liber. Îmi place să fac lucrurile „ca la carte”, să găsesc ideile simple care să transforme gânduri obișnuite în fapte extraordinare.